URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Aprilie 2020, 21:20

Feriți-vă de coronavirus! Recomandările făcute de autorități pentru mersul la cumpărături și sărbătorile de Paști

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Faceți o listă înainte de a pleca la cumpărături pentru a limita cât mai mult timpul petrecut în magazine sau piețe, folosiți masca de protecție și mănușile chirurgicale în timpul pe care îl petreceți la cumpărături, evitați aglomerațiile, plătiți cu cardul și încercați să păstrați distanța sunt doar câteva dintre recomandările făcute pentru această perioadă de Grupul de Comunicare Strategică.

Printr-un comunicat emis miercuri seară, populația este sfătuită în continuare să nu iasă din case fără motive bine întemeiate, dar și să nu facă vizite de Paști și să nu primească musafiri.

În continuare, grătarele și picnicurile sunt interzise în păduri și în alte spații publice, iar restricțiile instituite anterior prin ordinele militare rămân în vigoare.

Vezi mai jos sfaturile transmise de GSC!

Deplasarea la cumpărături:

- Dacă aveți până în 65 de ani, încercați pe cât de mult posibil să evitați intervalul orar 11:00-13:00 pentru cumpărături. Este extrem de important ca persoanele din grupele de vârstă vulnerabile să folosească acest interval ca să-și achiziționeze alimentele necesare.

- Faceți o listă înainte de a pleca la cumpărături pentru a limita cât mai mult timpul petrecut în magazine sau piețe.

- Mergeți singur la cumpărături dacă este posibil și optați pentru un interval orar cu risc scăzut de aglomerație!

- Încercați să-i ajutați pe cei vârstnici sau vulnerabili din familie sau chiar pe vecinii dvs. din aceste categorii de risc. Mergeți dumneavoastră la cumpărături pentru ei dacă acest lucru este posibil.

- Folosiți masca de protecție și, dacă este posibil, mănuși chirurgicale în timpul pe care îl petreceți la cumpărături.

- Evitați aglomerațiile de la raft sau cozile din piețe și reveniți atunci când este mai liber! Producătorii și distribuitorii de alimente au dat repetate asigurări că nu există probleme cu stocurile din magazine și piețe.

- Încercați tot timpul să păstrați distanța fizică față de alte persoane din magazin sau din piață. Evitați orice contact direct.

- Respectați indicațiile personalului din magazine sau din piețe cu privire la distanțarea fizică sau la limitarea numărului de persoane din incintă!

- Este preferabil să optați pentru plata cu cardul pentru a nu intra în contact direct cu bancnote și monede.

- Apelați la cumpărăturile online în măsura în care aveți această opțiune!

- Este de preferat să dezinfectați ambalajele produselor cumpărate înainte de a le despacheta și să spălați fructele și legumele înainte de a le depozita.

- Purtați cu dumneavoastră șervețele nazale și dezinfectant pentru mâini și folosiți-le de fiecare dată când aveți nevoie.

- Dacă aveți simptome de răceală ușoară sau nu vă simțiți bine, evitați să mergeți la cumpărături sau în zone publice!

- Întotdeauna spălați-vă mâinile imediat ce intrați în casă!

Petrecerea sărbătorilor:

- Petreceți zilele de Paște doar cu acei membri ai familiei împreună cu care locuiți în mod obișnuit.

- Evitați deplasările la rude, fie că sunt în aceeași localitate cu dumneavoastră, fie că locuiesc în alt oraș/comună.

- Nu faceți vizite și nu primiți musafiri în perioada sărbătorilor pascale chiar dacă în alți ani obișnuiați să faceți acest lucru.

- Și în zilele de Paște, ieșirile scurte sunt permise pentru activități fizice individuale în proximitatea locuinței și pentru toate celelalte motive prevăzute de ordonanțele militare.

- Se menține interdicția de a face grătare sau picnicuri în parcuri, păduri și orice alte zone publice.

- Toate recomandările anterioare privind distanțarea socială sunt menținute și este extrem de important să fie respectate pe deplin.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON