URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cota primarului Oradiei a cunoscut o nouă creştere săptămâna trecută, după ce două personaje de la vârful politicii şi respectiv presei autohtone au afirmat că dacă preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi desemnat pe el premier, nu pe Ludovic Orban, Ilie Bolojan ar fi putut asigura voturile pentru învestirea noului Guvern, ceea ce nu-i exclus la a doua încercare, după ce prima, cea cu Orban, eşuează.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
08 Octombrie 2019, 08:01

Ucis de droguri: Fiul doctoriţei oftalmolog Cornelia Jelic şi-a tăiat gâtul în propriul apartament, după un scandal de pomină în Anglia

Ucis de droguri: Fiul doctoriţei oftalmolog Cornelia Jelic şi-a tăiat gâtul în propriul apartament, după un scandal de pomină în Anglia "I LOVE SEX". Luca Jelic (foto) a fost arestat de Poliţia din Sheffield în aprilie 2018. Drogat fiind, a atacat o poliţistă, trântind-o la pământ şi agresând-o. Tânărul s-a întors în Oradea după condamnarea ispăşită în Anglia, dar a fost urmărit în continuare de probleme...
Ucis de droguri: Fiul doctoriţei oftalmolog Cornelia Jelic şi-a tăiat gâtul în propriul apartament, după un scandal de pomină în Anglia JUDECAT ÎN CĂTUŞE. Procesul intentat lui Luca Jelic (medalion) în Anglia s-a judecat la Curtea Coroanei din Sheffield (foto), unde tânărul era dus încătuşat de Poliţie, care l-a ţinut în arest pe tot parcursul dezbaterilor. Iniţial, orădeanul a respins acuzaţiile, dar în final a recunoscut, cerându-şi scuze pentru comportament. În timp ce autorităţile judiciare din România refuză să publice fotografii ori datele personale ale agresorilor sexuali, aceştia fiind judecaţi în şedinţe secrete, Poliţia din Sheffield a mediatizat imaginea şi numele orădeanului inclusiv pe Twitter, iar procesul său a fost public
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sfârşit cumplit pentru un tânăr de 30 de ani din Oradea! Luca Jelic, fiul Corneliei Jelic, cunoscută doctoriţă oftalmolog şi proprietară a unuia dintre cele mai vechi cabinete de specialitate din oraş, a fost găsit cu gâtul secţionat, într-o baltă de sânge, chiar de propria mamă.

Luca s-a sinucis, după cum a aflat BIHOREANUL, pe fondul dependenţei de droguri care i-a întunecat judecata şi l-a băgat în numeroase probleme. Cu cea mai gravă s-a confruntat anul trecut, când a ajuns în spatele gratiilor în Anglia, după ce şi-a pierdut controlul şi a agresat sexual o poliţistă.

Tinereţe "high"

Luca Jelic era un tânăr promiţător, cu o minte sclipitoare şi un prieten bun, după cum îl descriu cei care l-au cunoscut. Absolvent al Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu", şi-a continuat studiile în Marea Britanie, urmând cursuri de specializare ca optometrist, zic prietenii săi. Aceştia evită, însă, să vorbească despre problemele avute cu drogurile ori despre o agresiune pentru care anul trecut Luca a fost arestat în Sheffield, oraşul în care a locuit pe timpul studiilor şi unde s-a întors, în mai multe rânduri, şi după absolvirea lor.

Incidentul a avut loc primăvara trecută, pe 27 aprilie, la ora 3 dimineaţa. Dezbrăcat de la brâu în jos, tânărul a ieşit în faţa casei de pe strada Scotland şi, "înarmat" cu un panou, a început să ia la ţintă maşinile parcate, avariind două dintre acestea, un Volkswagen şi un Ford Transit. Auzind gălăgia, unul dintre  locatari a sunat la Poliţie.

"I love sex"

La locul incidentului au fost trimise două poliţiste care au încercat să-i ia panoul şi să-l imobilizeze, dar n-au reuşit imediat. Jelic a început să strige, după cum au relatat ziarele, cuvinte şi expresii jignitoare, de genul "lovely girls for me to rape" (fete drăguţe pe care să le violez) şi "I love sex" (îmi place să fac sex), iar apoi a tăbărât asupra poliţistei care voia să-i pună cătuşele.

Românul a aruncat-o pe femeie la pământ şi s-a urcat pe ea, lovind-o şi agresând-o sexual. Nici victima şi nici colega sa nu au reuşit să-l îndepărteze, agresorul părând imun chiar şi la loviturile de baston care i-au fost aplicate, oprindu-se doar în momentul în care poliţistele au folosit un spray iritant.

Procesul

Arestat preventiv, Luca Jelic a fost inculpat pentru două infracţiuni de distrugere, ultraj, vătămare corporală, agresiune sexuală şi deţinere de droguri de mare risc, după ce atât în organismul său, cât şi în locuinţa supusă percheziţiei i-au fost găsite mai multe pastile de ecstasy.

Procesul care a urmat, finalizat în luna ianuarie a acestui an, a fost relatat pe larg de presa locală, care a condamnat vehement atacul şi l-a descris pe făptaş ca fiind depravat, drogat şi agresor sexual.

Prezenţi la dezbateri, jurnaliştii au consemnat depoziţiile poliţistelor, protejând numele victimei, care a dezvăluit instanţei că s-a simţit violată şi înfricoşată. "Nu am fost într-o situaţie mai înspăimântătoare şi tulburătoare în toată cariera mea", a spus poliţista.

Aproape violată

Femeia a descris atacul ca pe unul extrem de brutal. "Nu-i puteam îndepărta mâinile de pe mine şi simţeam cum vrea să mă penetreze. Amândouă încercam să-l dăm jos, să-i scoatem mâna dintre picioarele mele, şi nu reuşeam. Cum îi scoteam o mână, o băga pe cealaltă, continuând în acest timp cu comentariile cu tentă sexuală", a spus poliţista, respingând supoziţia lansată de avocatul Andrew Smith, cum că gestul tânărului ar fi fost unul necontrolat.

"A fost un act intenţionat", a replicat poliţista, susţinând că Jelic a şi lovit-o de mai multe ori în timpul altercaţiei şi că s-a oprit doar după ce au reuşit să-i tragă tricoul peste cap şi au folosit gazul iritant.

Audiată, colega victimei a explicat, la rându-i, că a fost pentru prima dată în cariera lor de 16 ani când au fost obligate să folosească bastoanele. "L-am lovit de zece ori, dar parcă nu avea efect asupra lui", a spus ea, declarând că a fost şocată de comportamentul tânărului.

Verdict: închisoare

Întrebate dacă au observat semne că Jelic ar fi fost băut sau drogat în momentul atacului, cele două poliţiste au declarat că nu au simţit miros de alcool în respiraţia sa, însă comportamentul denota că era intoxicat. "Când l-am încătuşat, a zis doar «O, cătuşe!», ca şi când nu ştia ce se întâmplă", a spus una dintre poliţiste.

De cealaltă parte, avocatul a încercat să îmbuneze instanţa descriindu-l pe Jelic ca fiind o persoană foarte inteligentă, dar suferind de depresie, afecţiune pe care a pus-o pe faptul că s-a mutat, mult prea tânăr, din România în Anglia. Atât doar că, după cum i-a explicat judecătorul, la dosar exista rezultatul analizelor toxicologice efectuate după arestare, care arăta că Jelic consumase ecstasy.

"Deşi acuzatul a spus în timpul audierilor că îşi regretă mult faptele sale, acestea au fost influenţate în mare măsură de droguri şi există o mare probabilitate ca în viitor, dacă va consuma din nou stupefiante, să repete astfel de infracţiuni", a conchis judecătorul la ultimul termen al procesului, pe 7 ianuarie 2019, condamnând "violenţa incredibilă" împotriva "unor doamne care voiau doar să-şi facă treaba".

"Toată lumea trebuie să ştie că Poliţia nu este acolo ca să fie agresată", a arătat magistratul, care l-a trimis pe Luca Jelic la închisoare pentru 3 ani şi 6 luni, cu posibilitatea de a fi eliberat pe 8 octombrie 2020.

Ucis de droguri

Din pedeapsă, tânărului i-au fost scăzute, însă, cele aproape 9 luni de arest preventiv şi, ca atare, a fost eliberat cu mult înainte de termenul stabilit, după care s-a întors acasă, la Oradea, departe de oraşul britanic unde era blamat pentru fapta sa.

Din nefericire, problemele l-au urmat şi aici. O vreme a stat internat la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie, iar la scurt timp după externare şi-a pus capăt zilelor într-un mod extrem, la fel cum a şi trăit, secţionându-şi gâtul.

dr. Cornelia Jelic, oftalmolog OradeaÎn urmă cu două săptămâni, Luca Jelic a fost găsit în apartamentul în care locuia, separat de părinţi, chiar de către mama sa, medicul oftalmolog Cornelia Jelic (foto), echipajul chemat să-i dea ajutor neputând decât să-i constate decesul. "A fost un copil bolnav, iar drogurile i-au amplificat suferinţa", au spus BIHOREANULUI surse medicale. Autorităţile au exclus orice altă variantă decât sinuciderea.

Pe 29 septembrie, tânărul a fost condus pe ultimul drum de către părinţi, rude, prieteni, foşti colegi de şcoală şi profesori. "Îmi vor lipsi teribil spontaneitatea, loialitatea, dinamismul, calităţi de care, noi, cei apropiaţi, gojdiştii, ne-am bucurat din plin", a transmis familiei, în mesajul de condoleanţe, fosta sa dirigintă.

Din păcate, în urma lui Luca Jelic au rămas doar amintirile şi părerea de rău că un băiat promiţător nu a putut fi salvat, la fel ca mult prea mulţi alţi adolescenţi şi tineri căzuţi pradă drogurilor...


SCANDAL ÎN PASAJ
Amendă pentru înjurături

Luca JelicLuca Jelic (foto) a fost implicat într-un scandal public şi în Oradea. Pe 13 ianuarie 2017, în jurul orei 5 dimineaţa, în Pasajul Vulturul Negru, după o noapte petrecută prin cluburi, tânărul s-a luat la harţă cu un alt chefliu care a solicitat ajutorul Poliţiei.

Echipajul trimis la faţa locului i-a despărţit, iar Jelic a fost amendat pentru tulburarea liniştii publice cu 1.000 lei, sancţiune pe care acesta a atacat-o în instanţă, cerând înlocuirea ei cu un avertisment.

Iniţial, Judecătoria Oradea i-a admis plângerea, dar juriştii Poliţiei au atacat soluţia, iar anul trecut, pe 6 martie, Tribunalul Bihor le-a dat dreptate, desfiinţând sentinţa instanţei locale, pe considerentul că Jelic nu a adus nicio dovadă care să susţină netemeinicia sancţiunii primite şi nici "nu a manifestat o atitudine de regret faţă de incidentul produs".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
condoleante familiei! cui ii pasa de suferinta tinerilor - depresia - celor plecati afara?
o situatia trista si nefericita pentru parinti, indiferent de meseria pe care ar fi avut-o. un copil inteligent, scapat de sub control, asa cum sunt multi altii in orasul asta si in tara asta romaneasca. **************** cati tineri plecati din tara pt studii sau munca au suferit sau poate chiar sufera de depresie? asta este un subiect amar si actual pentru societatea romaneasca. ************************* inca din anul 2000 elevii din gojdu consumau substante interzise in toalete, nu stiu daca si acum se intampla la fel. fiind multi elevi din familii instarite, accesul la placeri distrugatoare este foarte usor. condoleante familiei! si aviz familiilor care isi tin plozii in anturaje dubioase, cu buzunarele doldora.
Postat 08 Octombrie 2019, 18:42 de roger
Ce si de cine sa ne para rau??? De ce !!
Depraved Luca Jelic sexually assaulted female police officer while half-naked and wielding 'for sale' sign A man who sexually assaulted a female police officer as she was trying to restrain him has been jailed for three and a half years. A jury at Sheffield Crown Court heard how Luca Jelic, 29, was naked from the waist down when he was approached by two female officers in Scotland Street, in the city, in the early hours of April 27 last year, as he brandished a For Sale sign. One of the officers told the court last year how Jelic groped her as they were on the floor and how she could not get his hands off her even after she used a baton on him. Jelic was jailed for 42 months by Judge David Dixon on Monday, court officials confirmed. The officer, who cannot be named for legal reasons, said Jelic was shouting sexual comments and only released her when she managed to use CS spray on him. Totusi sa ne para rau de cine? https://www.birminghammail.co.uk/news/midlands-news/depraved-luca-jelic-sexually-assaulted-15643917
Postat 08 Octombrie 2019, 14:43 de opiniastrazii
Off...
Haide-ti sa-l facem MARTIR, ca mama e DOCTORITA iar tatal...?????
Postat 08 Octombrie 2019, 14:36 de opiniastrazii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2732 RON
  • 1 EUR = 4.7556 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON