URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Mai 2019, 09:20

Unde ieșim săptămâna asta: de la stand up comedy și tururi ghidate, la șezătoare la Bibliotecă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

AGENDA

EVENIMENTE

Play-Off baschet masculin Oradea-Cluj, meciul 4, luni, ora 18, Arena Antonio Alexe

Stand up Comedy cu Nicu Bendea, miercuri, ora 18, Lotus Oradea

Stand up Comedy cu Victor Drăgan, miercuri, ora 20.30, Columbus

Dezbracă-te, vreau să-ţi vorbesc, comedie de Marc Camoletti, producţie a Teatrului Elisabeta Bucureşti, joi, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Şezătoare la bibliotecă, joi, ora 17, Biblioteca Judeţeană

Oradea donează o pâine, joi, ora 15, Oradea Plaza, Piaţa Rogerius, Piaţa Nufărul, Bisericuţa Nufărul

Tur ghidat gratuit: Oradea înflorită, joi, ora 16.30, Piaţa Unirii

Târgul de ştiinţă Biblio-Tech 2019, pentru copii între 6-18, prezentare de proiecte de ştiinţă, experimente, demonstraţii, vineri, orele 11-16, sâmbătă, orele 10-14, Biblioteca Judeţeană

Vă plac bananele, tovarăşi?, de Syekely Csaba, regia Andi Gherghe, cu Alin Stanciu, vineri, ora 19, Studio Act

Picnic Euro Foto Art – manifestare în aer liber, cu vernisaje de expoziţii fotografice realizate de artişti din România şi Ungaria, sâmbătă, Parcul Olosig

Feeling Dance şi Feeling Latin Cup, sâmbătă, orele 8-22, ERA Park

FILARMONICA DE STAT

Oradea Wind Ensemble – Concert al Ansamblului de suflători, dirijor Lorenzo Moroni, melodii celebre de Whitney Houston, The Beatles, Michael Bubble, James Beown, Adele, Abba, marţi, ora 19

Concert simfonic - dirijor Artur Kaganovskiy (USA), solist: Székely Attila – pian (Germania). Program: P. I. Ceaikovski: Concert nr 1. pentru pian şi orchestră în si bemol minor, op. 23, J. Brahms: Simfonia a II-a în Re major, op. 73, joi, ora 19

TEATRUL REGINA MARIA

Variaţiuni enigmatice, de Eric Emmanuel Schmitt, regia Elvira Rîmbu, sâmbătă, ora 19, Sala Arcadia

Isprăvile lui Păcală, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia

TEATRUL SZIGLIGETI

Vrăjitorul din Oz, luni, ora 11, Sala Arcadia

Matei Corbul, de Dio Zoltan, miercuri, ora 10, Studio Arcadia

Toldi, miercuri, ora 13, Sala Arcadia

Dans pe ogor, joi, ora 19

Frumoasa adormită, joi, ora 11, Salonta, vineri, ora 10, Studio Arcadia

Bardo, premieră, abonament Kortars, sâmbătă, ora 19, Studio Szigligeti

Mizantropul, de Moliere, duminică, ora 18, Marghita

EXPOZIŢII

PRIMĂRIA ORADEA

expoziţia dedicată împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria în Oradea (23 mai 1919): coroana, sceptrul şi mantia care i-au aparţinut Regelui Ferdinand, Sala Traian Moşoiu, luni-joi

MUZEUL ORAŞULUI ORADEA – COMPLEX CULTURAL

- expoziţia dedicată împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria în Oradea (23 mai 1919): coroana şi sceptrul care i-au aparţinut Regelui Ferdinand, de vineri, ora 14

- "Capriciile modei", piese şi accesorii vestimentare din anii 1850-1950, imagini după fotografii de epocă, piese de artă decorativă: cristal, porţelan, metal, mobilier, artă plastică

- "Pânza de păianjen", tablouri realizate din pânză de păianjen de artistul Emil Mureşan (din patrimoniul Muzeului Municipiului Mediaş), de sâmbătă

- "Arta cositorului transilvănean (sec. XVI-XIX). Funcţie şi iconografie", piese din colecţia de cositoare de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, piese laice, religioase, obiecte de uz casnic, liturgic, decorative, de sâmbătă

- expoziţia "Lumea a treia" de Stipsits Ibolya (Budapesta), 50 de fotografii de mari dimensiuni realizate în Congo

- expoziţia fotografică organizată în urma concursului foto de amatori "Oraşul Sfântului Ladislau este oraşul meu"

- expoziţia absolvenţilor cursului de tehnică şi artă fotografică "Maialul 2019", condus de Ştefan Toth

- expoziţia personală "Behind the Utopia. Looking for the Meaning of Life", semnată Andreea Rus (Galeriile Reperaj)

- "Intersectarea paralelelor. Memoria ceramicii populare maghiare în două colecţii particulare"

- expoziţia "Valerian – Primăvara românescă a benzii desenate francofone"

- "Tuşe de suflet", expoziţia personală de pictură în cuţit realizată de Alina Dinu (Corp A, et. 1, sala 21)

- expoziţia "Now", de Jane McAdam Freud (până sâmbătă)

- expoziţia "Zestrea Minerală a Maramureşului", 61 de eşantioane minerale din minele din jurul oraşului Baia Mare

- expoziţia "Peceţi identitare bihorene. Biserici ortodoxe construite în Oradea şi Bihor între 1918-2018"

- "Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea din pragul colapsului la măreţia de odinioară", etapele reabilitării Palatului Princiar

- expoziţia personală de grafică şi sculptură "65" a artistei Doina Tătar

- "Secvenţe colorate", expoziţie de goblenuri semnată de Hortenzia Belicciu

- "Fuzionarea formei", expoziţie de sticlă fuzionată semnată Czirjak Eniko

- "Prokop 100", expoziţie aniversară a artistului Prokop Peter

- expoziţii permanente: Expoziţia închinată Primului Război Mondial şi lui Traian Moşoiu (corp A, et. I) (până în 23 mai); Evoluţia oraşului Oradea în regimul comunist (1945-1989), Istoria fotografiei orădene, Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar, Istoria Pâinii; expoziţiile Episcopiei Greco-Catolice de Oradea – File de istorie, Bisericii Reformate Oradea, Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, Memorialul "Rezistenţă şi represiune în Bihor"; expoziţia Monumente în mişcare - "Depersonalisation", a artistului Cătălin Bădărău; Sala cu Grifoni; Lapidarium

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

- Salonul de Primăvară - Debreţin 2018, ediţia a XXVII-a. Premianţii, expoziţie în cadrul manifestării Festum Varadinum, 58 de lucrări de grafică, fotografie şi sculptură realizate de 10 artişti plastici premiaţi în 2018

- Fenomenul Trench ArtArta din tranşee (1914-1980), obiecte de decoraţiuni realizate manual sau în ateliere militare din cele două Războaie Mondiale şi perioada interbelică

- expoziţia "Basarabia şi Crişana. Perenitatea artei populare în două provincii de la graniţa României Mari"

- expoziţia "Roma antică. Civilizaţie şi grandoare" – tehnologie civilă şi militară, reconstituiri de piese după obiecte şi texte autentice aflate în muzee din Italia

- Artă europeană din sec. XVII-XIX

- expoziţia "Transparenţe sacre. Icoane pe sticlă transilvănene (sec. XVII-XIX)"

- Vivariul

- expoziţia "Donaţia Iosif Fekete (1903-1979)"

- expoziţia "Artişti plastici orădeni din perioada interbelică"

MUZEUL AUREL LAZĂR

expoziţia Centenarului României Mari: "Bihorul... la spargerea lumii (12 octombrie 1918 - 20 aprilie 1919)"

Rochia Centenar, donaţie a creatoarei de modă Rebeca Cotrău

TURNUL PRIMĂRIEI

expoziţia "Oradea văzută de artişti fotografi din Ungaria"

PIAŢA UNIRII

expoziţia stradală "Generalul Traian Moşoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea"

FILARMONICA DE STAT

expoziţia de fotografii a cluburilor participante la Salonul Naţional "Fotoclubul anului în România" (până joi)

GALERIA EURO FOTO ART

Festivalul Fotografiei Europene: Salonul Internaţional Euro Foto Art ediţia a XI-a, lucrări realizate de artişti din Europa, Asia, Arabia Saudită, SUA

GALERIILE CAROL (str. Horea 75)

expoziţia "Antropogen" de Mirela Iordache (până miercuri)

PARTY

MOSZKVA CAFE: joi Girls Night cu DJ Nia Even&DJ Beki M, joi, ora 22; vineri Friday Underground vol. 003: Sketch, Constantin, Anobium, vineri, ora 22; sâmbătă PATR Paddy and the Rats, ora 20

LUST: sâmbătă Party, ora 23

INTENSE: vineri şi sâmbătă Party, ora 23

GEKKO PUB: joi Karaoke Night, ora 20; vineri, sâmbătă Party, ora 20

GREEN PUB: miercuri Karaoke Party, ora 21.30; vineri Party, ora 23; sâmbătă Oldies but Goldies

COLUMBUS CAFE: joi West Life, ora 21; vineri, sâmbătă Party, ora 21; duminică Board Games, ora 12

PRIMAVERA: vineri Seară cu Andrica Band, ora 19 (Piaţa 1 Decembrie)

BISTRO BLUES CAFFE: vineri Friday Night Party live cu Party Band, ora 20

STEAM BAR: joi Thursday Vibes, ora 21

EDISON PUB: sâmbătă Saturday Night Party, ora 20

LOKAL PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 20

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22


CINEMA PALACE

Fraţii Sisters

Acţiunea filmului se petrece în Statele Unite ale Americii, în anul 1850, şi urmăreşte povestea căutătorului de aur Hermann Kermit Warm - interpretat de Jake Gyllenhaal, care este urmărit prin Deşertul Oregon, în drumul său spre San Francisco, de doi asasini notorii: Eli, jucat de John C. Reilly, şi Charlie Sisters, Joaquin Phoenix. Scenariul filmului are la bază romanul cu acelaşi nume al lui Patrick DeWitt.

Regia: Jacques Audiard

Cu: Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix, John C. Reilly

Un detectiv afemeiat

Nick Larson e cel mai tare bodyguard, şi un detectiv privat ca nimeni altul. Când un tip misterios apelează la el pentru o misiune pe viaţă şi pe moarte, să recupereze parfumul lui Cupidon, un parfum care te face să te îndrăgosteşti imediat de cel sau cea care îl foloseşte, Nick va dezlănţui haosul, şi va face victimă după victimă, femeie sau bărbat, vinovat sau nevinovat, cu voia sau fără voia lui...

Regia: Philippe Lacheau

Cu: Philippe Lacheau, Élodie Fontan, Tarek Boudali

PROGRAM 20-23 mai

John Wick 3: Război total premieră, luni-joi 12.50, 15.15, 17.40, 20.05, 22.30; miercuri 11.35

Un detectiv afemeiat premieră, luni-joi 17.20, 19.05, 20.50; luni, marţi 12.20; miercuri 11.05

Fraţii Sisters luni-joi 21.50

Ticăloasele luni-joi 14.25, 16.40, 18.30, 20.20, 22.10

Manou – Aventuri în zbor luni, marţi, joi 18; miercuri 10.55, 18 (dublat în română); miercuri 12.40

UglyDolls: Păpuşi în bucluc luni, marţi, joi 12.45, 16.15; marţi 10; miercuri 10.40, 11.55, 16.15

Focviu luni-miercuri, joi 13.35, 22.35; luni-joi 19.30

Extrem de pervers, şocant de violent şi diabolic luni-joi 19.45

La cinci paşi de tine luni-joi 17.15

Miss Bala luni-joi 15.20

Avengers: Sfârşitul jocului luni-miercuri 12.25, 15.40, 19, 22.20; luni-joi 14, 21.20; joi 12.25, 15.40, 19, 22.20

Parcul de distracţii luni, marţi 13.10, 14.55; miercuri 9.40, 11.25, 13.10, 14.55; joi 12.25, 14.50

Dumbo joi 12.30

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON