URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Aprilie 2013, 12:11

Aleşii bihorenilor au votat la foc automat toate proiectele propuse de conducerea Consiliului Judeţean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Într-o atmosferă pacifistă, consilierii judeţeni au aprobat joi toate proiectele de hotărâri supuse dezbaterii de către conducerea CJ.

Noi trasee pentru navetişti

La fel ca în ultimele luni, după aprobarea Regulamentului privind transportul public de persoane prin curse regulate, consilierii judeţeni au votat acordarea a noi licenţe de traseu pentru câteva firme şi trasee din judeţ.

Noii beneficiari de licenţe sunt SC Autoros ABC SRL (pentru traseele Cherechiu - Oradea, Oradea - Biharia), SC Budim SRL (Feneriş - Beiuş, Forău - Beiuş, Lazuri de Beiuş - Beiuş, Săucani - Beiuş, Urviş - Beiuş, Vălani de Beiuş - Beiuş), SC Gad Aser SRL (Cornet - Aleşd, Corniţel - Aleşd, Fâşca - Aleşd, Lugaşu de Jos - Aleşd, Şinteu - Aleşd, Tileagd - Aleşd, Beznea - Aleşd, Derna - Aleşd, Şuncuiuş - Aleşd, Tileagd - Poşoloaca - Aleşd, Vadu Crişului - Aleşd) şi SC Leuland Trans SRL (Adoni - Marghita, Bogei - Marghita, Popeşti - Marghita, Sălacea - Marghita şi Săldăbagiu de Barcău - Marghita).

Organigrame modificate

De asemenea, consilierii judeţeni au votat şi modificarea organigramelor, schemelor de personal şi regulamentelor de organizare şi funcţionare ale unor instituţii subordonate CJ, precum cele ale Centrelor Medico-Sociale din Nucet şi din Popeşti, Direcţiei Social-Comunitare, Muzeului Ţării Crişurilor, Revistei Familia, Serviciului Monitorul Oficial, Spitalului de Psihiatrie Nucet şi Şcolii Populare de Artă Francisc Hubic, Revistei Varad, Teatrului Regina Maria, Teatrului Szigligeti, Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Camerei Agricole şi Direcţiei de Evidenţa Populaţiei.

Chirii renegociate

În urma împuternicirii preşedintelui CJ Cornel Popa pentru a renegocia acordul de locaţiune încheiat în noiembrie 2011 cu Episcopia Romano-Catolică pentru închirierea a 5.350 de metri pătraţi din Palatul Baroc pentru Muzeul Ţării Crişurilor la un preţ de 14.925 euro pe lună, plus obligaţia CJ şi a Muzeului de a plăti şi impozitul aferent părţii de clădire închiriate, aleşii bihorenilor au aprobat joi şi rezultatul renegocierii.

Conform acestuia, CJ şi MŢC nu vor mai achita impozitul pe partea de imobil luată în chirie de la Episcopia Romano-Catolică, acesta urmând să fie plătit de Episcopie. De asemenea, acordul de locaţiune a fost prelungit cu încă maximum doi ani, putând înceta în momentul în care Muzeul se va muta în noul sediu, imediat ce acesta va fi finalizat.

Tot pentru a negocia chiria unei structuri aparţinând Muzeului Ţării Crişurilor, preşedintele CJ a fost împuternicit să poarte discuţii cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei, proprietara clădirii din Parcul Traian în care funcţionează Casa Memorială Ady Endre. Acordul dintre CJ şi Episcopia Ortodoxă a expirat la 15 decembrie 2012 şi prevedea o chirie lunară de 2.234 lei pentru cei 2.308 metri pătraţi de construcţie şi terenul aferent de 109 metri pătraţi.

Concurs pentru manager

O altă hotărâre de Consiliu Judeţean aprobată de aleşii bihorenilor a vizat organizarea unui concurs de proiecte de management şi a caietului de obiective pentru ocuparea funcţiei de manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, după încetarea mandatului lui Radu Pavel la 4 aprilie şi numirea ca interimar a lui Adrian Dume (ambii membri PNL).

Comisia de concurs va fi condusă de Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, şi va cuprinde încă cinci persoane, iar cea de soluţionare a contestaţiilor va fi condusă de managerul Teatrului Regina Maria şi mai are în componenţă încă cinci persoane.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
DAR AEROPORTUL
Dragilor, despre aeroport se discuta numai inaintea alegerilor, apoi toata lumea uita? Mai informati-ne si pe noi va rugam frumos, cum ne rugati voi sa va dam votul , cum stam cu aeroportul din Oradea. Vom ajunge oare sa zburam dincolo vreodata, sau raman povesti ca multe altele?
Postat 26 Aprilie 2013, 09:40 de iulia
povesti a* la POPA
povesti de adormi copiii! popa ramane acelasi mincinos !
Postat 26 Aprilie 2013, 09:10 de un contribuabil
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON