URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 26 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când se fac investiţii din fonduri guvernamentale, reţeta e simplă. De obicei câştigă o firmă tare din Bucureşti, care are intrare pe la CNAIR, la Ministerul Dezvoltării sau la Compania Naţională de Investiţii. Imediat după adjudecarea licitaţiei, care de regulă are la bază descalificarea concurenţei, fericitul câştigător sună la fraierii care au firme din Oradea şi le propun să le subcontracteze lucrarea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite. Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numită şi "durerea facială paroxistică", această afecţiune se caracterizează  prin dureri puternice la nivelul buzelor, gingiilor, obrajilor, bărbiei şi, mai rar, la nivelul ochilor. Boala afectează nervul trigemen, un nerv cranian care asigură sensibilitatea tegumentelor feţei şi a jumătăţii anterioare a capului, iar prin ramura sa motorie are rol în masticaţie. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
09 Martie 2016, 12:21

Veşti bune pentru viitoarele mămici: Deputaţii au eliminat plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Viitoarele mămici au primit o veste bună de la Camera Deputaţilor. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a propus majorarea indemnizaţiei minime pentru creşterea copilului, dar şi eliminarea plafonului maxim de 3.400 de lei, care a fost înlocuit cu 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni. ''Indemnizaţia lunară se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor în ultimele 12 luni din ultimii doi ani'', este propunerea adoptată de deputaţii din comisia de specialitate.

Dacă legea intră în vigoare, indemnizaţia minimă va fi minim 85% din salariul minim brut garantat în plată. În luna mai, acesta va creşte la 1.250 de lei. 

Mămicile vor primi aceeaşi indemnizaţie indiferent cât timp stau în concediu maternal, 12 sau 24 de luni, însă cele care se întorc după un an vor primi un bonus de 50% din cuantumul indemnizaţiei minime garantate. Conform cifrelor actuale, acest bonus este de peste 500 de lei. 

Pentru femeile care vor naşte gemeni, tripleţi sau multipleţi, nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut.

Aceste modificări, susţinute de către reprezentanţii tuturor partidelor politice, ar putea intra în vigoare de la 1 iulie 2016, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Ziua Poliției, la Oradea: Peste 100 de avansări în grad și multe diplome pentru poliţiştii merituoşi. Nu avem 'poliţistul anului'! (FOTO)
  • Scenariu de urgenţă, la Marghita: Incendiu urmat de explozie, victime prinse sub dărâmături (FOTO)
  • Accident pe DN 75: Patru persoane au ajuns la spital, după ce un Volkswagen a tăiat calea unui Audi şi l-a proiectat într-o altă maşină (FOTO / VIDEO)
  • Accident pe DN 79, la ieşirea din Livada: Trei persoane rănite şi trei maşini lovite, după ce un SUV a ţâşnit pe şosea şi s-a făcut nevăzut (FOTO / VIDEO)
  • Marşul pentru viaţă, în Oradea: O mie de oameni au protestat paşnic împotriva avortului (FOTO / VIDEO)
  • Jurnaliști cu pistol: Concurs între ziariști, de Ziua Poliției (FOTO)
  • Un grup de elevi din Grecia, primii vizitatori ai Muzeului Pompierilor Bihoreni (FOTO)
  • Dezbaterile în instanţele din Oradea au fost suspendate: Toţi grefierii au ieșit la protest! (FOTO)
  • Magazinul de plante Kaluna vă aşteaptă în parcarea Era Park Oradea (FOTO)
  • Bustul generalului Moşoiu a fost coborât de pe soclu pentru reabilitare (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2013 RON
  • 1 EUR = 4.7538 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON