URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 August 2016, 23:34

Alegerile parlamentare vor fi pe 11 decembrie. Dacian Cioloş: Nu mă înscriu într-un partid şi nu candidez

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guverrnul a adoptat un proiect de hotărâre privind stabilirea datei alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat în 11 decembrie.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunţat că actul normativ care stabileşte detaliile să intre în vigoare la data de 12 septembrie.

"S-a format o majoritate care susţine această dată, PNL, UDMR, PMP şi UNPR. Susţineau data de 4 decembrie doar PSD şi ALDE", a explicat Iolu motivele pentru care s-a ales data de 11 decembrie.

Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a anunțat săptămâna trecută că liberalii doresc organizarea alegerilor parlamentare la 11 decembrie pentru că vacanța de Ziua Națională ar determina o prezență mică la vot. 

La rândul lor, cei de la PSD au invocat tot temerea că lumea ar lipsi de la urne, dar pentru 11 decembrie. Liderul formațiunii, Liviu Dragnea, a declarat zilele trecute că PSD nu este de acord cu această dată, pentru că ar putea fi frig și lumea să nu se prezinte la vot.

Numărul parlamentarilor va fi de 466, în scădere faţă de actualul număr de 588 câţi au fost aleşi în 2012. În noul legislativ vor fi 308 deputaţi, cărora li se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor, şi 134 de senatori. Românii din diaspora vor fi reprezentaţi de 4 deputaţi şi 2 senatori.

Norma de reprezentare este un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori, iar pragul electoral de intrare în Parlament pentru un partid să fie de 5 procente.

Cioloş: "Nu candidez"

Pe de altă parte, premierul Cioloş a declarat, miercuri seară, la TVR, că nu se va înscrie în niciun partid politic şi nici nu va candida la alegerile din iarnă.

"Acest guvern va merge până la alegeri. Mi-am luat un angajament şi am mai spus-o, văd că tot apar speculaţii, nu mă înscriu într-un partid, nu îmi fac un partid şi nu candidez la alegeri", a spus primul ministru, întrebat cum îşi vede viitorul politic.

Cioloş a mai spus că miniştrii care îşi doresc să candideze se vor retrage din Guvern.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON