URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Decembrie 2013, 16:56

O nouă escrocherie a făcut zeci de victime în Oradea: "Nepotul" aborda vârstnici ca să ceară bani în numele unor rude grav bolnave (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judecătoria Oradea a emis, joi, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele unui tânăr de 24 ani din Lugoj, anchetat de poliţiştii orădeni pentru înşelăciune.

Iacob Ocsi (foto) e acuzat că, în acest an, a înşelat 38 de orădeni, persoane în etate, cărora le-a cerut bani sub pretextul decesului sau problemelor medicale ale unei rude comune. Şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că bărbatul aborda persoanele fie pe stradă, fie acasă, pretinzând că ar fi o rudă îndepărtată a acestora, respectiv un nepot pe care nu l-au mai văzut de o lungă perioadă de timp.

"Le cerea bani pentru a înmormânta o rudă comună sau pentru a rezolva urgent unele probleme medicale pe care le-ar avea ruda respectivă", a explicat şeful Poliţiei Bihor.

Potrivit ofiţerului, individul a fost prins miercuri, chiar cu ajutorul uneia dintre victimele sale, pe care a căutat-o acasă ca să-i ceară 100 lei. "Imediat după plecarea tânărului, persoana în cauză, un orădean de 79 de ani, a sunat un poliţist de proximitate, i-a spus despre ce e vorba, semnalmentele băiatului. În acest fel, am reuşit să îl prindem în câteva ore", a spus Liviu Popa.

Escrocul, Iacob Ocsi, 24 de ani, este din Lugoj, judeţul Timiş, însă locuieşte în Carei, de unde venea cu microbuzul la Oradea, de câte ori avea nevoie de bani. "Venea la Oradea, dădea tunul, după care se întorcea la Carei. Faptul că nu era din zonă ne-a îngreunat ancheta. Victimele pe care le-am audiat nu au reuşit să ne dea semnalmente corecte. Unii nu-şi aduceau aminte decât că era un tânăr care s-a dat drept o rudă. Culmea e că au fost două situaţii în care a fost invitat la masă, în familie, iar el s-a dus. Am avut mai mulţi suspecţi din Oradea, după descriere, dar nu s-a confirmat", a mai arătat şeful Poliţiei Bihor.

Până în prezent, poliţiştii orădeni au avut 38 de sesizări, victimele fiind înşelate cu sume între 50 şi până la 4000 lei. "Era abil, mieros şi profita de bunătatea persoanelor pe care lei aborda", a mai explicat şeful Poliţiei Bihor, recomandând persoanelor de vârsta a treia, şi nu numai, să fie atente cu cine intră în vorbă ori pe cine lasă în casă.

"Să nu permită accesul în locuinţă persoanelor care pretind că reprezintă diferite firme de prestări servicii, decât după o atentă verificare a actelor de identitate şi a legitimaţiei de serviciu, să nu primească gaj în schimbul unor sume de bani, să nu cumpere verighete, inele sau alte obiecte în legătură cu care persoane "binevoitoare" pretind că sunt din aur. Iar dacă li se oferă aşa ceva, să sune imediat la 112", a explicat chestorul Popa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Excrocul 'Nepotul"
Tanarul excroc Iacob Ocsi, n-ea vizitat in 2 dec. in jurul orei 13. Cunostea date despre familia noastra din Suplacu de Barcau, mi-s-a dat ca-i nepotul meu [am 2 nepoti gemeni de cca 25 ani, locuiesc la Cluj, pe care chiar ca nu prea ii cunosc-ca imagine] Mi-a comunicat ca a murit sora mea-bunica lui, si a venit sa cumpere sicriu.Stia ca eu sunt mai mare cu 2 ani decat sora mea, care are 80 ani ! Stia ca bunica sa a fost la medic cu cateva zile in urma, nu s-a constatat nimic deosebit. Acuma este decedata cu tumoare la cap !!! La o asem. veste, ne-am blocat, dar ne-a fost suspect ca familia surorii, nu sta chiar rau material sa-si trimita fiul la noi pt. bani -a cerut DOAR 1.500 lei. Sotia i-a spus ca Adi, cum s-a recomandat, are ochelari, acesta nu avea ! Nu i-au mai trebuit banii, a plecat repede. Dealtfel, i s-a spus ca bani nu dam ! Ulterior, cu un telefon ne-am lamurit, sora este bine in viata, acesta a fost un excroc. Am mers la politia Suplac, unde, lucratorii au luat strada cu strada, dupa descrierea mea, 20-25 ani, nu au identificat pe vre-un presupus faptas. Poi sigur, ESTE DIN CAREI ! Dar, conlucreaza cu cineva din comuna, de unde stia date despre
Postat 04 Ianuarie 2014, 08:30 de Tiberiu Seremy Senio
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON