URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Martie 2011, 13:21

Baschetbaliştii de la CSM primesc, miercuri, replica braşovenilor de la CSU Cuadripol

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi pare o adversară foarte accesibilă, echipa braşoveană nu va fi tratată ca ultima clasată în jocul de miercuri, după cum susţin baschetbaliştii orădeni. Astfel, Mate Stretea, unul dintre jucătorii CSM-ului, care aşteaptă să evolueze ceva mai mult în această etapă, este de părere că: "La prima vedere pare un meci mai uşor, dar trebuie să-l tratăm serios pentru că noi avem nevoie de toate victoriile posibile. Sperăm ca echipa să-şi facă datoria, să se desprindă destul de repede şi noi, jucătorii mai tineri, să avem şansa să jucăm şi titularii să se odihnească pentru meciurile următoare".

Meciul dintre cele două combatante are loc miercuri, cu începere de la ora 18, şi se va desfăşura la Arena "Antonio Alexe", organizatorii lăsând intrarea spectatorilor liberă.

Jocul dintre CSM Oradea şi Cuadripol Braşov va fi condus de o brigadă de arbitrii formată din: Alexandru Anica, Vlad Potra şi Ciprian Ciocan. Comisar din partea Federaţiei Române de Baschet a fost delegat Marius Hurgoi.

Dacă CSM Oradea ocupă poziţia a opta a ierarhiei la zi a campionatului primei divizii baschetbalistice masculine a ţării, cu 15 victorii şi 12 înfrângeri acumulate, CSU Cuadripol Braşov deţine "lanterna roşie a clasamentului", cu o singură victorie la activ şi 26 de înfrângeri.

Tot miercuri, de la ora 18, în Divizia A la baschet masculin va mai avea loc şi restanţa de la Bucureşti, dintre echipa locală CSM şi Steaua Turabo, joc transmis în direct pe canalul TVR3. Celelalte partide ale etapei a 28-a vor avea loc vineri, sâmbătă şi duminică, în meciurile care îi interesează pe bihoreni, având în vedere lupta pentru faza play-off, Argeş Piteşti va primi pe teren propriu replica Stelei, CS Otopeni va evolua la Miercuria Ciuc, iar Atlassib Sibiu se va confrunta pe teren propriu cu Politehnica Iaşi.


Programul jocurilor din Divizia A de baschet masculin:
miercuri, 23 martie:
CS Municipal Bucureşti CSA Steaua Turabo (TVR3) - restanţă din etapa a 25-a
CS Municipal Oradea CSU Cuadripol
vineri, 25 martie:
U-Mobitelco BT CS Municipal Bucureşti
sâmbătă, 26 martie:
Energia Rovinari Gaz Metan Mediaş
SCM CSS Craiova BC Timişoara
BC Perla Harghitei CS Otopeni
CSU Atlassib Politehnica Iaşi
duminică, 27 martie:
CSU Ploieşti BC Mureş
BCM U Piteşti CSA Steaua Turabo (TVR3)


Clasament:
1. CSU Ploieşti 23/4 50 p
2. U-Mobitelco BT 21/6 48 p
3. Gaz Metan Mediaş 21/6 48 p
4. BC Mureş 20/7 47 p
5. CSA Steaua Turabo 19/7 45 p
6. BCM U Piteşti 16/11 43 p
7. CS Otopeni 15/12 42 p
8. CS Municipal Oradea 15/12 42 p
9. CSU Atlassib 14/13 41 p
10. BC Timişoara 12/15 39 p
11. Energia Rovinari 12/15 39 p
12. CS Municipal Bucureşti 11/15 37 p
13. SCM CSS Craiova 6/21 33 p
14. Politehnica Iaşi 5/22 32 p
15. BC Perla Harghitei 4/23 31 p
16. CSU Cuadripol 1/26 28 p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON