URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Iunie 2018, 10:07

Zbor în ceaţă: Şefii Judeţului şi cei ai Aeroportului Oradea se ţin de contracte secrete cu operatorii aerieni

Zbor în ceaţă: Şefii Judeţului şi cei ai Aeroportului Oradea se ţin de contracte secrete cu operatorii aerieni NICI ACUM. Înconjurat de panouri ale Ryanair şi Blue Air, preşedintele CJ Pásztor Sándor n-a putut anunţa săptămâna trecută noi zboruri de la Oradea, în ciuda promisiunilor cât se poate de ferme făcute în urmă cu o lună
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai zburăm spre Europa? Aceasta e întrebarea pe care şi-o pun bihorenii, la care autorităţile nu au răspunsuri, ci doar bâlbâieli.

După două luni de speculaţii, timp în care şefii Consiliului Judeţean au sugerat că, suspendându-şi operaţiunile din Oradea, Ryanair şi-ar încălca angajamentele făcute, dar ţinute la secret, directorul Aeroportului a recunoscut, la insistenţele BIHOREANULUI, că firma nici măcar nu avea vreo obligaţie în privinţa continuităţii curselor.

În paralel, autorităţile judeţene eşuează în tentativele de a convinge publicul că ar avea vreun plan de rezervă şi că din toamnă Aeroportul nu va rămâne doar cu zborurile spre Bucureşti...

Mai vedem

După ce la finalul lunii aprilie s-a lăudat că "tot la două săptămâni" va anunţa noi zboruri externe de la Oradea, care să astupe golul lăsat de Ryanair, preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, a organizat miercurea trecută o conferinţă de presă la Aeroportul Internaţional Oradea, împreună cu directorul acestuia, Gheorghe Paşc, cu directorul general Blue Air, Gheorghe Răcaru, şi cu directorul comercial al aceleiaşi companii, Tudor Constantinescu.

Deşi era de aşteptat ca oficialii să anunţe noi rute externe de la Oradea (de altfel Pásztor declarând BIHOREANULUI cu câteva zile înainte că asta va şi face), acest lucru nu s-a întâmplat. În realitate, doar a "vândut" speranţe. Reprezentanţii Blue Air au declarat numai că tatonează posibilitatea a trei rute din octombrie şi posibilitatea alocării unei aeronave Aeroportului din Oradea. "Ne uităm la rute către vestul Europei în general, către Marea Britanie, către zona germanofonă şi spre coasta Mediteranei. Până la sfârşitul lunii iunie vom publica orarul de iarnă", a spus Constantinescu, accentuând că e vorba doar de studii şi că n-a fost luată nicio decizie.

Promisiuni forţate

În ciuda evidentelor rezerve ale reprezentanţilor Blue Air aşezaţi la aceeaşi masă, Pásztor a încercat să-şi salveze imaginea, susţinând că în iunie "vom avea foarte clar destinaţii puse pe hartă". "Avem un salt calitativ, fiindcă mai mult ca probabil din iarnă din Oradea va opera firma Blue Air pe un avion pe care-l vom avea noi aici la Oradea. Până acum, avioanele ne vedeau doar în vizită", a vorbit Pásztor, în numele companiei.

De altfel, pe 6 aprilie, după ce preşedintele CJ a avut la Bucureşti discuţii cu reprezentanţii Blue Air, instituţia arăta negru pe alb, printr-un comunicat, că "părţile s-au înţeles pentru operarea a cel puţin două curse externe" de la Oradea odată cu intrarea în orarul de iarnă, la finele lui octombrie. Oficialii companiei nu au vrut, însă, să confirme.

Directorul Blue Air, Gheorghe RăcaruÎn conferinţă, reporterul unui cotidian care anunţase în aceeaşi zi "pe surse" că noile destinaţii ar fi Londra-Luton şi Munchen a încercat să obţină o "adeverire", dar degeaba. Directorul Blue Air, Gheorghe Răcaru (foto), a spus că niciun operator nu-şi anunţă aşa devreme cursele din programul de iarnă, pentru a nu da idei competitorilor.

La secret

Nu doar viitoarele zboruri sunt în ceaţă, ci şi înţelegerea cu Ryanair, care îşi "strânge jucăriile" la Oradea. Cum se ştie, deşi avioanele erau mereu încărcate pe rutele Londra-Stansted, Dusseldorf-Weeze, Memmingen, Barcelona-Girona şi Milano-Bergamo, la începutul primăverii compania irlandeză a decis brusc să renunţe la toate, fără să-i prevină măcar pe şefii CJ Bihor şi pe cei ai Aeroportului.

La acea vreme, Pásztor s-a arătat şocat şi a promis că va discuta la Dublin cu mai-marii companiei, dar s-a întors cu mâna goală. Mai mult, Ryanair a "tăiat" două curse mai devreme decât anunţase, pe cele de Londra şi Dusseldorf, ce vor fi oprite din iunie.

Cum CJ n-a lămurit dacă operatorul putea renunţa unilateral la zboruri, BIHOREANUL a cerut în scris, în baza Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, principalele date din contractul încheiat între Aeroport şi Ryanair: durata de valabilitate, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi clauzele de reziliere. După o lună întreagă de tăcere, CJ Bihor a transmis redacţiei că informaţiile nu sunt publice, deoarece părţile au convenit "ca toate aspectele prevăzute în contract să rămână confidenţiale", iar divulgarea lor ar fi posibilă doar cu acordul Ryanair! Ba mai mult, conducerea instituţiei publice s-a făcut realmente de râs, trimiţând BIHOREANUL să ceară informaţii companiei private: "Vă rugăm să vă adresaţi Ryanair pentru a primi datele solicitate".

Cât daţi?

Culmea e că tot confidenţial este şi contractul de promovare încheiat de Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor (din subordinea CJ), Asociaţia pentru Promvoarea Turismului în Oradea (din subordinea Primăriei) şi Ryanair. Deşi e vorba despre instituţii publice şi de bani publici destinaţi unei firme private, CJ Bihor a refuzat să furnizeze informaţiile solicitate, încălcând flagrant legea. Scuza? Aceeaşi: nu vrea Ryanair!

BIHOREANUL a făcut aceeaşi solicitare şi către APTOR, care spre deosebire de CJ a dat dovadă de transparenţă, răspunzând în aceeaşi zi şi arătând că respectivul contract prevedea promovarea destinaţiei Oradea în Marea Britanie prin reclame online, pe site-uri, Facebook şi Instagram, precum şi asigurarea unui info-trip cu jurnalişti din Anglia, APTOR urmând să pună la bătaie suma de 10.000 euro. După anunţul retragerii Ryanair, contractul a fost reziliat şi, până la urmă, nici Primăria şi nici Consiliul Judeţean nu au mai cheltuit bani pentru derularea lui.

Necoerenţi, dar vehemenţi

O întrebare este inevitabilă: de ce au acceptat CJ Bihor şi Aeroportul Oradea ca nişte contracte care ar fi trebuit neîndoielnic să fie publice să aibă clauze de confidenţialitate?

Gheorghe Pasc, director Aeroportul din OradeaPresat de BIHOREANUL să răspundă, directorul Aeroportului, Gheorghe Paşc (foto), a încercat să dea vina pe... ziarişti. "Când s-a terminat pista (n.r. - de modernizat), presa a zăpăcit Consiliul Judeţean şi Aeroportul că nu avem operator. Am intrat în negocieri cu Ryanair. Noi aveam nevoie de ei, nu ei de noi", a fost explicaţia hilară a lui Paşc, din care s-ar înţelege că şefii CJ lucrează nu după lege şi fişa postului, ci pe bază de "stimuli" externi şi porniri de moment.

Confruntat cu constatarea că a semnat un contract pe modelul impus de Ryanair, Paşc a admis asta, sugerând că n-a avut de ales: "Operatorul aerian poate să-ţi spună: nu vin la tine dacă conţinutul contractului îl faci public fără acordul meu".

La aceeaşi întrebare, Pásztor n-a dat nicio explicaţie coerentă, spunând doar că nu va dezvălui detalii din contract fiindcă... se teme de urmări. "Eu, având în vedere că mă aştept, poate, la discuţii mult mai dure cu Ryanair, eu personal nu doresc unilateral să trec peste o înţelegere", a zis el, susţinând că poate pierde "un proces la Londra" dacă divulgă informaţii.

Întrebat dacă şi Blue Air impune astfel de condiţii pentru eventualele viitoare noi curse, directorul Gheorghe Răcaru a susţinut, însă, că nu este cazul, întrucât "noi nu avem ce să ascundem". De unde se poate înţelege că secretomania nu este o practică generală, doar oficialii noştri au acceptat "poziţia ghiocelului" faţă de irlandezi.

Mereu incerte

În timp ce contractul rămâne secret, Paşc a recunoscut, tot la insistenţele ziariştilor, că Ryanair nici măcar nu era obligat să rămână la Oradea o anumită perioadă de timp. "Contractele nu se semnează pe curse, ci pentru operare. Contractul nu va zice niciodată, de exemplu, că Blue Air va zbura de la Oradea la Chicago timp de trei ani de zile", a spus directorul Aeroportului.

Or, asta contrazice flagrant declaţiile pompoase de anul trecut ale autorităţilor locale, care prezentau parteneriatul cu Ryanair ca fiind de durată. Chiar Paşc şi Pásztor spuneau la anunţarea curselor de Londra, de pildă, că acestea vor fi operate pe o perioadă de cel puţin un an, lucru care nu s-a întâmplat, zborurile începând în octombrie pentru a fi suspendate de la 31 mai, la fel ca şi cele de Dusseldorf. Iată, deci, cum - cu responsabili pe cât de lăudăroşi, pe atât de ineficienţi şi slugarnici - Oradea poate rămâne fără legături aeriene şi cu perspective incerte...


PLUS PENTRU WIZZ
Benefic vecinilor maghiari

În vreme ce legăturile aeriene externe ale Oradiei sunt "la pământ" după retragerea Ryanair, vecinii unguri din Debreţin se laudă cu şapte curse noi. Compania Wizz Air va aloca aici o nouă aeronavă Airbus A320 şi va face zboruri, de la mijlocul lunii decembrie, către Dortmund, Basel, Doncaster Sheffield şi Barcelona, iar de la finele lunii martie 2019 spre Larnaca, Palma de Mallorca şi Malta. În plus, compania ungară şi-a majorat numărul de zboruri săptămânale de la două la trei către Paris şi Tel Aviv.

De altfel, directorul executiv al Wizz Air, József Váradi, a declarat fără reţinere presei din ţara vecină că aeroportul din Debreţin a ajuns într-o poziţie foarte favorabilă din momentul în care Ryanair şi-a închis baza din Oradea. De parcă ar fi fost chiar pregătit pentru asta...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Luni se mai anunță o cursa
:::::))))))
Postat 03 Iunie 2018, 00:42 de Sandu1201
eco move
nea ”ili3” asa e cand vorbesti fara sa cunosti.. ..ia spune-ne tu cam cat va fi costul bateriilor acestor autobuze peste 2 ani,atunci cand vor trebui inlocuite???? La asta daca adaugi pretul de achizitie,ajungi la concluzia ca ....mai bine tramvaie. Pe termen mediu si lung tramvaiul bate orice tip de autobuz,chiar si daca e electric...
Postat 01 Iunie 2018, 23:09 de cetatean
...
Presa nationala: ,,Compania de Transport Public (CTP) din Cluj a introdus în circulaţie 10 autobuze electrice, marcând o premieră în România. Vehiculele Solaris Urbino 12 electric au 12 metri lungime, o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wi-fi, camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi. Costă 620.000 de euro bucata şi au fost cumpărate cu fonduri elveţiene. [Niste idi*ti precum avem si noi, oradenii, e vorba de cei din primăria Galaţi, alocă 25 de milioane de euro pentru 18 tramvaie noi!!! s.n.] Compania poloneză Solaris a livrat primele 10 autobuze electrice în luna mai, iar în zilele următoare vor trimite încă unul. Primăria Cluj-Napoca şi CTP vor dispune până la finalul anului viitor de 41 de astfel de vehicule, următoarele 10 fiind aşteptate să sosească până în decembrie 2018. Valoarea celor 11 autobuze electrice este de 26.121.980,83 lei (fără TVA), sumă din care 85% reprezintă fonduri elveţiene nerambursabile, iar 15% aportul municipalităţii. Următoarele 30 vor fi cumpărate din fonduri puse la dispoziţia Clujului de Uniunea Europeană." Ziceam de idi*ti. Cum altfel pot fi numiti unii care in loc sa se (z)bata sa cumpere autobuze electrice prefera varianta (e drept, mai banoasa!) tramvaielor. Strazi sparte, retea de cale de rulare, retea de alimentare cu electricitate, etc, etc. P.S. Foarte buna observatia cu foiletonul! Din pacate nu va fi nimic! Ii inteleg pe jurnalisti, desi nu i aprob: si ei trebuie sa suga de undeva si o fac de la cine pot...
Postat 01 Iunie 2018, 19:33 de ili3
Pinonel
Te poti muta la bihon. Acolo se scrie la comanda idolilor tai si se i.proasca cu noroi pesedist (in stil caracteristic) in toti cei ce nu sunt partasi la jaful national. Si alduit e noroiul ala ca doar tot o latrina e la un loc. Nu e musai sa bati tastele pe aici. Din respect pt Bihoreanul nu o sa continui comentariul asta
Postat 01 Iunie 2018, 14:25 de poiu
Pinonel
Cam atât ai ce să-i arunci pe gât lui Bolojan. ::::)))))
Postat 01 Iunie 2018, 12:42 de Sandu1201
Tot la 2 saptamani
.
Postat 01 Iunie 2018, 12:41 de Sandu1201
Excelent foileton!
Spun ,,foileton" pt. ca astept continuarea, de pilda publicarea contractului pt. demolarea, pardon, reabilitarea Dealului Ciuperca si a contractului pt. constructia piscinei, pardon, parcarii din Centru! Lista contractelor e lungaaa cat o zi de post! Si va dau si o idee: publicati-le in editia tiparita! Integral, cu anexe, tot! Va vindeti si voi fituica!
Postat 01 Iunie 2018, 10:20 de pinonel
RE: Excelent foileton!
Dar tu cand ai dat ultima oara un ban pe "fituica"? Ca pe lista abonatilor online nu te vad. Pomanagiu, adica, obisnuit sa primeasca totul moca, si pe deasupra sa mai fii lasat si sa injuri nestingherit. Mare cacanar trebuie sa fii in viata reala... :)
Postat 02 Iunie 2018, 00:28 de Florin Ciucas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON