URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Septembrie 2013, 10:05

Ajuns la a VI-a ediţie, Târgul Agro Bihor se desfăşoară în acest week-end la ERA Park

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adresat tuturor celor care vor să cunoască produsele agricole din judeţ şi agricultorilor care vor să se ţină la curent cu noutăţile din domeniu, Târgul Agro Bihor se va desfăşura, pentru al şaselea an consecutiv, în parcarea complexului comercial Era Shopping Park, unde vizitatorii vor avea acces liber între 6 şi 8 septembrie.

Potrivit informaţiilor furnizate de organizatori, noutatea acestei ediţii o va reprezenta Masa Bihorului, un forum de promovare a produselor şi serviciilor din mediul rural la care vor fi prezentate produse specifice Bihorului - precum varza de Toboliu, conopida de Avram Iancu, cartoful de Şinteu - şi în cadrul căruia vizitatorii vor putea intra în contact cu producătorii.

În această ediţie a Agro Bihor vor avea loc şi demonstraţii inedite, organizatorii urmând să prezinte în teren proceduri de recoltare a porumbului, de tocare a resturilor vegetale şi de prelucrare a solului, în timp ce producătorii şi comercianţii de utilaje şi echipamente agricole vor prezenta noutăţi despre tractoare moderne, de 350 cai putere.

Miss Văcuţa va fi un alt eveniment inedit, pentru că va fi desemnat cel mai frumos exemplar, vor mai fi şi demonstraţii de dresaj canin şi concurs de atelaje trase de cai.

Târgul Agro Bihor va începe vineri, la ora 11, şi se va încheia duminică, la ora 15.

Pe parcursul celor trei zile, pe scena anume amenajată în parcarea Era Shopping Park vor avea loc şi spectacole de muzică şi dansuri populare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
vai si amar
Anormal ca fiecare gaozar face in ziua de astazi targuri si fiecare politician se crede mare scula...:)) Agricultorii nu sunt sprijiniti de loc. Anul trecut la editia a V-a oamenii s-au tuningat( au plecat) singuri de pe platou ca nu aveau clienti. Asta da succes!!! Oricum tara asta se duce pe apa sambetei! De ce si-a facut fima gaozarul ala? De ce nu a apelat la o firma care se ocupa cu asa ceva sa faca evenimentul! Ce ziceti de faptul ca fiecare prost este mare smecher?? ....are firma asta din 1995. Colaborarea ca si anul trecut si de la inceput se face doar pe afis.
Postat 05 Septembrie 2013, 13:45 de vaiiii
Cine a ajuns la aVI-a editie?
Targul AGROBIHOR organizat de MISTEF SERV SRL chiar daca e in " colaborare" cu CJ-Bihor este la prima editie nu la a VI-a.Pozele prezentate sunt insusite de la Targul organizat de CAJ BIHOR
Postat 05 Septembrie 2013, 11:54 de Piedone
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON