URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Noiembrie 2018, 15:56

Iohannis a semnat: Ecaterina Andronescu este, din nou, ministru al Educaţiei

Iohannis a semnat: Ecaterina Andronescu este, din nou, ministru al Educaţiei foto: Capital.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul prin care a numit-o pe Ecaterina Andronescu în funcţia de ministru al Educaţiei, în contextul în care în această zi expiră termenul de interimat la minister al Rovanei Plumb, a anunţat Administraţia Prezidenţiale.

Potrivit Mediafax, decizia vine în aceeaşi zi în care mandatul Rovanei Plumb, în calitate de ministru interimar al Educaţiei se încheie vineri, când expiră cele 45 de zile în care poate fi exercitată această funcţie, potrivit Legii 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Plumb conducea Ministerul Educaţiei ca interimar, din 2 octombrie, după ce Valentin Popa şi-a dat demisia din această funcţie.

Propunerea lui Andronescu la Ministerul Educaţiei a fost făcută de premierul Viorica Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a comentat propunerea PSD, spunând că va analiza propunerea de a o numi pe Andronescu.  "Aici o să dureze un pic mai mult. S-ar putea ca un pic mult mai mult. Am fost recent la Politehnică la un eveniment unde am participat cu plăcere. Neîntrebată, mi-a spus dna Andronescu că nu va merge la minister, că lucrurile nu merg bine. Aflu cu surprindere că e propusă. Va dura până mă lămuresc dacă e dorinţa domniei sale să meargă sau e dorinţa partidului", a spus Iohannis.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
!!!
Cine oare cine? Merkel a zis: pune-o! Ja...
Postat 16 Noiembrie 2018, 18:08 de unom
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON