URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Iunie 2019, 12:20

Un medic din Oradea a murit în timpul gărzii la Centrul de permanenţă. Doctorul Ştefan Quai a fost primul medic de familie înregistrat în Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un medic orădean a murit, vineri dimineaţă, în timp ce era de gardă la un centru de permanenţă din municipiu. Doctorul Ştefan Quai avea 66 de ani.

Din primele date, tragedia s-a produs în timp ce medicul se afla de gardă, împreună cu un asistent medical, în Centrul de permanenţă de pe strada Leagănului. S-ar fi prăbuşit în baie, iar căderea lui a fost auzită de asistentul lui, care i-a sărit imediat în ajutor şi a sunat la 112.

„E greu de spus, deocamdată, ce s-a întâmplat. Se poate să fi avut probleme cardiace”, a declarat, sâmbătă, pentru BIHOREANUL, şeful UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea.

Absolvent al Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, promoţia 1972, şi al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj Napoca, Facultatea de medicină generală - secţia Pediatrie, Ştefan Quai a fost primul medic de familie înregistrat în judeţul Bihor. Medicul a avut cabinet în propria casă, în centrul Oradiei, pe strada Independenţei, pe care îl împărţea cu fostul ministru al Sănătăţii, pediatrul Ritli Ladislau.

Medicul s-a pensionat în 2016, după 40 de ani de activitate, însă mai făcea gărzi la Centrul de permanenţă de pe strada Leagănului din Oradea, pentru a fi activ.

"Câţi mai trebuie să murim?"

Această tristă veste a fost comentată şi de colegii doctorului, care critică şi oficialii din Ministerul Sănătăţii.

Medicul primar dr. Livia Davidescu, din Craiova, scrie pe Facebook că lista medicilor decedaţi în gardă se prelungeşte cu încă un nume.

„Colegul Ştefan Quai, primul mf-ist din Bihor cu contract privat cu CAS (şi-a amenajat spaţiul din casă pentru cabinet medical pe vremea când toţi lucrau încă în cabinetele de stat) s-a dus azi la ceruri. Nu a mai apucat să iasă din garda efectuată la CP. Abia ieşise la pensie, mai făcea gărzi la CP pentru a fi încă activ. Se mutase din Oradea mai la sat pentru a fi mai liniştit şi pentru a se putea ocupa mai mult de nepoţi. Să-l ierte D-zeu şi să-l odihnească!", a scris dr. Livia Davidescu.

Medicul primar din Craiova a postat anul trecut o listă cu peste 40 de medici care au murit în timpul gărzilor, cerând autorităţilor ca gărzile să fie recunoscute ca vechime în muncă.

„Alo! Ministerul Sănătăţii! Colegiul Medicilor... Nu credeţi că deja s-a depăşit orice limită? Cum ne apăraţi voi interesele, nouă, ca breaslă? Câţi mai trebuie să murim? Deja nu mai putem rămâne pasivi la nenorociri ca aceasta!”, adaugă medicul din Craiova.

La rândul lor, colegii medicului din Bihor scriu că acesta învăţase de mult să lupte, „de când, obligat să fie pe cont propriu, a trebuit să supravieţuiască". "Nu să prospere. Să se adapteze la ziua de mâine, când ea nu semăna niciodată cu ziua de azi. Douăzeci de ani a luptat aşa. Iar lupta şi-a luat obolul. Acum se odihneşte, în sfârşit. În pace. Nu, nu munca sau lipsa banilor omoară prematur un medic de familie în România. Ci lupta pentru respect, pentru recunoaştere, pentru puţin sprijin. Şi, uneori, chiar lupta pentru a fi lăsat în pace”, a scris un doctor bihorean, pe o pagină de Facebook care militează pentru ca gărzile medicilor să fie considerate vechime în muncă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Un om bun si dedicat...
Condoleante familiei!Dumnezeu sa-l aibe in paza si sa ne pazeasca!Subscriu la ceea ce a scris @#Scortosul!Sa traim VIATA asa cum stim noi mai bine!Singura religie este VIATA!Certitudinea este: MOARTEA!
Postat 09 Iunie 2019, 09:32 de vineri
Requiescat in pace
E o sansa sa mori linistit,in patul tau,de batrinete...Capitalismul in care ne scaldam vrea sa iesi la pensie pe la 65-70 ani, ceea ce mareste riscul de a deceda in cimpul muncii.Iar daca ai ghinionul asta,beneficiezi si de 'one last show" cu nino-nino,smurd,saj,iml si alte institutii ale statului...Si-acum vine marea dilema, cine va beneficia de contributiile doctorului la pensie, vreun pensionar special, cu 20-30.000 pe luna, iesit la 50 si cu expectanta sa traiasca macar 90? Ar fi binevenita o reforma a pensiilor, contributiile sa mearga intr-un cont personal al fiecaruia,din care sa-si consume pensia fiecare ,dupa posibilitati.
Postat 08 Iunie 2019, 23:18 de excalibur
Re: Tangential
Tangential l-am cunoscut pe dl. Quai. Era un om calm, linistit, simpatic,..... dar eu nu-l inteleg, avea pensie si s-a angajat la inca doua job-uri.! Asta in ideea ca a fost rapus de efort. Nu cred ca efortul exagerat a fost vina ci asa suntem noi oamenii cu zilele numerate, limitate si ne vine randul pe rand la fiecare atunci cand ne asteptam mai putin. Unii bolim mai mult dec se satura familia de boala noastra, altii se duc instantaneu ca o suflare si lasam in urma socul despartirii. Intrebarea esentiala este daca suntem pregatiti pe persoana fizica pentru marea trecere? Esti tu preagatit? Da tu cititorule, esti pregatit? Condoleanta familiei.
Postat 08 Iunie 2019, 17:35 de scortosul
Foncea la inchisoare pentru crima!
Medicii Spitalului Municipal Oradea sunt obligati de Managerul Foncea sa faca garzi suplimentare, desi acestea nu sint decontate! Rezultatul: doctorii extenuati mor jn garda. Iar cei care nu mor, datorita extenuarii nu mai trateaza pacientii la capacitate si pacientii mor! Copii au murit anul acesta din aceasta cauza, iar foncea a impiedicat predarea dovezilor catre politie. Exista inregistrare audio cand Foncea a cerut ascunderea dovezilor! Politistii de la omoruri sa le ceara! FONCEA A ASCUNS PREMEDITAT DOVEZI LEGATE DE MOARTEA MAI MULTOR PACIENTI!
Postat 08 Iunie 2019, 13:41 de RootOfEvil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON