URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Martie 2020, 12:17

Primul cetățean român care a murit de COVID-19 a fost adus din Italia în țară fără știrea autorităților

Primul cetățean român care a murit de COVID-19 a fost adus din Italia în țară fără știrea autorităților (foto: generic, sursa: Timesofisrael.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sicriul în care se afla primul român mort de coronavirus în Italia, o femeie de 80 de ani originară din comuna Borşa, judeţul Maramureş, a fost adus în ţară de membrii familiei fără ca aceştia să fi anunţat autorităţile române. Înhumarea a avut loc fără preot.

Acte emise de italieni 

Cu aceeaşi maşină mortuară a fost adus şi sicriul în care se afla sora femeii. Românca se afla de ceva vreme în Italia pentru a-şi îngriji sora, în vârstă de 75 de ani, bolnavă de cancer. "Sora ei a murit cu două zile înainte de cancer, iar ea a murit la spitalul din Monza, regiunea Lombardia", a declarat în 14 martie pentru Mediafax primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş. Tot atunci acesta a spus că trupul femeii va rămâne în Italia deoarece autoritățile române nu permit deocamdată repatrierea. 

Vineri, primarul a declarat pentru Mediafax că transportul mortuar avea acte legale obţinute de la statul italian, care au permis să fie duse sicriele sigilate până în Borşa.

"Familia femeii de 80 de ani din Borşa, care a decedat în Italia confirmată cu coronavirus, a decis să aducă în ţară, pe cont propriu, sicriul cu trupul neînsufleţit al acesteia şi al surorii sale. Cele două sicrie au ajuns joi la Borşa, aduse de o firmă de transport de pompe funebre din comună, iar femeile au fost îngropate în cimitir fără preot. Transportul avea acte perfect legale obţinute de la statul italian, care au permis să fie aduse sicriele sigilate până în comună", a spus Timiş, potrivit sursei.

Fără știrea autorităților 

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă, a declarat, la rândul său tot pentru agenția de presă că transportul mortuar a ajuns, joi, în punctul de frontieră de la Petea şi i s-a permis intrarea în ţară în condiţiile în care toate actele emise de autorităţile italiene erau în ordine. 

"Maşina cu cele două sicrie sigilate a fost însoţită de poliţie şi jandarmi până la Borşa. Nimeni nu a ştiu nimic despre acel transport, nicio autoritate, nici DSP, nici Prefectura, familia a fost cea care a decis să aducă sicriele în ţară pe cont propriu cu o firmă de pompe funebre din Borşa, fără să anunţe pe nimeni", a spus Bucă. 

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că maşina respectivă de transport mortuar a fost dezinfectată iar şoferul a intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

În România, până acum au fost confirmate 277 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Din fericire, în ţară nu s-a înregistrat nici un deces din cauza noului virus.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Acte de transport
Avand in vedere gravitatea situatiei, iar autoritatile italiene au aprobat transportul mortuar, se poate intelege cat de serios au tratat aceste autoritati problema epidemiei. Atitudinea superficiala, neprofesionista a factorilor responsabili din Italia, reflecta numarul mare de mori ucisi de acest virus nenorocit.
Postat 20 Martie 2020, 18:22 de 1011010
dincolo era mai ieftin!
Când ajunge un sicriu în vamă la noi, sau ajung chiar două sicrie deodată,când actele dovedesc proveniența italiană a acestora, când cetățenii vii care vin din Italia sunt carantinați de autorități la tv de ochii lumii, se ridică o singură întrebare: cât e șpaga la vamă ca să treci cu două sicrie venite din zona roșie de corona virus?
Postat 20 Martie 2020, 13:48 de decalog
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON