URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 18 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
26 Octombrie 2018, 14:41

Lucrările la palatul Episcopiei greco catolice avansează în ritm alert. În curând se toarnă planşeul. IMAGINI inedite din interior!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările la refacerea palatului Episcopiei greco catolice din Oradea, distrus de flăcări în incendiul devastator din 25 august, avansează în ritm alert

"Lucrările sunt în toi, în 2- 3 săptămâni începe turnarea primului tronson de planşeu... Fără susţinerea autorităţilor locale ar fi fost imposibil să ajungem la stadiul acesta, iarna ne-ar fi prins fără acoperiş!", se arată într-o postare pe pagina de Facebook Palatul Episcopal Greco-Catolic Oradea, dedicată reabilitării.

După cum BIHOREANUL a mai scris, angajaţii firmei Selina au început în urmă cu aproximativ o lună degajarea bucăţilor de moloz şi a grinzilor distruse din imobilul avariat. Lucrările vizează punerea în siguranţă a clădirii, fiind urmate de expertiza de rezistenţă, care va stabili părţile ce urmează să fie demolate pentru că nu mai prezintă siguranţă, precum şi părţile ce vor fi consolidate.

În următoarele etape, muncitorii vor consolida imobilul, inclusiv acoperişul acestuia, şi vor trece la reabilitarea şi refuncţionalizarea palatului. Intenţia municipalităţii, care a preluat clădirea în administrare pentru minim 20 de ani, este de a reuşi să acopere imobilul înainte de venirea iernii, pentru a preveni distrugerea acestuia de către intemperii.

Conform acordului cu Biserica, în urma lucrărilor de reabilitare, care vor dura circa trei ani, municipalitatea va pune la dispoziţia Episcopiei o treime din clădire cu destinaţia de sediu al curiei episcopale, diferenţa urmând să rămână la dispoziţia orădenilor, cu destinaţia de centru cultural şi spaţiu expoziţional.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Speed
In acest rastimp s-au facut expertize,proiect tehnic,verificare proiect,autorizatie de constructie intr-un cuvint(2) paper-work?...sfidator
Postat 27 Octombrie 2018, 00:29 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1899 RON
  • 1 EUR = 4.7228 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON