URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Ianuarie 2019, 10:59

Cârtiţă în DNA: Detalii incendiare din „interceptările” procurorilor anticorupție din Oradea (AUDIO)

Cârtiţă în DNA: Detalii incendiare din „interceptările” procurorilor anticorupție din Oradea (AUDIO) BINSHLEAKS. Avocatul Răzvan Doseanu (foto stânga) a dezvăluit scandaloasa înregistrare ca parte a unui serial pe care l-a intitulat "Binshleaks", cu trimitere atât la vestita organizaţie WikiLeaks, care dezvăluie documente provenite din scurgeri de informaţii, dar şi la locul de origine al fostului şef DNA Oradea, procurorul Ciprian Man (foto al doilea din stânga), căruia avocatul îi reproşează mai multe anchete abuzive (captură video)
Cârtiţă în DNA: Detalii incendiare din „interceptările” procurorilor anticorupție din Oradea (AUDIO) CARE-I "IUDA"? Avocatul Răzvan Doseanu (fundal) refuză să divulge sursa înregistrării realizate chiar în sediul DNA Oradea. Cum la discuţie au participat doar procurori, "trădătorul" ar putea fi unul dintre aceştia (în foto, de la stânga la dreapta): Ciprian Man, Adrian Muntean, Cristian Ardelean, Cosmin Pantea sau Lucian Rus
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Început de an cu un scandal nemaipomenit pentru DNA Oradea. Vinerea trecută, procurorii anticorupţie s-au trezit că au fost "interceptaţi" ei înşişi, chiar în sediul instituţiei, o înregistrare fiind publicată de avocatul Răzvan Doseanu pe site-ul său, ca parte a unei serii de dezvăluiri compromiţătoare.

Conţinutul redă o frântură dintr-o şedinţă de lucru desfăşurată în 18 ianuarie 2018, când procurorii au discutat despre judecătorii de "bună credinţă" şi de "rea credinţă", despre felul în care aceştia din urmă le fac "varză" dosarele trimise în instanţă, dar şi despre cum îi pot "linişti" dacă le vor pune câţiva colegi sub inculpare.

Simple bârfe sau posibile abuzuri pentru a "subordona" judecători? O va stabili Parchetul General, care a declanşat o anchetă pentru a verifica autenticitatea înregistrării ce arată că, în loc să se răfuiască doar cu corupţii, procurorii au ajuns să se înregistreze şi să se toarne pe ei înşişi. În premieră, reacţia conducerii DNA a fost de "delimitare" faţă de "orice act de încălcare a normelor legale" presupus a fi fost săvârşit de angajaţii Serviciului Teritorial Oradea.

Binshleaks

Înregistrarea a fost făcută publică în episodul 9 al unui serial început anul trecut pe site-ul său de avocatul Răzvan Doseanu, unul din cei mai cunoscuţi penalişti din Bihor, cu clienţi faimoşi inculpaţi de DNA, precum fostul şef al Poliţiei Beiuş, Remus Indrei, fostul comisar al Gărzii Financiare Virgil Popa, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Alexandru Kiss,  judecătorul Raluca Cuc şi alţii.

Avocatul şi-a intitulat serialul "Binshleaks", cu trimitere la denumirea populară a Beiuşului, zonă din care provine fostul şef al DNA Oradea, procurorul Ciprian Man, principala ţintă a dezvăluirilor. "Este vorba în special despre abuzurile procurorului Ciprian Man şi ale ofiţerului Traian Surducan, cel care în realitate conduce de ani de zile DNA Oradea", şi-a motivat Doseanu serialul.

De altfel, susţine el, şi înregistrarea aruncată "pe piaţă" vinerea trecută ar fi tot o nouă dovadă a abuzurilor, provocând DNA Oradea "să dezmintă autenticitatea înregistrării", pentru că altminteri, dacă e reală, "ar trebui să urmeze arestări" chiar în rândul procurorilor.

Avocat în vizor

Episodul cu înregistrarea survine la puţin timp după ce avocatul Doseanu a aflat că el însuşi a fost vizat de o anchetă DNA, alături de clientul său Alexandru Kiss şi de judecătorul Antik Levente, de la Curtea de Apel, supravegheaţi tehnic de SRI, formal la cererea structurii centrale a DNA, dar în realitate, zice Doseanu, din iniţiativa Serviciului Teritorial Oradea. Dosarul fusese deschis în 2015 sub suspiciunea unei mite de 50.000 euro, disimulate în contractul avocaţial şi transmisă judecătorului prin soţia acestuia, pentru ca Antik să aprobe contestaţia lui Kiss, dornic să scape de controlul judiciar şi de interdicţia de a mai "profesa" la şefia CJ Bihor.

În final, acuzaţiile nu au fost probate, iar dosarul a fost clasat în decembrie 2018 de noua Secţie de investigare a infracţiunilor săvârşite de magistraţi, pe motiv că "faptele nu există".

"Pe faţă e făcută"

Lucian Rus, procuror DNA OradeaÎn "înregistrarea explozivă" de 36 minute şi 55 secunde realizată în sediul DNA Oradea, instituţie unde orice vizitator trebuie să predea la poartă telefoanele sau orice alt aparat de înregistrare, se aud vocile care par să fie ale procurorilor Adrian Muntean, în ianuarie 2018 delegat la şefia Serviciului Teritorial (între timp mutat la conducerea Parchetului Marghita), Ciprian Man, şi el fost şef al DNA Oradea, şi ale procurorilor Cristian Ardelean, Lucian Rus (foto) şi Cosmin Pantea. Practic, singura voce "absentă" este a celui de-al şaselea procuror, Felicia Popovici, actuala şefă a Serviciului Teritorial Oradea.

Cei cinci discută despre judecători favorabili şi nefavorabili de la Tribunalul Bihor şi mai ales de la Curtea de Apel Oradea, primul "subiect" fiind Denisa Vidican, de la Curte, despre care procurorii par nemulţumiţi fiindcă tocmai le "desfiinţase" un dosar ce-i viza pe omul de afaceri Radu Olteanu şi pe consultantul financiar Ioan Cotoroi, trimişi în judecată de DNA pentru un tun de 11 milioane de lei dat CEC Bank, de la care Olteanu obţinuse cu acte false un credit şi nu l-a returnat.

Cosmin Pantea, procuror DNA OradeaPe 16 mai 2017, Tribunalul Bihor îl condamnase pe Olteanu la 6 ani şi 10 luni de închisoare, iar pe Cotoroi la 4 ani, dar în decembrie 2017, când Curtea de Apel Oradea ar fi trebuit să dea soluţia definitivă, judecătorii Denisa Vidican şi Olimpiu Berindei au desfiinţat soluţia şi au trimis dosarul la Tribunal spre rejudecare, pe motiv că fusese încălcat dreptul inculpaţilor la un proces echitabil. "Aia (n.r. – "trântirea" dosarului) e pe faţă făcută. Denisa Vidican e reprezentată de Tiba (n.r. – Mircea Tiba, care era avocatul lui Oltean, după ce fusese şi al judecătoarei, într-un mai vechi dosar al DNA). Şi jucau un teatru acolo (n.r. – în sala de judecată a Curţii)...", se aude în înregistrare vocea care pare a fi a procurorului Cosmin Pantea (foto).

"Dosarele noastre sunt luate filă cu filă"

Procurorii DNA au discutat şi alte situaţii în care dosarele le-au fost făcute ferfeniţă de judecători care în cazurile altor parchete "nici nu se uită pe dosare". "Alea-s interesele: dosarele DNA şi două-trei de la DIICOT, câteva de evaziune de la Parchetul Bihor...", a spus Pantea.

Cristian Ardelean, procuror DNA OradeaAcesta s-a plâns că judecătorii sunt exigenţi numai faţă de procesele intentate de DNA, nu şi în speţele altor parchete: "N-au ăia (n.r. – judecătorii) nicio treabă, nu interesează pe nimeni nimic, nu-i niciun interes... Nu-i încleştare, nu-i nimica, stau avocaţii, toată lumea e într-o veselie...". Colegul Cristian Ardelean (foto) l-a completat: "Doar dosarele noastre sunt luate filă cu filă, multe dosare (n.r. – ale altor parchete) nici nu-s citite de judecători. Când intră DNA, e o stare de nervozitate, tensiune... Avocaţii-s aşa, judecătorii să ne pună la punct dacă se poate".

Un dosar "tensionat" menţionat în treacăt îl viza pe Alexandru Kiss, judecat atunci la Tribunal de Denisa Bic, care se înscrisese la un concurs pentru a avansa la gradul de judecător de Curte de Apel şi era dornică să ocupe un asemenea post la Alba Iulia. "Dacă asta pleacă, am belit-o!", a comentat Ardelean. Motivul supărării? Conform procedurii, dacă judecătoarea pleca înainte să dea un verdict, înlocuitorul ei putea dispune readministrarea de probe şi reaudieri de martori şi inculpaţi, ceea ce ar fi dus la prescrierea unor fapte imputate lui Kiss şi tovarăşilor lui de dosar.

"Se mai liniştesc"

Ca judecători ostili, procurorii i-au nominalizat pe Denisa Vidican, Laura Soane, Adina Cioflan, în timp ce alţii, precum Gabriela Ţarcă, Levente Antik, Ovidiu Musta şi Florin Filimon, sunt descrişi ca favorabili, iar despre Mihail Udroiu spun că ar fi "aşa şi aşa".

Adrian Muntean, fost șef al DNA Oradea"Orice dosar, aşa, la completele astea, va fi aiurea", zice Pantea despre judecătorii ostili, fostul şef al DNA Oradea, Adrian Muntean (foto), calculând că, totuşi, "o să fie două complete bunicele", referindu-se probabil la Musta, Filimon, Ţarcă şi Antik.

"Dacă nu se întâmplă ceva la Curte, varză vom ajunge pe câteva dosare", a spus din nou Pantea, Ciprian Man liniştindu-l că asemenea lucruri "se întâmplă".

Ceea ce poate fi considerat mai grav este că procurorii au discutat şi despre o posibilă cale de a "linişti" magistraţii potrivnici: "Dacă începi urmărirea penală faţă de astea două judecătoare, dacă trimite Adi (n.r. - Adrian Muntean) în judecată pe ăia trei, intră frica", se aude Man, după care Ardelean a punctat că aşa "se mai liniştesc".

Intenţia contează

Discuţia a vizat şi posibilitatea ca dosarele în care sunt inculpaţi judecători să fie trimise spre alte instanţe, nu la Curtea de Apel Oradea, unde majoritatea magistraţilor ar da sentinţe de achitare. Man a opinat totuşi că "Mai bine îl trimiţi aici, oricum se vor abţine majoritatea (n.r. – judecătorilor) de la secţia penală (n.r. – a Curţii)" şi, deci, cauza ar putea ajunge la un complet civil, unde sunt "judecători de bună credinţă".

Procurorii au vorbit şi despre judecătorul Marian Vlad, acum la Curtea de Apel Alba Iulia, spunând că "nu e atent", pentru că într-un dosar ar fi condamnat persoane şi pentru fapte pentru care nu fuseseră trimise în judecată. "Dar măcar e bine intenţionat", i-a luat apărarea Pantea.

Ciprian Man, fost șef al DNA OradeaProcurorii au analizat, în fine, şi modul în care unii judecători soluţionează cauze în care ar avea interese, făcând cereri de abţinere formale. În acest sens, au dat exemplul unui magistrat de la Tribunalul Satu Mare, Simona Haiduc, al cărei tată a fost coleg de partid cu doi inculpaţi dintr-un dosar al DNA Oradea, dar care a făcut cerere de abţinere invocând faptul că doar copiii lor sunt colegi la şcoală, aşa încât solicitarea să-i fie respinsă şi să judece ea procesul. Man, însă, a dat un contraexemplu, despre cum l-a anchetat pe fostul său şef de la Parchetul Beiuş, Gligor Sabău, trimis în judecată pentru corupţie. "Asta ar însemna că la mine e abatere disciplinară, că nu m-am abţinut. Pe motivul ăsta, produci proba împotriva noastră. Pe mine trebuia să mă dea afară...", a exemplificat Man în fragmentul de înregistrare care, apoi, se încheie la fel de brusc cum şi începuse.

În verificări

Discuţiile ar putea fi catalogate ca simple bârfe, reprobabile în condiţiile în care, potrivit legii, magistraţii sunt obligaţi la o conduită rezervată. Pe de altă pare, adversitatea dintre procurorii DNA Oradea şi judecători, în special cei de la Curtea de Apel Oradea, sunt notorii. De-a lungul timpului, unii dintre aceştia au fost vizaţi în anchete de corupţie, dar singurul dovedit şi condamnat - e drept că nu la Oradea, ci la Timişoara şi la Cluj - a fost Mircea Puşcaş.

Denisa Vidican, de pildă, pomenită în înregistrare, a fost trimisă în judecată alături de Florica Roman, Raluca Cuc şi Ovidiu Galea, dar dosarul a fost clasat de structura centrală a DNA, pe motiv că faptele imputate nu au existat. Numele Adinei Cioflan a apărut şi el într-o cauză a DNA, privind sentinţe falsificate pentru scutirea de la plata taxei de poluare auto, acuzaţiile împotriva sa fiind, de asemenea, retrase.

Înregistrarea nu lămureşte pentru ce motive concrete îi "monitorizau" procurorii pe cei cinci magistraţi prin a căror inculpare ar fi vrut să le "calmeze" colegii de la Curte, astfel că spusele lor ar putea alimenta suspiciunea că şi-ar dori "cuminţirea" judecătorilor.

Cert e că "actorii" înregistraţi nu au răspuns solicitării BIHOREANULUI de a-şi preciza poziţiile, unul dintre ei motivând că "De la centru ni s-a spus să nu comunicăm încă. Nu am nimic de ascuns, dar aşa s-a hotărât". Nici Felicia Popovici, şefa DNA Oradea din primăvara anului trecut, n-a fost mai generoasă, mărginindu-se să comunice doar că s-au declanşat cercetări pentru a se stabili autenticitatea înregistrării.

Cât despre autorul dezvăluirii, avocatul Răzvan Doseanu anunţă că înregistrarea nu e nici pe departe singura probă a "abuzurilor" pe care o deţine şi că va continua serialul Binshleaks. "În curând", promite avocatul, conştient că, practic, a "detonat" întregul DNA Oradea...


SESIZARE DE LA... ONG
În "urmărire penală"

Cu privire la înregistrarea pusă în circulaţie de avocatul Răzvan Doseanu, Ministerul Public a anunţat vinerea trecută că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie a început o anchetă ca "urmare a unui denunţ formulat de o organizaţie non-guvernamentală", fără însă a o numi. Potrivit luju.ro, site specializat în dezvăluiri compromiţătoare la adresa DNA, ancheta a pornit de la sesizarea Coaliţiei Românilor din SUA, condusă de preotul Chris Terhes, cunoscut şi el pentru adversitatea sa faţă de DNA, iar faptele reclamate de acesta vizează existenţa unui grup infracţional organizat, şantaj, cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare şi abuz în serviciu.

Comunicatul Ministerului Public preciza că procurorii Secţiei "au dispus începerea urmăririi penale in rem", ceea ce înseamnă că, deocamdată, cercetările nu îi vizează pe cei cinci procurori ai DNA Oradea.

Faptul că aceştia nu vor fi deloc menajaţi, ba dimpotrivă, avea să devină clar a doua zi, sâmbătă, când Biroul de presă al DNA a dat publicităţii un comunicat fără precedent, conform căruia conducerea instituţiei "se delimitează de orice act al personalului din subordine care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraţilor", reiterând că "procurorii DNA trebuie să îşi desfăşoare activitatea de urmărire penală cu imparţialitate şi stricta respectare a legii şi a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor". De altfel, conducerea DNA, mai subliniază comunicatul, a cerut deja "note explicative din partea colectivului" Serviciului Teritorial Oradea.

Ascultă mai jos înregistrarea!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
27 Comentarii
@moderatorului
Multumesc pt sugestie si perspicacitatea de care dai dovada, daca e sa vorbim la pers 2 singular. Nu mi-am dat seama ca pot folosi acel buton, la fel cum nu mi-am dat seama ca orice sugestie/reclamatie poate deranja, cu toate ca am recitit mesajul si nu am vazut "mizeriile" invocate. Dar oare moderatorul nu a sesizat mizeriile lui diavolescu si cei pomeniti in comentariul meu? Sau le-a sesizat dar le-a acceptat ori tolerat din interese similare celor de la latrina3? Nu era datoria moderatorului sa elimine "mizeriile" ? Poate vei elimina acest comentariu ...
Postat 10 Ianuarie 2019, 11:19 de oradea_mea_si_a_ta
Balada DOS-ului (programul dinainte de „ferestre”)
Pe-un picior de plai, Po-o gura de rai, Iata vin in cale, Se cobor la vale, Trei turme de miei, Cu trei ciobanei. Unu` ii DOSean, Altu-i Surducan, Si-al treilea-i Man. Baciu Surducan Si cu cel`lalt, cu Man, Mari, se vorbira Si se sfatuira, Pe l-apus de soare, Pe DOS-ean la beci sa-l coboare. Dar cea miorita, Cu lana plavita, Gura nu-i mai tace, Iarba nu-i mai place. -Miorita, laie, Laie bucalaie, De o vreme-ncoace, Gura nu-ti mai tace, Iarba nu-ti mai place. Ori esti bolnavioara, Draguta mioara? Mai DOS-ene, bace, De-o vreme incoace, Gura nu-mi mai tace, Iarba nu-mi mai place, Noaptea n-am ce face. Spaima nu-mi da pace. Ca la ceas de seara, Baciul Surducan Si cu cel`lalt, Man, Mi te inconjoara Si-n beci te coboara, Ca ai luat spagi multe, Zeci si poate, sute. Afland de veste, Baciul DOS-ean, L-Antene fugi Si la lume povesti, Ca este curat si ca e uscat, Ca este-abuzat si ca-i cercetat, Chiar nevinovat. Ca el spaga n-a dus, Pe A**** nu l-a uns, Iar Kiss, dupa cum se stie, E curat ca-n frageda-i pruncie. Ionela. DISCLAIMER: Aceasta balada este un pamflet prin care doresc sa arat ca pot sa-mi depasesc conditia sociala. Sper sa ma treceti pe lista lui Bihorel, sau poate ma trec altii pe lista aia care a inceput sa se faca pe aici.
Postat 10 Ianuarie 2019, 10:26 de MIG
Domnule Răzvan Doseanu
Citez din Răzvan Doseanu " o sa iti dau posibilitatea sa faci cate comentarii doresti in cadrul dosarului penal pentru santaj pentru care urmeaza sa formulez plangere penala . Separat voi cere si niste despagubiri in cadrul unui dosar" . Cine ești tu Răzvan Doseanu sa îmi dai posibilitatea să comentez??? Adică eu nu am dreptul sa comentez, sau cum?
Postat 09 Ianuarie 2019, 23:54 de Sandu1206
Nu-i bai
Eu îmi spun părerea, nu șantajez.
Postat 09 Ianuarie 2019, 11:25 de Sandu1206
avocatelului
Alo ! Domnu' care doseste probe si altele ! Pai umblati cu amenintari pe fata, directe si fara ocolis ?! Va rog sa ma includeti si pe mine in plangerile dv de ... nici dv nu stiti de ce. Pai nu dv ati dosit/doseanu probe si nu le-ati prezentat organelor in drept ? De ce nu va adresati justitiei cu aceste probe si faceti ceea ce ii acuzati pe cei ce va acuza ?! Sau nu cunoasteti mersul justitiei in Romania si preferati justitia in media ? Sunteti deja o unealta trista si jalnica (voluntar sau involuntar) in mana unor penali impreuna cu care sper sa dispareti la groapa de gunoi a Romaniei.
Postat 09 Ianuarie 2019, 10:21 de oradea_mea_si_a_ta
Răzvan Doseanu
Cu respect pt activitatea dumneavoastră de bun avocat in comentariul facut de acel Sandu nu apare santajul si nici nu face o acuză la adresa sus numitului ca i a șpagă. Dacă analizați cu atentie textul ,acesta pune o întrebare: cum ar fi daca?...adică face o presupunere relativa, în formularea cu spaga acesta vorbește din "auzite" , folosind si fraza"nu sunt acuzații ". Într-adevăr comenteva pe langa articol , singurul lucru ar fi un prejudiciu de imagine pe parte civilă dar nici de cum nu vad cv penal în comentariul la acest articol. Poate in alte comentarii pe alte articole ar fi sărit calul ,nu ma pronunț... Cu respect
Postat 09 Ianuarie 2019, 08:00 de Adrian_Preda
Hahaha....
A ajuns un analfabet idiot sa se planga, culmea, de educatie!!!! Pai, bai putoare, niciun invatator sau profesor din lume nu va putea sa faca efortul in locul tau, sa inveti sa scrii. Pt asta trebuie sa exersezi, sa faci un efort constant, de unul singur. Si asta, cu invatatul sa scrii, e o chestie simpla. Ce sa mai vorbim sa termini un liceu, sa faci o facultate pe bune. Nimic nu vine fara efort, sfertoductule! Efort sustinut, de lunga durata. De unde sa stii tu, un pierde vara, un individ care arde toata ziua gazul degeaba, pe internet, un parerolog idiot, ca tinerii romani, scoliti in Romania, sunt printre cei mai buni din lume in industria IT ? Romani care fac o frumoasa cariera, in tara si in strainatate, in acest domeniu de varf al tehnicii.La fel medicii si asistentele medicale, ingineri, etc. De unde sa stii tu, un imbecil, ca medici profesionisti de prima mana, scoliti in Romania, salveaza zilnic multe vieti omenesti in tara si in strainatate ? Ca exista si uscaturi printre medici, este altceva, insa, majoritate isi fac treaba foarte bine. Ca exista coruptie este adevarat. Este o problema cu care se confrunta toate tarile din lume. Din cauza aceasta ar trebui reintrodusa pedeapsa cu moarte pt corupti. La fel ca si in China. Daca le arde de furat sa li se "stinga" lumina, sa li se dea "stingerea". Exista si rebuturi in societate ? Din nou, nu exista padure fara uscaturi. Un astfel de rebut ne arati in fiecare zi ca esti si tu.
Postat 09 Ianuarie 2019, 07:03 de Alcor
Succes Sandu1206 !
Sandu 1206 . Avand in vedere comentariile repetate la adresa subsemnatului ( nu doar de la acest articol ) in care proferezi amenintari si faci referire la pretinse activitati infractionale comise de mine o sa iti dau posibilitatea sa faci cate comentarii doresti in cadrul dosarului penal pentru santaj pentru care urmeaza sa formulez plangere penala . Separat voi cere si niste despagubiri in cadrul unui dosar civil . Scopul mesajelor tale este de intimidare pentru a nu mai face publice probele pe care le mai detin ( inregistrari , inscrisuri , fotografii ) privind o posibila activitate infractionala de la DNA Oradea . Dupa formularea plangerii penale urmeaza sa fie identificata adresa de unde s-au trimis pe internet mesajele , apoi pe baza adresei va fi identificat titularul adresei de internet si apoi putem avea cadrul legal pentru a . Vei avea sansa sa faci proba tuturor celor afirmate despre mine . SUCCES Sandu1206 .
Postat 09 Ianuarie 2019, 07:02 de Razvan_Doseanu
Alah Akbar care Este
Sunt pe iapa , dar nu te vad?
Postat 09 Ianuarie 2019, 00:56 de Sandu1206
Vax Populi
Ba, Sandule 1206! N-ar fi mai bine dacă te-ai duce tu puțin, unde a mers și mutul cu iapa?! Și sa vii înapoi, când voi merge eu după tine? Măcar pana atunci nu ne mai pisezi cu comentariile tale imbecile. Că, văd ca te pricepi absolut la orice. Politica, justiție, constructii, etc. Mai era unul ca tine, in urma cu vreo 30 de ani și de bun ce a fost l-au împușcat.
Postat 09 Ianuarie 2019, 00:23 de User anonimizat
Tare de tot...
Trăim vremurile lu I.L.Caragiale din pacate. Judecători acuză procurorii, procurorii acuză judecatorii si guvernul fura bani publici prin licitații cu dedicații, multinationalele fac evaziunii colosale, gainarii traiesc si ei...si uite asa toti o duc bine de când cu circul acesta mediatic între magistrați. Stati dragilor judecători, procurori sunt banii si pt voi....a vreti toti la ciolan...ahaaa:)))
Postat 08 Ianuarie 2019, 23:05 de Adrian_Preda
Romania
Merge bine fara corupție și chilipiruri care umbla cu hârtii. Se dau deștepți că E culți. Da ma cultilor, din cauza voastră nu avem autostrăzi, trenuri de mare viteză, spitale, educație ETC. Și voi vă dați deștepți??
Postat 08 Ianuarie 2019, 23:01 de Sandu1206
Domnule Răzvan Doseanu
Vă veți alege cu câțiva ani la mititica dacă se schimba guvernul , și revine KOVESI?? Mă întreb așa doar pt șpăgile date că sa scăpați pleava societății de PÂRNAIE?? Nu sunt acuzații, vorbește lumea în sat, că dacă dai la Doseanu te scapă, că el da mai departe. Fain jocul DA MAI DEPARTE.
Postat 08 Ianuarie 2019, 22:46 de Sandu1206
legenda
In comentariul anterior ma refeream mai ales la comentarii si "comentatori", gazduiti/e de ebihoreanul.
Postat 08 Ianuarie 2019, 21:57 de oradea_mea_si_a_ta
dezgustator
Dreptul de a fi prost este universal, dar unii abuzeaza de el. La fel si dreptul de libera exprimare este universal, insa cand acest drept este utilizat astfel incat se exprima doar niste frustrari si halucinatii ale unora, cred ca ar trebui oprit. In caz contrar, toti nebunii vor ajunge sa apara in media, prin toate mijloacele si ne mai miram cum "evolueaza" lumea? Vad ca ajunge ebihoreanul sa "gazduiasca" astfel de gunoaie si probabil va ajunge si el un gunoi, ca nu-ti mai vine sa citesti nimic. Pana nu demult, era cate "un om" care "prostea" lumea, dupa ce mai aparea cate "o pisica rosie vargata" sau cate un "soricel" care isi facea treburile prin zona. Acum vad ca apar si exemplare "diavolesti" si fac cat ii duce capul pe care, de regula, il tin ascuns bine sa nu se uzeze. Daca la nivelul asta de limbaj a ajuns ebihoreanul, va doresc succes in alunecarea spre latrina3.
Postat 08 Ianuarie 2019, 21:05 de oradea_mea_si_a_ta
RE: dezgustator
În loc să umpli spaţiul de alte mizerii, puteai folosi buton de reclamat.
Postat 09 Ianuarie 2019, 01:33 de Moderator
De cand
interlopii politici din coalitia vremelnic aflata la guvernare au in ceput lupta cu justitia,aud doaar DNA,Soros,Procurori,inca o lovitura aplicata DNA etc. Nicio vorbulita despre judecatori corupti,avocati pe mana cu judecatori,avocati-judecatori cu afaceri ,bineinteles pe numele unor terti etc.Dar istoria,ca si moda dealtfel,este ciclica.Nimic nu ramane fara plata !Trezeste-te DNA !
Postat 08 Ianuarie 2019, 20:12 de nealiniat
DIAVOLESCU
Toată România e frumoasa, trebuie sa doar sa ne scăpăm de paralelul Dragnea, Oradea a demonstrat
Postat 08 Ianuarie 2019, 20:08 de Sandu1206
Mai Bihorenilor.....
suntem mandri ca facem parte din cea mai frumoasa Regiune a Tarii! Asta e inconstestabil. CUM MAMA ZMEULUI AM REUSIT SA NE PROCOPSIM CU NISTE PUTORI DE PROCURORI SI MILITIENI DIN ZONA BEINSHULUI? CAT NE MAI TREBUIE SA NE DEBARASAM DE SUBUMANI GEN vasile baliga fara de care Scirba Nationala Bashinescu nu ar fi ajuns NICODATA presedinte? Cum au ajuns niste spurcaciuni de procurori gen Man , Gavra, Leuca -ATENTIE, asta din urma e procoror DIICOT !!! - sa taie si sa spinzure crezindu-se niste mici Dumnezei? oare noi bihorenii n-avem nicio vina ca lasam sa ne calce pe git astfel de otrepe comunistoid - sorosiste ?
Postat 08 Ianuarie 2019, 19:47 de DIAVOLESCU
In tat rau s-un bine
Cu ocazia asta vor scapa si cei doi bihoreni martiri, Benjamin si Stefan,care au pus bazele DEZVOLTARII acestei asezari,laolalta cu fondatorul lotusului.DNA-ul e o cirtita americano-iudeo-masonica infipta in inima statului roman cu scopul de a anihila capitalul autohton si de a facilita preluarea tarii de cine trebuie.Le president e tot o cirtita, pus in fruntea tarii cu arme psihotronice si papusat vizibil.Unii chiar au emis teoria ca ar fi un android hibrid teleghidat.O suspectam pe carmen ca ar fi la butoane,ea fiind injectata mai demult,virf de lance al unei puteri straine (Bibliografie =google:copulins).Sa vina monta sa ne salveze...puie monta.
Postat 08 Ianuarie 2019, 19:33 de excalibur
DIAVOLESCU
Sa presupunem că toți corupții vor fi puși la zid și tras în ei, și copiii corupților nu vor avea dreptul de a fi funcționar public sau orice funcție în stat.
Postat 08 Ianuarie 2019, 13:44 de Sandu1206
IO ZIC
ca e buna o infratire intre Ploiesti si Oradea.Niste manelisti amatori de Dani mocanu,viitori puscariasi, sint uniti in cuget si'n simtire dupa vibrantele indemnuri la lupta impotriva coruptiei a Balenei Albastre zisa si Kukuveaua Mov. INFRATIREA ASTA INTRE PORTOCALA ZDREANTA , MANELISTU , KUKUVEAUA- din ambele orase - trebuie sustinuta pina la capat,adica trebuie sa suporte aceeasi PEDEAPSA CU INCHISOAREA PE VIATA
Postat 08 Ianuarie 2019, 13:15 de DIAVOLESCU
Intelegem acum
de ce Porcustin Lazar de la PG este tinut in functie de tandemul infractional Bashescu-Mutannis. Porcustin / Dezgustin este protectorul Famigliei de Infractori de la Sibiu si a Alcoolistului din Murfatlar,si in acelasi timp detine cheile sistemului sorosist, sistem care a dat nastere la niste monstri precum Banda Hahalerelor de la Oradea. La Dracu, e o vorba romaneasca :"o mina spala pe cealalta"
Postat 08 Ianuarie 2019, 13:08 de DIAVOLESCU
@DIAVOLESCU
Să presupunem că niște infracțiuni Teldrum, Belină, Gala Bute, etc. CE ZICE IORDACHE, NICOLICEA, DRAGNEA? Zice că statul paralel, Soros, extratereștrii
Postat 08 Ianuarie 2019, 12:58 de FaBULA
SA PRESUPUNEM DOAR,
ca niste ciumeci fac niste glume la o chindie despre cum sa puna mina pe Bolojalnicul Primar si cum sa-l arunce in cap din Turnul Primariei. Fac si ei o gluma,ce naiba....Daca afla ORGANILI despre gluma lor,se lasa cu usi sparte "culcat", "nu miscati", "sinteti arestati " etc . Eh, ce se intimpla daca niste tortionari securisto-sorosisti pun la cale planuri criminale despre cum sa-i inghesuie pe niste judecatori onesti,si asta in sediul unei institutii a "statului de drept"? PAI SE INTIMPLA....NIMIC. ZIC POSTACII SOROSISTI CA E O 'GLUMA' A CELOR DE LA dna SI CA DE VINA E DE FAPT AVOCATUL CARE LE-A DEZVALUIT PLANURILE ODIOASE.
Postat 08 Ianuarie 2019, 12:44 de DIAVOLESCU
Banda Hahalerelor
de la Ospiciul Dna-Srl e in libertate. Am scris Srl? Am grsit,trebuia sa scriu Sri. SCUZE. HAHALERELE DENEAISTE TREBUIAU ARESTATE DE IERI. nenorocitii astia stau cu fundurile lor jegoase pe niste scaune comode si pe niste mii de lei lunar. ASTA E STATUL DE DREPT AL HOTULUI DE CASE SI TRAFICANT DE COPII,MANEVRAT SMECHERESTE DE CUPLUL ODIOS soros & macovei.
Postat 08 Ianuarie 2019, 12:35 de DIAVOLESCU
Pereții au urechi
Statul paralel a infiltrat un șobolan pentru a monta microfoane in prize, în baza unui protocol ilegal, sau mai grav, inexistent. Abuzul statului paralel e evident, acesta nu are autorizație pentru intervenția la instalația electrică, iar șobolanul nu are nici măcar atestat pentru asistență medicală ORL. Soros e de vină, el nu finanțează medicina.
Postat 08 Ianuarie 2019, 11:39 de FaBULA
Ce chestie
Asta nu-i decât intimidarea procurorilor și judecătorilor din partea unui avocat pierdut. Nu mai merge cu șpaga și pierde procesele. Trist e că un avocat intimidează instituțiile statului, nu mai avem legi pt că le-au mazilit împreună cu tata Dragnea. Felicitări DNA, dacă nu ii bagați voi la PÂRNAIE, vom intra noi peste ei, noi cei care ne-am luptat pt libertate în 1989
Postat 08 Ianuarie 2019, 11:09 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON