URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 28 MARTIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În vremuri grele, țara are nevoie de oameni cu greutate. În nici un caz, tripleta Marcel Vela, Bogdan Despescu, Raed Arafat nu face parte din această categorie.
Zic şi eu
Adrian Cris
De o săptămână, de când a devenit cât se poate de limpede că nenorocirea provocată de răspândirea coronavirusului nu are cum să ocolească nici măcar Grădina Maicii Domnului, românii au început să se îngrijoreze şi ei, ba mulţi chiar să se panicheze (dovadă golirea magazinelor).
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
22 Martie 2020, 11:08

Cum arată declaraţia de care vei avea nevoie dacă ieşi noaptea din casă

Cum arată declaraţia de care vei avea nevoie dacă ieşi noaptea din casă sursa foto: https://www.dallasnews.com/

Începând de luni seară, românii nu vor mai putea ieşi din case pe timpul nopţii, între orele 22 şi 6, decât cu motive întemeiate. Aşa cum se ştie, măsura este cuprinsă în ordonanţa militară anunţată sâmbătă seară de ministrul de Interne, Marcel Vela.

Autorităţile au furnizat şi o declaraţie care va trebui completată de cei care vor fi nevoiţi să iasă pe străzi, dar şi adeverinţa pe care patronii o vor elibera pentru angajaţii lor, dacă aceştia nu pot munci de-acasă şi trebuie să meargă şi noaptea la serviciu.

Pe lângă datele personale, declaraţia pe proprie răspundere trebuie să indice motivul pentru care persoana a ieşit din casă: deplasarea la serviciu, consult medical care nu poate fi amânat, cumpărături de primă necesitate, asistenţă pentru persoane în vârstă sau pentru însoţirea copiilor, desfăşurarea de activităţi fizice individuale în aer liber sau pentru nevoile animalelor de companie. 

De asemenea, cetăţenii vor trebui să indice şi traseul pe care îl urmează. 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.

Adeverinţa atestă că deplasarea persoanei între domiciliu şi locul său de muncă este esenţială pentru activitatea organizaţiei şi nu poate fi organizată sub formă de telemuncă.

În schimb, pe timpul zilei, românilor doar li se recomandă să nu iasă din case decât pentru motive întemeiate. Totuşi, este interzisă formarea pe străzi de grupuri mai mari de 3 persoane care nu locuiesc la acelaşi domiciliu.

Citeşte pe această temă şi articolul: "Măsuri anti-coronavirus: Grupurile mai mari de 3 persoane sunt interzise pe străzi, iar pe timpul nopţii românii nu mai au voie să iasă din case. Se închid frontierele, dar şi mall-urile (VIDEO)"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Sa fie limpede
Toata lumea isi da cu parerea.Intre 6-22 prevederile sunt "recomandari",deci nu sunt obligatorii.Intre 22-6 sunt ceva restrictii,dar nicidecum "românii nu vor mai putea ieşi din case pe timpul nopţii".Aseara,Arafat a facut o traducere libera din asiriana in romana si a precizat ca poti iesi pentru necesitati fiziologice,ale omului sau ciinelui,in jurul domiciliului.Ce inseamna "in jurul domiciliul" va stabili politia locala,dupa caz.
Postat 23 Martie 2020, 09:00 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4143 RON
  • 1 EUR = 4.8345 RON
  • 1 HUF = 0.0136 RON