URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 24 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
13 Decembrie 2017, 15:00

Roboții, soluția care ne ajută să ne păstrăm slujbele și să câștigăm mai bine: Cât de potriviți sunt pentru fabricile bihorene

Roboții, soluția care ne ajută să ne păstrăm slujbele și să câștigăm mai bine: Cât de potriviți sunt pentru fabricile bihorene Coboții îi eliberează pe muncitori de sarcinile repetitive, plictisitoare și periculoase
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În fiecare zi, muncitorii ajung la locul de muncă din fabricile vestul țării pentru a-și lua locul pe linia de producție, unde, precum niște mașini bine unse, își îndeplinesc sarcinile de serviciu. Aceleași mișcări. Din nou și din nou. Dar de ce oamenii ”funcționează” ca și cum ar fi mașini? Nu este nici sănătos pentru corp și nici pentru minte să faci mișcări repetitive și obositoare la o mașină sau la o linie de producție zi după zi, an după an. Rareori acest lucru încurajează creativitatea și eliberează potențialul uman.

Făcuți pentru muncile repetitive și plictisitoare

Roboții fac ceea ce îi programăm să facă. Un robot este instrumentul nostru pentru a crea o viață mai bună, mai puțin mecanică. În casele noastre, ei pot lua forma unui aspirator sau a unei mașini de tuns iarba. În fabrici, ei fac parte din echipamentele de producție- sunt instrumente avansate.

Roboții industriali sunt folosiți de mulți ani, adesea sub formă de ”mașinării” mari și scumpe. Programatorii și inginerii au petrecut ore și zile de programare și ajustare pentru ca acești roboți să devină parte a procesului de fabricație.

Fratele mai mic al robotului, cobotul, este de asemenea creat pentru a efectua o muncă repetitivă și plictisitoare cu o precizie de 100% - dar în contrast cu fratele său mai mare, a fost creat pentru a îndeplini diferite sarcini în colaborare cu oamenii.

Coboții creează manageri

În multe privințe, un cobot este ca un nou coleg - un coleg care își asumă în mod loial sarcinile pe care majoritatea oamenilor le găsesc triviale și fizic debilitante. Managerul este muncitorul  care are o imagine de ansamblu a locului în care lucrează cobotul. Știe ce sarcini trebuie acesta să îndeplinească și în ce condiții: pune ouă în cofraje, găurește rânduri de găuri în diferite obiecte, împachetează produsele în cutii ... sarcinile de lucru sunt practic infinite.

Cobotul este programat rapid, de exemplu, printr-o tabletă sau prin faptul că este "condus " de către operator astfel încât ”înțelege” rapid ce mișcări trebuie să efectueze. Acest lucru face posibilă reglarea rapidă și flexibilă a cobotului pentru a îndeplini diferite sarcini și pentru a-l muta în producție.

Cum creează coboții noi locuri de muncă

Roboții instalați la locul de muncă reprezintă de mult o soluție pentru creșterea producției. Cu toate acestea, convingerea că roboții "fură" locurile de muncă ale muncitorilor se bazează pe ideea greșită că toți roboții industriali pot înlocui în același timp toate posturile din industrie. În realitate, roboții industriali variază foarte mult. ”Brațele” robotice diferă enorm de roboții industriali tradiționali care trebuie păstrați în spatele scuturilor de siguranță pentru a evita contactul cu oamenii. De fapt, coboții au fost dezvoltați cu intenția de a permite ca muncitorii să lucreze împreună.

Remarcabil, coboții joacă acum rolul de creatori de locuri de muncă. Numai în industria alimentară se așteaptă ca roboții să creeze 70.000-90.000 de locuri de muncă la nivel mondial între 2017 și 2020. Coboții, în comparație cu alți roboți industriali, pot spori oportunitățile de angajare în cadrul întreprinderilor, deoarece aceștia pot crește productivitatea și pot încuraja setul de competențe îmbunătățite. În loc să înlocuiască omologii lor umani, aceste dispozitive funcționează alături de oameni în ceea ce privește fabricarea și prelucrarea sarcinilor.

Acești roboți au fost inventați de compania daneză Universal Robots. Firma a fost înființată în 2005 pentru a facilita accesul tuturor companiilor la tehnologie prin dezvoltarea de roboți industriali adaptabili, de dimensiuni reduse, ușor de utilizat, cu costuri accesibile și care garantează siguranță în exploatare. De la lansarea primului său robot colaborativ, în 2008, Universal Robots a înregistrat o dezvoltare semnificativă, produsele sale fiind vândute în peste 50 de țări din întreaga lume. În prezent sunt instalați peste 18.500 de coboți Universal Robots în întreaga lume, iar compania daneză este liderul pieței. Vedeți pe pagina https://www.universal-robots.com cum îi ajută coboții UR pe angajați în întreaga lume.

Mai mulți roboți, mai multe locuri de muncă

Potrivit Federației Internaționale pentru Robotică, România are 11 roboți la 10.000 de lucrători industriali, în timp ce în Polonia numărul acestora este de 28, iar în Ungaria de 57 de roboți la 10.000 de lucrători industriali. Cehia este cea mai dezvoltată piață central și est europeană, cu aproape 100 de roboți la 10.000 de muncitori. Experiența țărilor precum Ungaria sau Polonia a arătat că procesele de automatizare și robotizare au mers mână în mână cu creșterea salariilor și a numărului de posturi disponibile în industrie.

Pe măsură ce angajatorii adoptă noi și noi roboți, numărul locurilor de muncă continuă să crească. Noile tehnologii ajută companiile să fie mai productive și să creeze produse de mai bună calitate, într-un mediu de lucru mai sigur. Aceasta le permite să se dezvolte și să fie mai competitive pe piața globală. Acest fapt este observabil în statistici: în cei șapte ani dintre 2010 și 2016, livrările de roboți către clienți din SUA au totalizat 136.748 de unități – mai mult decât în oricare altă perioadă similară din istoria industriei americane. În același interval, numărul locurilor de muncă din industria producătoare a crescut cu 894.000, iar rata șomajului din Statele Unite a scăzut de la 9,8% în 2010 la 4,7% în 2016.

Ca să luăm exemplul a două companii, Amazon avea peste 45.000 de angajați atunci când a început să folosească roboți, în 2014. Deși compania folosește din ce în ce mai mulți roboți, a ajuns acum la peste 90.000 de angajați și intenționează să mai angajeze încă 100.000 de persoane până la sfârșitul lui 2018. La fel, numărul angajaților din SUA ai General Motors a crescut de la 80.000 în 2012 la 105.000 în 2016; în aceeași perioadă, numărul roboților instalați în fabricile companiei din SUA a urcat cu aproximativ 10.000. Evoluții asemănătoare se înregistrează atât la companii multinaționale cu mii de angajați, cât și la mici firme din domeniul producției.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Călăreţii Diavolului' din Győr au făcut demonstraţii de turnir, iar bucătari iscusiţi au gătit bunătăţi ungureşti în Cetate. Vezi programul Zilelor Sfântului Ladislau (FOTO/VIDEO)
  • Spectacol de pomină la European Music Open: Trupa Castro Romero din Spania a adus muzica şi dansul flamenco pe scena orădeană (FOTO/VIDEO)
  • „Azi e zi de sărbătoare, Liviu Dragnea la-nchisoare!”: Miting cu participare redusă în Oradea după condamnarea şefului PSD (FOTO / VIDEO)
  • Ne enervează: Trotuarele de pe drumul expres sunt pline de buruieni (FOTO)
  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)
  • Piaţa Unirii intră în reparaţii la doar doi ani de la inaugurare (FOTO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)
  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON