URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Mai 2012, 16:38

Ziua Copiilor Dispăruţi: În Bihor sunt şase cazuri nerezolvate

Ziua Copiilor Dispăruţi: În Bihor sunt şase cazuri nerezolvate Alexandru Szalkai a dispărut din faţa blocului în 1992, când avea 10 ani. Copleşită de durere, mama lui a inventat o poveste care să o liniştească. Ea îşi spune că băiatul trăieşte şi că este poliţist
Ziua Copiilor Dispăruţi: În Bihor sunt şase cazuri nerezolvate Florian Demian
Ziua Copiilor Dispăruţi: În Bihor sunt şase cazuri nerezolvate Kerekes Gyula
Ziua Copiilor Dispăruţi: În Bihor sunt şase cazuri nerezolvate Marinela Varga
Ziua Copiilor Dispăruţi: În Bihor sunt şase cazuri nerezolvate Kraiczar Carmen
Ziua Copiilor Dispăruţi: În Bihor sunt şase cazuri nerezolvate Varga Tomi

Pe 25 mai, în fiecare an, este marcată Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, prilej cu care în mai multe ţări sunt amintiţi de copiii dispăruţi care nu s-au mai întors acasă ori nu au fost găsiţi.

La Oradea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor a derulat în perioada 23-25 mai, o campanie de informare, menită să contribuie la prevenirea şi combaterea dispariţiei copiilor, în parteneriat cu filiala locală a Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual FOCUS, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi Orăşelul Copiilor.

"Sensibilizarea elevilor, părinţilor, profesorilor şi opiniei publice în legătură cu dispariţiile voluntare din rândul copiilor şi, în general, conştientizarea populaţiei, reprezintă obiectivele principale ale acestei campanii", se arată într-un comunicat al IPJ Bihor.

În cadrul campaniei, organizatorii s-au întâlnit cu elevi şi profesori din mai multe şcoli, au împărţit materiale informative, iar pe 25 au invitat mai mulţi părinţi, bunici şi copii să participe la o acţiune preventivă în Orăşelul Copiilor. "Cu această ocazie au fost abordate teme precum părăsirea voluntară a domiciliului de către copii, recomandări pentru a preveni fuga de acas şi paşi de urmat în caz de dispariţie", se mai precizează în informarea IPJ.

Poliţiştii avertizează că este important ca micuţii să respecte câteva reguli esenţiale precum cunoaşterea adresei exacte şi a numărului de telefon al părinţilor, aceştia din urmă să ştie unde şi cu cine pleacă cel mic de acasă, neacceptarea vreunui cadou sau dulciuri din partea persoanelor necunoscute, iar dacă micuţul este singur acasă să nu deschisă uşa nimănui, "doar dacă aşteaptă pe cineva în mod expres".

Potrivit datelor Centrului FOCUS, în Bihor există şase cazuri nerezolvate de copii dispăruţi. Majoritatea acestora fugeau des de acasă. Dintre aceştia, unii sunt dispăruţi de aproape 20 de ani. Unul dintre aceste cazuri este cel al lui Alexandru Szalkai, care a dispărut din faţa blocului în 1992, la vârsta de 10 ani. Soni, cum îi spunea toată lumea, avea probleme mintale şi nu mergea la şcoală, însă era cunoscut drept un copil cuminte.

"În mintea mamei, durerea provocată de pierderea copilului a născut o poveste, care o ajută să meargă mai departe: băiatul ei trăieşte şi este poliţist", scriu reprezentanţii filialei Bihor a Centrului FOCUS. Subinspectorul Florin Lăzău a realizat un portret robot al băiatului la vârsta de 28 de ani, folosind metode de "îmbătrânire" a persoanei în imagine.

Ceilalţi copii dispăruţi sunt: Marinela Varga, dispărută în 2005, la vârsta de 14 ani din Gara CFR Oradea, Kerekes Gyula, a dispărut la vârsta de 11 ani (în 2003) de la spitalul de boli psihice din Cighid, Kraiczar Carmen, care a fost dată dispărută la 11 ani, fiind văzută ultima oară lângă gara din Curtuişeni, Florian Demian, care avea 13 ani la data dispariţiei şi obişnuia să fugă de acasă şi Varga Tomi, care a dispărut recent, în luna martie a acestui an. Adolescentul, în vârstă de 17 ani, a plecat de la domiciliul său din Şişterea şi nu s-a mai întors.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON