URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Martie 2011, 12:42

Actriţa Rodica Suplăcan a coborât cortina vieţii (FOTO)

Actriţa Rodica Suplăcan a coborât cortina vieţii (FOTO) Actriţa Rodica Suplăcan (foto dreapta) s-a stins din viaţă la doar 58 de ani
Actriţa Rodica Suplăcan a coborât cortina vieţii (FOTO) Actriţa Rodica Suplăcan a coborât cortina vieţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Actriţa Rodica Suplăcan, de la Teatrul Arcadia, s-a stins din viaţă marţi după amiază, de 58 de ani. "Avea probleme cardiace. Era acasă şi la un moment dat i s-a făcut rău, a făcut un infarct foarte puternic, iar medicii de la Ambulanţă nu au mai putut să o salveze. Suntem şocaţi toţi colegii ei de la teatru şi am declarat trei zile de doliu, în care nu se va juca nicio piesă", a declarat pentru BIHOREANUL Marius Aron, directorul Teatrului Arcadia.

Înmormântarea va avea loc joi, de la ora 12, la Capela Orăşenească, din Cimitirul Municipal. "Cei care vor să-şi ia rămas bun o pot face joi dimineaţă, începând cu ora 9.15, în foaierul Teatrului Arcadia, unde trupul ei va rămâne până în jurul orei 10.30. Merită un rămas-bun de la un teatru în care a a slujit 35 de ani", a mai spus Marius Aron.

Artista Rodica Suplăcan şi-a jucat ultimul rol în recenta premieră "Naiul fermecat" cu talent, plină de energie şi de viaţă, la fel cum a făcut-o în toate piesele interpretate de-a lungul celor 37 de ani de carieră actoricească.

Printre numeroasele roluri cu care a vrăjit generaţii întregi de spectatori mici şi mari se numără Doamna II din "Naiul fermecat", Berta - "Muzicanţii din Bremen", Broasca Tartilla - "Cheiţa de aur", Hangiţa - "Morile de vânt ale lui Sancho Panza", Regina cea rea - "Albă ca zăpada", Vulpea, Greieraş, Fluture - "Ursuleţul Rimcimcim", Tunar I, Câinele turbat - "Aventurile celebrului baron Münchhausen", Sclavul Pupăzei în - "Păsările", Soră vitregă - "Cenuşăreasa stă pe strada mea", Mamiţa, Madam Popescu, Un elev - "Schiţe", Emily Tower - "Fetiţa cu chibrituri", Ionică - "Hainele cele noi ale împăratului", Iedul cel mare - "Trei iezi cântăreţi", Cocoşul - "Punguţa cu doi bani".

"Nu am mai cunoscut o fiinţă atât de plină de viaţă şi de energie, o femeie care nu s-a lăsat învinsă de nimic sau de nimeni şi care mereu era cu zâmbetul pe buze. Ştia să trăiască fiecare moment cu o pasiune într-atât de mare încât devenea molipsitoare", îşi amintesc colegii îndureraţi.

Ca urmare a acestei tragedii, piesa "Cheiţa de aur" în care a jucat rolul broscuţei Tartilla, va fi înlocuită sâmbătă, ora 11, cu "Aventurile lui Cippolino".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
flebgec
matusa mea sa descurcat bine la teatru arcadia dumnezeu sa o odihneasca
Postat 18 Martie 2011, 15:28 de guzunpetru
flebgec
matusa mea sa descurcat bine la teatru arcadia dumnezeu sa o odihneasca in pace
Postat 18 Martie 2011, 15:27 de guzunpetru
ne este dor de ea
de cand am aflat vestea suntem socati , ca o asemenea colega plin de viata sa dispara din viata noastra nici acum nu ne vine sa credem ca sa dus de langa noi , luni am vazut-o ultima oara ea fiind plin de viata si avea planuri de viitor, sincerele condoleanta ficei sale si familiei. colega de la teatru
Postat 16 Martie 2011, 19:18 de eva
sincere condoleante
la fetita cu chibrituri am fost si eu cand eram mica acum am 28 de ani!dumnezeu sa o odiheasca
Postat 16 Martie 2011, 18:09 de abc
condoleante
Condoleante Malina. Fii tare, suntem alaturi de tine.
Postat 16 Martie 2011, 12:58 de Mortu`
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON