URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Mai 2016, 19:41

Alianţa România Curată: Adelina Coste şi Ştefan Herchi, pe "lista neagră" a candidaţilor la alegerile locale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alianţa pentru o Românie Curată a dat publice rezultatele unei analize, făcute în ultimele săptămâni, între candidaţii care luptă pentru funcţia de primar la Bucureşti, sectoarele acestuia şi în municipiile reşedinţă de judeţ.

"O primă analiză a Listei Negre arată că PSD "conduce" în clasamentul candidaţilor cu probleme de integritate, cu 26 de asemenea candidaţi, urmat de PNL (cu 21), ALDE (cu 20), PMP (cu 8) şi M10 (cu 3). O cifră mai mult decât semnificativă ţinând cont că e vorba doar de candidaţii din municipiile reşedinţă de judeţ, Bucureşti şi sectoarele acestuia", se arată pe site-ul asociaţiei, romaniacurata.ro.

Potrivit listei, care citează ca sursă articole de pe site-ul eBihoreanul.ro, între cei cu probleme de integritate se regăsesc şi candidaţii orădeni Adelina Coste, de la PSD, şi Ştefan Herchi, reprezentant al ALDE.

În vreme ce Ştefan Herchi (foto dreapta) este nominalizat deoarece "a fost propagandist pe probleme de politică externă a Comitetului Judeţean de Partid Bihor", fosta PDL-istă Adelina Coste (foto stânga) apare pe listă deoarece "are afaceri de succes cu statul".

"În 2013, la scurt timp după ce nu a mai fost functionar public şi demnitar, firma familiei sale, Act Legis Consult SRL a încheiat 17 contracte de consultanţă cu primării, 16 având la conducere edili PDL şi UDMR. În 2010, Adelina Coste a renunţat la poziţia de consilier local, acuzată de incompatibilitate si conflict de interese", mai arată precizarea ARC.

Alianţa România Curată consideră că alţi trei candidaţi la Primăria Oradea, Ilie Bolojan (PNL), Huszar Istvan (UDMR) şi Horea Vuşcan (PMP) corespund criteriilor de integritate, dar nu pomeneşte nimic despre al şaselea, Zatyko Gyula (PPMT).

Criteriile de integritate de care a ţinut cont ARC sunt următoarele:

- Nu este şi nu a fost implicat(ă) în comiterea de infracţiuni sau cazuri de corupţie, nu a fost condamnat(ă) şi nici nu este trimis(ă) în judecată pentru astfel de fapte;

- Nu este şi nu a fost implicat(ă) în obţinerea unor avantaje (ne)patrimoniale nejustificate şi nici în cazuri de conflict de interese;

- Nu este şi nu a fost implicat(ă) în migraţii politice/ traseism, nici în comportamente de încălcare a moralei publice în exercitarea unor funcţii publice;

- Nu este şi nu a fost implicat(ă) în promovarea unor valori, poziţii sau proiecte care contravin statului de drept;

- Nu a ocupat funcţii de conducere în fostul PCR, nu a fost informator (informatoare) şi nu a făcut parte din fosta Securitate, nu este şi nu a fost ofiţer, agent sau angajat/colaborator în orice formă în actualele servicii secrete;

- Nu a promovat şi nu promovează discurs discriminatoriu, bazat pe ură.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
Alianta Romania Curata = Alianta Sorosista Jegoasa
Aceasta alianta sorosista este pe lista neagra nu numai a romanilor ci si a meghiarilor. DE CE SI A MAGHIARILOR? Pentru ca premierul Ungariei, Orban Viktor este cel care l-a expulzat pe stirpitura de soros din Ungaria. Dusmanul romanului nu este maghiarul si nici invers nu se aplica. DUSMANUL COMUN ESTE UNUL CARE TOATA VIATA A TRAIT DIN FURT, HOTIE SI CRIMA, pe numele lui, george soros.
Postat 28 Mai 2016, 13:18 de Aghaurr
Ce-i place lui soros si Aliantei Jegosilor lui?
Multi primari, premier si presedinte "anticomunisti", minjiti si corupti cu protectie de la "statul de drept", isi mai doreste liniste si supunere totala, astfel ca Romania sa mai imprumute niste multe miliarde de dolari de la TOVARASII lui camatari cu baza pe Wall Street si London City.
Postat 28 Mai 2016, 13:07 de Aghaurr
Nu le plac sorosistilor nici de PSD si nici de ALDE
De ce? Pentru ca PSD si ALDE nu vor o Romanie ajunsa distrusa de unul ca soros. Stirpitura asta e cel care ne-a impus raminerea Basinelului in 2012. Tot stirpitura asta ni l-a imppus pe Printul Sibiului in 2014. Si aceeasi stirpitura si-a scos trepanatii in strada ca sa-l dea jos pe Ponta.
Postat 28 Mai 2016, 13:03 de Aghaurr
Titlul real al acestui ONG sorosist
nu este "Alianta Romania Curata" ci "Alianta Romania Murdarita de Soros"
Postat 28 Mai 2016, 12:59 de Aghaurr
Ce gluma sinistra
Sa fii ONG sorosist, sa te numesti "CURAT" si sa dai lectii de moralitate.
Postat 28 Mai 2016, 12:54 de Aghaurr
ciuma rosie psd
gunoaiele pesediste nu au facut nimic altceva decit sa saboteze orasul Oradea. Au bagat strimbe si bete in roate de cite ori au avut prilejul, strategia manglitorilor e sa moara si capra vecinului.
Postat 27 Mai 2016, 14:30 de garceamilitianu
@TDS
Really? WTF? Pe moment, m-am declarat incult si-am gogalit! Pe bune, Delia? Daca o sa ajungi sa citezi din Guta sau Salam, va fi semn clar ca nu-ti prieste atata "dezbatere". :)
Postat 27 Mai 2016, 14:09 de User anonimizat
Ciudat
De Coste si de Herchi am inteles ca au si de ce au. Dar Vuscan nu are probleme de integritate? Serios? Oricum, toti trei laolalta nu aduna nici 15%.
Postat 27 Mai 2016, 12:40 de trotineta
De râsul curcilor ... !!!
Bolojan nu apare pe lista asta pentru că a avut numai eșecuri în afacerile cu statul (falimentul gospodăriei comunale din Aleșd când era consilier local acolo), dar și un propagandist de o rară ignoranță, care a reușit încă din primul an de mandat să scoată Oradea de pe harta Europei, prin refuzul de a participa (cică nu avea timp că era ocupat să dea afară competenții din primărie, pentru a-i înlocui cu lipitorii liberali de afișe) și boicotul secțiunii transfrontaliere a Conferinței Europene de la Bruxelles (din septembrie 2008) !!!
Postat 27 Mai 2016, 11:03 de WinDos
MORALA CRESTINA SI FAMILIA
Ce are ea și nu am eu? / E acolo la bine, va fi și la greu? / Te strânge noaptea-n brațe / Când dormi cu spatele la ea? Ce are ea și nu am eu? / Desenează oare pe cer un curcubeu Când ploaia ți-a ajuns / Și nu găsești răspuns? Spune tu / Nu e ciudat? Ai venit / când ploaia te-a udat Spune-mi tu / Nu e ciudat? / Te-am uscat, îmbrațilșat / Și-ai plecat / Sper că ești fericit / Vreau să fii doar iubit / Poate n-am oferit / Ce are ea / Sper că la răsăîrit / Să te simți împlinit / Când te strânge în brațe / Cum poate ea / Ce are ea, sigur ești mulțumit? / Spune-mi dacă de la ea vreodată-ai auzit / Că tu și fără flori ești / Ușor de iubit / Ce are ea, nu găsesc raăpuns / De nori eu cum scap, ploaia m-a pătruns / De ce în fața mea / Vă zâmbeați pe ascuns?
Postat 27 Mai 2016, 10:57 de TDS
Lol
Stai că imediat apare TDS să ne explice cum el votează doctrina şi nu omul.
Postat 27 Mai 2016, 09:10 de Mekong_Delta
psd - partid de corupti, sir indian la puscarie!!!
adunatura de comunisti(securisti) si scursuri din alte partide, aceasta tumoare pe capul poporului ar trebui intai desfiintata (trecuta in afara legii) - apoi confiscate toate averile dobandite ilicit. Plini de bubele plagiatului si pusi pe distrugere, fac gura mare pe la emisiuni ca duc grija poporului...Bine si-a batut joc marele condamnat Dra(c)nea si de Oradea..dar nu e problema - astea se vor intoarce impotriva lor. Rusine ticalosilor pusi pe capatuiala - Adelina si Man(galita)!!
Postat 27 Mai 2016, 06:41 de TC
Bravo, tovarăși!!!
Ca de obicei (nici nu s-ar putea altfel, de altminteri), iată o nouă încercare - cam brută în construcția jurnalistică abordată - de manipulare grosolană (dar extrem de evidentă) a publicului cititor, orchestrată subtil, însă neasumata public (lipsind precizarea semnatarului articolului cu pricina)... Bravo, tovarăși!
Postat 27 Mai 2016, 05:10 de Danutz
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON