URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 25 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cel mai tânăr cartier mamut al orașului este Nufărul. În perioada în care țăranii veneau la fabricile din Oradea să se odihnească, astfel că la coasă ajungeau gata osteniți, partidul comunist a decis să-i stabilizeze, și uite așa s-a născut cartierul Nufărul.
Zic şi eu
Adrian Cris
Condiţia minimă a comunicării este să existe un mesaj (un conţinut), un emiţător (care îl transmite) şi un receptor (care îl primeşte). Partidul care pune mai presus de orice "comunicarea" (cuvânt prin care, de fapt, înţelege propagandă şi atât) ignoră însă tocmai condiţia ei elementară: receptarea şi procesarea mesajului.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
02 Aprilie 2018, 07:30

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Aprilie, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00,  după următorul program:

Luni, 02.04.2018

Citiri ORADEA: Războieni de la nr. 2 la nr. 71, Nicolaus Olahus de la nr. 1 la nr. 67, Calea Clujului de la nr. 6 la nr. 45/A, Fluieraşului, Sturzului, Lebedei, Potârnichilor, Ion Andreescu, Steluţei;

Citiri radio ORADEA: Avicena, Pelicanului, Nicolae Filimon, Mărgelelor, Suişului, Ciucului, Zmeurei, Gutuilor, Vămii, Inului, Prislopului, Cornului, Parângului, Dornei, Harghitei, Gurghiului, Plantelor, Pavilioanele CFR, Apelor, Plopilor, Castanilor, Afinelor, Drumul Hotarului, Rectorului, Ciucaşului, Molidului, Torentului, Cramei, Moviliţei, Valea Frumoasă, Dealului, Plugului, Valea Nucului, Cântăreţului, Matei Corvin;

BETFIA: de la nr. 1 la nr. 55;

SÂNMARTIN: Bulevardul Felix de la nr. 1 la nr. 48, Morii de la nr. 5 la nr. 36, Ionel Teodoreanu.


Marţi, 03.04.2018

Citiri ORADEA: Seleuşului de la nr. 1 la nr. 38, Războieni de la nr. 70 la nr. 90, Nicolaus Olahus de la nr. 68 la nr. 98, Albacului de la nr. 1 la nr. 41, Louis Pasteur de la nr. 86 la nr. 185, Titus Popovici, Dimitrie Bolintineanu, Calea Clujului de la nr. 47 la nr. 104, Constantin Brâncoveanu, Micşunelelor, Gavril Muzicescu;

Citiri radio ORADEA: Merilor, Perilor, Pădurii, Piersicilor, Paleului, Prunilor, Alunei, Bulgarilor, Calistrat Hogas, Cireşilor, Dimitrie Anghel, Gorunului, Ion Buteanu, Joseph Haydn, Nistrului, Stejarului, Strugurilor, Viilor, Vişinilor, Merilor, Perilor, Pădurii, Piersicilor, Paleului, Prunilor, Aurel Covaci, Cardinal Alexandru Todea , Fényes Szabolcs, Aurel Pavel Bănuţ, Cucului, Gheorghe Ciuhandu, Bajor Andor, Efrem Beniamin, Gheorghe Pituţ, Brumei, Episcop Valerian Zaharia, Ioan Pop Reteganul, Bunyitay Vince, Episcop Ioan Alexi, Jean Jaques Rousseau, Vicar Hosszú László, Petru Hristofor, Nordului, Macului;

BETFIA: de la nr. 57 la nr. 134;

SÂNMARTIN: Ştefan cel Mare de la nr. 49 la nr. 86, Ion Budai Deleanu.


Miercuri, 04.04.2018

Citiri ORADEA: Seleuşului de la nr. 40 la nr. 121, Căprioarei nr. 40/L, Albacului de la nr. 42 la nr. 78, Mediaşului, Branului, Stâna de Vale, Alba Iulia, Calea Clujului de la nr. 105 la nr. 165, Ialomiţei, Tăbăcarilor, Avram Iancu, Traian Vuia, 1907, Theodor Aman;

Citiri radio ORADEA: Agronomului, Ion Păun Pincio, Cimbrului, Johann Strauss, Drăgăşanilor, Thomas Morus, George A.Petre, Valea Drăganului, Calea Bihorului, Ion Bogdan, Vişeului, Frasinului, Secarei, Grâului, Siretului, Ecaterina Teodoroiu, Feleacului, Frunzei, Janus Pannonius, Juhász Gyula, Louis Bleriot, Sebeşului, Calea Adevărului, Plaiului, Cernăuţiului, Rozelor, Sofiei, Vulturilor, Licuricilor;

BETFIA.

Citiri SÂNMARTIN: Bulevardul Felix de la nr. 93 la nr. 137, Pavel Dan.


Joi, 05.04.2018

Citiri ORADEA: Timotei Cipariu, Căii Ferate, Sofiei , Vulturilor, Licuricilor, Cernăuţilor, Calea Clujului de la nr. 169 la nr. 210, Alexandru Donici, Eforiei, Năsăudului, Islazului, Toamnei, Umbrei, Calea Armatei Romane, Titu Maiorescu, Muntele Găina de la nr. 33 la nr. 91, Măslinului;

Citiri radio ORADEA: Andrei Mureşanu, Bărăganului, Măcinului, General Henri Mathias Berthelot, Dorobanţilor, Olteniei, Ilie Cristea, Parcului, Ion Heliade Rădulescu, Petru Rareş, Romanţei, Bulevardul Dinicu Golescu, Camil Petrescu, Codrilor, Făcliei, Făgetului, Iederei, Nicolae Labiş, Caişilor, Murelor, Aurel Ciupe, Ion Musceleanu, Izvorului, Vântului, Meteorilor, Valentin Silvestru, Augustin Bena, Constanţei, Depoului, Emil Gârleanu, Fernando Magellan, Herculane, Liviu Rebereanu, Marin Preda, Negoiului, Oituz, Paltinului, Vasile Cârlova;

HAIEU.

Citiri SÂNMARTIN: Bulevardul Felix de la nr. 136 la nr. 148, Şcolii.

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar, să ne contacteze la  numerele de telefon 0259 – 436909 sau 0259 – 435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.

Conducerea
SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Adio, Champions League! Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au pierdut și meciul de acasă cu campioana Finlandei (FOTO)
  • Ziua internaţională a surzilor, sărbătorită printr-un marş cu mănuşi albe prin centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Sărbătoarea Recoltei: Ce bunătăţi sunt în Cetatea Oradea şi de ce a plecat un floricultor bihorean supărat acasă (FOTO)
  • Victorie la debut de nou sezon pentru echipa de handbal a CSM Oradea: 33-32 cu HC Szejke Odorhei (FOTO)
  • 'Puncte de vedere': În Cetatea Oradea a fost vernisată o expoziţie de imagini 3D din timpul Primului Război Mondial (FOTO)
  • 'Portretele Unirii' își așteaptă vizitatorii în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO)
  • Deţinuţii din mai multe judeţe s-au întrecut la fotbal: Orădenii, pe locul II (FOTO / VIDEO)
  • Se toarnă fundaţia! Au început construcţia podului din strada Universităţii (FOTO)
  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)
  • Figaro și Lucifer, doi motani singuratici au ajuns de la Paris la Zoo Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON