URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 August 2019, 12:54

Nadia Carwash & Coffee: Fotbalistul Ioan Hora a deschis cea mai nouă şi modernă spălătorie auto din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea mai nouă şi modernă spălătorie auto din Oradea, Nadia Carwash & Coffee, a fost deschisă pe strada Seleuşului nr. 117. 

Proprietari sunt soţii Ioan şi Romana Hora, el fotbalist la FCSB, iar ea fostă vedetă de televiziune care se dedică acum creşterii fetiţei cuplului, Nadia, în vârstă de doi ani şi jumătate, al cărei nume a fost, de altfel, ales pentru afacerea în care cei doi au investit.  

Comod, plăcut şi rapid 

Nadia Carwash & Coffee a fost deschisă la finalul lunii iulie, însă ideea investiţiei le-a venit lui Ioan şi Romanei încă din 2015 după ce s-au căsătorit. Ei au ales un teren din strada Seleuşului, pe atunci ocupat de o casă veche, aflată în paragină, şi au lucrat să obţină proiectele şi autorizaţiile necesare pentru a deschide o spălătorie auto modernă. 

"Când mergeam cu maşina la spălătorie nu aveam unde să aştept, un loc decent unde să pot să beau şi o cafea. De aceea am vrut ca la spălătoria noastră clienţii să aibă la dispoziţie o cafenea cochetă, pentru ca toată experienţa să fie cât mai comodă şi plăcută", spune Ioan Hora, care pe 21 august va împlini 31 de ani. 

De calitate

De altfel, cafeneaua amenajată în cadrul complexului Nadia Carwash & Coffee a fost gândită cu ajutorul unui designer. În plus, produsele sunt de calitate, cafeaua aleasă de proprietari fiind Mokador.

De câte ori are liber şi vine acasă, în Oradea, Ioan Hora trece pe la spălătorie, dar recunoaşte că petrece mai mult timp în cafenea, căci a învăţat să mânuiască aparatul profesional de făcut cafea şi nu-i displace rolul de barista. 

Echipamente de ultimă generaţie

Spălătoria auto are trei boxe, iar echipamentele folosite sunt de la cunoscutul brand Kärcher. E vorba de ultimele generaţii de pompe cu apă sub presiune, respectiv aspiratoare care adună praful, mizeria şi apa. Merită spus că soluţiile folosite sunt toate în conformitate cu normele europene în domeniu. De asemenea, lavetele şi celelalte materiale, din fibră şi din piele, folosite pentru ştergerea maşinilor, respectă şi ele normele europene. Ele nu zgârie maşinile şi nu lasă scame, explică Radu Farcaş, tatăl Romanei, cel care coordonează spălătoria. 

La Nadia Carwash & Coffee sunt spălate toate genurile de autoturisme care au până la 3,5 metri înălţime. Pe lângă spălat interior şi exterior, spălătoria mai oferă servicii de aplicat ceară pe suprafaţa exterioară a maşinii, plus silicon pentru bordurile de plastic şi de piele. Totodată, şoferii pot alege şi servicii de curăţare a jantelor cu o soluţie specială care îndepărtează mizeria. 

Spălătoria eco

La Nadia Carwash & Coffee se foloseşte şi un utilaj pentru curăţarea tapiseriei interioare a maşinilor cu o spumă specială. În cadrul acestui serviciu, spălătoria oferă şi un loc de parcare supravegheat, unde maşina poate fi lăsată timp de 24 de ore pentru uscare.

Trebuie precizat că întregul complex este supravegheat cu camere video. La cerere, clienţii pot vedea cum le-a fost spălat autoturismul, pentru a fi siguri că au beneficiat de toate serviciile pentru care au plătit. 

De asemenea, la Nadia Carwash & Coffee, fiecare boxă este dotată cu câte o rigolă decantoare pentru materiile grosiere, iar înainte de a ajunge în sistemul de canalizare, apele mai trec prin alte decantoare, atât pentru decantarea materiilor grosiere cât şi pentru separarea hidrocarburilor. 

Preţuri şi promoţii 

La etaj, clădirea construită în formă de L are şi spaţii comerciale dotate cu toalete, camere de supraveghere, interfon şi terasă. Acestea sunt disponibile pentru închiriere. 

La cea mai nouă şi modernă spălătorie auto din Oradea, o spălare interior - exterior costă 30 lei (12 lei interior + 18 lei exterior), iar pentru ceară se plătesc încă 5 lei, în timp ce pentru silicon 4 lei. La maşinile de teren preţurile cresc puţin: 22 lei exterior, 14 lei interior, 6 lei ceară, 4 lei silicon. Curăţarea tapiseriei costă 240 lei. 

Nadia Carwash & Coffee este deschisă în fiecare zi, de luni până sâmbătă inclusiv, între orele 8 şi 20. 

În această perioadă, clienţii spălătoriei beneficiază şi de o promoţie: la achiziţia unei spălări interior + exterior primesc şi o cafea gratuit la cafeneaua cochetă din cadrul complexului.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Felicitari!
Felicitari pentru initiativa, sa le uram succes si la mai mare! :)
Postat 20 August 2019, 11:16 de MaximusPC
BRAVO
Foarte buna investitie dar sa respectam regulile jocului. Am sa punctez cateva aspecte pe care cei doritori de reclama cu orice pret au omis. 1. Orarul de la 8-20 cu 2 baieti? Serios? Poate sunt angajati pe baza de PFA altfel nu ii bine. 2. Baiat care sa lucreze in slapi? Protectia muncii exista? 3. Toata reclama asta ii mai mult la cafea si cred ca investitorii isi doreau un alt tip de business, o cafeanea, poate, la cat de promovat este ambientul. 4.Sunt prezentate niste lucruri obligatorii, ca si cum ar fi o inovatie gen, rigole decantare pe care orice spalatorie trebuie sa le aibe altfel nu primeste autorizatia, Altfel....succes.
Postat 20 August 2019, 09:39 de CalinPopescu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON