URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Februarie 2024, 15:35

Wizz Air suspendă mai multe rute operate din România, inclusiv din Cluj-Napoca, spre destinații importante

Wizz Air suspendă mai multe rute operate din România, inclusiv din Cluj-Napoca, spre destinații importante (Sursa foto: Facebook - Wizz Air)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania aviatică maghiară Wizz Air a redus numărul zborurilor pe care le operează pe şase aeroporturi din România, inclusiv pe cele din apropierea Oradiei: Cluj-Napoca şi Timişoara.

Potrivit site-ului de ştiri din aviaţie Boardingpass.ro, este vorba de 21 de rute de pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi, Craiova, Târgu Mureş, Timişoara şi Cluj-Napoca.

O parte dintre ele au fost suspendate anterior şi nu vor fi reluate, altele nu vor mai fi disponibile începând din vara acestui an. Pe listă se mai află şi rute sezoniere, cum e cea de Cluj-Napoca - Antalya, care nu va fi reluată în 2024. 

Wizz Air nu a transmis public lista modificărilor, dar publicația Boarding Pass prezintă o listă a lor. 

Printre rutele pe care Wizz Air nu va mai opera se numără Cluj - Berlin, Cluj - Lyon sau Timișoara - Frankfurt.

Lista zborurilor anulate:


(sursa foto: captură Boardingpass.ro)

Site-ul de ştiri din Cluj-Napoca Monitorulcj.ro a luat legătura cu reprezentanţii Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" din Oradea, aceştia transmiţând că decizia a fost luată din cauza unor probleme de fabricaţie la motoarele de tip Pratt & Whitney, care se află în componenţa aeronavelor Airbus A320, folosite de compania low-cost, precum şi de altele din industrie, precum Lufthansa şi All Nipon Airlines.

„Trebuie verificate motoarele Pratt & Whitney. Considerăm că ar fi nişte defecţiuni la fabricaţie, iar verificarea unui motor durează aproximativ 270 de zile şi afectează capacitatea pentru foarte multe companii aeriene. Este o măsură temporară pentru programul de vară. În toamnă se mai vor atenua problemele, dar mondial această problemă va fi rezolvată în primăvara anului 2025", a declarat pentru sursa citată David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional "Avram Iancu".

Reprezentanţii Wizz Air au confirmat, tot la solicitarea Monitorulcj.ro, că suspendă temporar „unele rute”, precizând că pasagerii afectaţi au fost înştiinţaţi pe mail ori prin SMS.

"Wizz Air confirmă că, din cauza inspecţiilor la motoarele Pratt & Whitney planificate pentru lunile următoare, aflate în afara controlului companiei aeriene, aceasta va suspenda temporar unele dintre rutele din reţeaua sa. Dedicată să ofere cea mai bună experienţă posibilă, compania aeriană a făcut tot ce îi stă în putinţă pentru a minimiza perturbările pentru pasageri, implementând modificările de program necesare cu câteva luni înaintea datelor de plecare. Toţi pasagerii afectaţi care au făcut rezervări direct la compania aeriană sunt informaţi despre modificări prin e-mail şi SMS şi li se oferă posibilitatea de a alege cea mai potrivită opţiune dintre cele trei disponibile: schimbarea gratuită a rezervării cu un alt zbor, rambursarea a 120% sub formă de credit WIZZ pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din suma achitată iniţial", au precizat reprezentanţii Wizz Air, se mai arată pe Monitorulcj.ro.

Anul trecut, compania maghiară a transportat un număr de 13 milioane de pasageri pe rutele sale spre şi dinspre România, mai scrie Boardingpass.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Alo propaganda
MARELE WIZAIR renunță la curse, poate Bolojan e de vină, dar sigur îl.doare pe PAZSTOR::::)))) nem banile ::::)))) shemi :::)))
Postat 07 Februarie 2024, 21:24 de Sandu2100
@spzl
@spzl, spui asa: "calitatea e mai scazuta la Ryanair/Wizz Air decat Lufthansa/Turkish, mai putin confort, wizz e precum irc-ul la trenuri". Asta pur si simplu e fals. Diferenta mare de pret intre "low cost" si "regular" nu se reflecta in confortul din avion. Toate avionele sunt deosebit de neconfortabile, mai ales pentru o persoana inalta. Idea asta ca daca compania de zbor e mai ieftina, trebuie ca e mai naspa inautru, ca la trenuri, e falsa. Decat daca vorbim de clasa I, confortul e exact la fel. Ba dimpotriva Ryanair/Wizz zboara avioane noi noute, pentru ca sunt companii mai tinere, si pentru ca avioanele noi au consum mai mic. Da, e mai curat in Luftansa, dar scaunele si spatiul dintre scaune sunt la fel, adica foarte inghesuit. Diferenta e orele mai convenabile la plecari/sosiri, si debarcarea/inbarcarea direct la poarta fara ca sa trebuiasca sa mergi pe jos sau cu autobuzul de la poarta pana la avion. Pe de alta parte, ca ne-o fi ciuda ca Ryanair a plecat cu subventiile de 800k euro ce le-a primit de la primaria Oradea, asta poate, dar asta n-are nici o legatura cu confortul zborurior.
Postat 07 Februarie 2024, 19:15 de NZF
Faci presupuneri si extragi din context, nimic mai mult…
Transportul in comun e accesibil unui grup mult mai mare de cetateni si acopera un perimetru mai restrans, decongestionarea acestuia fiind esentiala pentru imbunatatirea calitatii vietii. Da, as prefera subventii la transportul in comun, nu la zboruri, incurajarea acestuia (reciclabile contra bilet, zile gratuite, timpi de asteptare scazuti, interconectare si raspandire mai buna). Cat despre zboruri, companiile low-cost au obiceiul de a incasa subventiile dupa care gasesc tertipuri pentru a se extrage din intelegere (vezi ca si Lufthansa are aceleasi probleme dar pastreaza zborurile spre si dinspre Cluj). Si da, calitatea e mai scazuta decat la o companie regular/full-service, si nu are legatura cu stewardesele si cocktailurile, ci cu confortul (wizz e precum irc-ul la trenuri). Apoi e la latitudinea fiecaruia cu ce calatoreste si cat plateste (dupa cum vezi, n-am nimic cu popularizarea).
Postat 07 Februarie 2024, 14:41 de User anonimizat
@spzl
@spzl "prea a devenit zborul ieftin si de slaba calitate". Ce intelegi tu prin zbor de slaba calitate la "budget airlines"? Care e definitia calitatii zborului pe care o folosesti cand afirmi ca sunt de slaba calitate? Zborurile Turkish si Ryanair, de exemplu, sunt exact la fel cu 5 exceptii: aeroportul folosit, terminalul folosit din aeroport, ora zborului, mancarea inclusa in pretul biletului, existenta rutelor de mare distanta. Companiile "budget" precum Ryanair si Wizzair opereaza mult mai ieftin din taxele de aeroport mult mai mici pentru folosirea zonelor din aeroport mai ieftine si la orele mai ieftine. Pentru pasagerul Ryanair asta inseamna ca trebuie sa mergi pe jos mai mult in aeroport, si poate la ore tarzii, dar asta nu e o problema pentru cineva tanar, mai ales ca pretul e de 5x sau 10x mai mic. Serviciile stweardeselor sunt chiar mai de calitate pe Ryanair/Wizzair, pentru ca fac mai multa munca de ospatarite. Presupun ca ce te nemultumeste la zborurile "budget" este ca polurarizeaza transportul aerian, care contravine, bineinteles, "solutiei moderne de transport sustenabil", adica trenul si autocarul. Aici e clar ridicol, sa aplici ideologia care te face sa sustii transportul urban in comun, si la calatorii pe distante lungi, sa mergem cu trenul in loc de avion.
Postat 07 Februarie 2024, 12:49 de NZF
Oradea sta mult mai bine
La capitolul curse in pericol de a fi pierdute, Oradea International Airport sta mult mai bine decat Clujul, nu exista nici un pericol in acest sens :))))
Postat 07 Februarie 2024, 10:18 de Vlady72
Nici o pierdere…
spre vest este Lufthansa, spre est este Turkish, de acolo legaturi berechet. Prea a devenit zborul ieftin si de slaba calitate!
Postat 07 Februarie 2024, 09:42 de User anonimizat
Empty space
E loc pt alte companii, care nu au probleme de fabricatie la motoarele de avion. Pasageri sunt.
Postat 07 Februarie 2024, 06:38 de TheSolarConnection
Alo propaganda
Stimulent ::::)))) renunță WIZER la curse, voi nu aveți nimic de comentat ::::))))
Postat 06 Februarie 2024, 23:38 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON