URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 August 2014, 10:16

Ilie Bolojan: "În jurul parcării supraterane vor fi doar locuri galbene"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local a decis, joi, într-o şedinţă ordinară ,să scadă preţul unui abonament în parcarea supraterană din strada Tribunalului, de la 130 la 90 de lei lunar.

Măsura a fost luată pentru a-i convinge pe orădenii care lucrează în zonă să-şi mute maşinile aici cu scopul de a elibera carosabilul. Până acum, s-au vândut doar trei abonamente întregi. "Aceste tarife sunt intermediare. Există posibilitatea ca în lunile următoare acestea să fie modificate. Scopul nostru este să oferim un loc de parcare liber la orice oră din zi în perimetrul Parcului Traian. De aceea încercăm ca, prin marcarea acestora cu culoarea galbenă, aici să parcheze cei care au probleme de rezolvat în zona centrală, iar pe cei care lucrează aici să-i convingem, treptat, treptat să-şi facă abonamente şi să-şi lase maşina în parcarea supraterană", a explicat primarul Ilie Bolojan, joi, într-o conferinţă de presă.

Astfel, municipalitatea va putea testa în perioada următoare mai multe tarife pentru a găsi "un preţ de echilibru". "Experienţa stabilizării fluxului într-o astfel de parcare arată că lucrul acesta se face între şase luni şi un an, aşadar până la primăvară vom ajunge la un preţ de echilibru, care să fie atât suportabil social, dar şi unul care să acopere într-o perioadă rezonabilă - 25-30 ani - investiţia în această parcare", a precizat edilul.

Tot pentru a-i determina pe orădeni să-şi lase maşina în parcarea supraterană, Primăria, prin AIO, va trasa, locuri galbene pe carosabil, în jurul acesteia. "Treptat, treptat, în perioada următoare, locurile albe din jurul parcării ,pe o rază de aproximativ 300 metri, vor fi transformate în locuri de parcare cu durată limitată, începând de la Spitalul Militar, Paşapoarte, Înmatriculări, unde sunt foarte mulţi oameni care au probleme de rezolvat, şi venind către zona Prefecturii, Poliţie, Aurel Lazăr", a mai spus Bolojan.

Edilul a subliniat că în oraş va fi nevoie de mai multe astfel de parkinguri. "Oradea trebuie să contruiască în anii următori patru sau cinci parcări, întrucât proiectele de pietonalizare a centrului şi extindere a spaţiilor pentru biciclete din zona centrală impun acest lucru", a spus primarul Bolojan, adăugând că următorul proiect important în acest sens este realizarea parkingului subteran din Piaţa Independenţei.

Citeşte pe aceeaşi temă: Aproape goală: Din lipsă de clienţi, Primăria reduce preţul abonamentelor în parcarea supraetajată

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Primarul ne galben la fund!
Si vrea sa se dea cu fundul de asfalt, de ciuda ca face investitii nerecuperabile, pana il coloreza in nuanta favorita de galben!
Postat 30 August 2014, 14:00 de Bean
Măsuri urgente
Sa le dea afara pe tzatzele de la ghișeul serviciului parcări, își bat joc de orădeni si iau degeaba salariile din bani publici! In special una bruneta, o hoasca isterica si aroganta, care si mișca încet si este e o indolenta si obrăznicie peste măsura!
Postat 29 August 2014, 22:56 de Votator
orasul multimilionarilor cu limuzine
cui nu-i renteaza mersul cu masina s-o lase. incercati perpedesul, n-a murit nimeni. pentru cei mai curajosi, bicicleta. sau, in cel mai rau caz, mijloacele in comun, daca ploua/etc.
Postat 29 August 2014, 21:22 de Sector
da cand dreac pleci ca numai prostii faci
Marele primar are pete galbene pe retina!!!! intrebati ocuistii semnificatia...dobitoc
Postat 29 August 2014, 20:16 de ioncsi
@fa bicicleta
Platesc suficiente impozite si pt proprietati si pt profit...daca tu ai lipsa la kilometraj da-i bataie...ca sa-ti platesc tie salariul de bugetar trebuie sa ma misc..ori daca iau biciclta ..mai pupi tu salariu....
Postat 29 August 2014, 16:28 de Yoyo
pe jos sau pe doua roti
Pt. toti cei "nascuti" cu c..u in masina le spun doar atat: nu va tot plangeti si puneti-va fizicu la treaba... Atata stiti,sa va plangeti ca e de plata la parcare.Pai daca ar fi pe gratis ce haos ar fi in oras,cand tot romanu' are "cocie"....
Postat 29 August 2014, 13:55 de bicicleta
Aloo, e goala!
Daca-i goala parcarea, trebuie facute si altele, e logic.
Postat 29 August 2014, 12:48 de AB
Abuzul parcarilor !!!
Si daca lucreaz cu juma de norma la o firma din vecintate, nu mai am voie sa las masina in parcarea de pe strada, cu plata normala a tarifului pentru perioada cand sunt la serviciu ??? Dupa mintea primarului nu, pentru ca trebuie sa ma bag cu masina in supraetajata, dupa care sa merg ... 300 m de drum ca e sanatos, mai ales la iarna !!!
Postat 29 August 2014, 11:21 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON