URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 19 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
10 Iunie 2011, 18:04

"Judecătoarea" de la TV: Creatoarea de modă Ioana Silaghi învaţă lumea să se îmbrace în cadrul unei emisiuni de la Euforia

"Judecătoarea" de la TV: Creatoarea de modă Ioana Silaghi învaţă lumea să se îmbrace în cadrul unei emisiuni de la Euforia DEDICATĂ. Laureată la multe festivaluri de modă din ţară, Ioana Silaghi îşi petrece toată ziua în atelier, unde lucrează cu migală la ţinute unicat...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fie că e vorba de tablourile lui Degas, fie de vechile uniforme ale soldaţilor ruşi sau de viaţa în anul 2180, Ioana Silaghi îşi găseşte inspiraţia în orice detaliu sau poveste şi o transformă în ţinute.

Colecţiile ei sunt dorite în toată ţara, iar orădeanca îşi prezintă acum operele pe aceleaşi scene cu designeri de renume. Ştie însă că succesul nu i-a venit pe tavă, astfel că atunci când se întoarce acasă de la festivaluri şi prezentări, se închide iar în atelier în căutarea muzei...

Moda păpuşilor

Nu puţini orădeni o opresc pe stradă şi o felicită pentru prestaţia din emisiunea "Shoppingul, pasiunea mea", difuzată pe Euforia TV. Iar de curând a fost nominalizată printre designerii momentului alături de celebrul Cătălin Botezatu. Până să ajungă însă la aşa faimă, Ioana a avut un drum aventuros...

A studiat la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, profilul  Design Vestimentar, iar succesul a venit cu prima prezentare, chiar la lucrarea de licenţă. "Încă de mică îmi plăcea să fac haine pentru păpuşi. Lumea modei am descoperit-o când părinţii m-au dat la o agenţie de manechine", îşi aminteşte Ioana.

Colecţia de licenţă i-a adus şi primele premii. Intitulat "Dansul Siluetelor" şi inspirat din tablourile cu balerine ale lui Edgar Degas, setul de creaţii i-a adus locul I la Festivalul Culorile Toamnei din Piteşti. "De atunci a început munca serioasă. La fiecare festival eram văzută de organizatori care mă invitau să particip la altele. Nu am refuzat niciodată...", povesteşte orădeanca.

De la Degas la SF

Au urmat drumuri obositoare în Bucureşti, Piteşti, Iaşi, şi de fiecare dată Ioana se asigura că show-ul de prezentare este perfect. "Decât să fac ceva aiurea, mai bine nu fac deloc. Aşa că vorbeam cu stafful despre machiaj şi coafură şi insistam să primesc şi decorurile pe care mi le doream".

Eforturile i-au fost răsplătite, iar următoarele ei colecţii "Transparenţă, mister, lux" (rochii de seară), "Eternity 2180" (o serie futuristă haute-couture), "Urban Sensation" (pret-a-porter) şi "Russian" (o linie de iarnă inspirată din uniformele soldaţilor ruşi), au propulsat-o în lumea bună a modei. În 2009 şi 2010, le-a îmbrăcat pe concurentele Miss World România, iar apoi a ajuns furnizoarea mai multor artişti autohtoni.

"Judecătoare" de modă

05 ioana la emisiune.jpgÎn 2010, Ioana şi-a deschis un atelier în Oradea, şi concomitent a început să fie răsfăţată şi de televiziuni. "Caravana emisiunii "Shopping-ul, pasiunea mea", de la Euforia TV, a venit în Lotus Center şi m-a solicitat la filmări. După aceea producătorii mi-au propus să mă duc la Bucureşti pentru întregul sezon", povesteşte orădeanca.

Ca membră a juriului emisiunii, Ioana s-a văzut nevoită să critice alegerile unora dintre concurente şi spune că multe au învăţat din sfaturile cunoscătorilor. "Dacă mi se pare că ţinuta unei fete e un bogracs, eu i-o spun!", punctează ea, păstrându-şi ardelenismele şi între bucureşteni. După două sezoane pe micul ecran, Ioana vrea să înceapă un al treilea. "Îmi place televiziunea, pentru că mereu învăţ ceva", explică ea.

Inspiraţie de stradă

În paralel, designerul creează şi pentru cliente, care vin acum din toată ţara în atelierul ei. "Îmi tratez la fel toţi clienţii, fie că sunt personaje cunoscute, fie oameni de rând", povesteşte Ioana. Însă, pentru că e perfecţionistă, vrea să-şi cunoască muşteriii înainte să se aşeze la maşina de cusut. "Trebuie să stai de vorbă cu clientul, să vezi cam ce fel de persoană e şi ce îi place. Altfel, ţinuta nu i se va potrivi", motivează ea.

Cu inspiraţia, slavă Domnului, nu are probleme. "Mă inspir de peste tot. De la lumea de pe stradă, de la ieşitul în oraş, din materiale, de la scoici, metale, maşini... Pur şi simplu vine scânteia". Cât despre preţurile pentru care lucrează, Ioana spune că adesea depind de materialele de lucru: "Am făcut rochii cu 300 de lei, dar şi cu 3.000, din materiale Gucci şi Elie Saab".

Maşina de creaţie

Că Ioana a depăşit stadiul de tânăr talent o dovedeşte faptul că la sfârşitul lunii trecute a fost invitată să-şi prezinte două ţinute la "Fashion Boutique", un eveniment care a reunit mai mulţi designeri de top, "ai momentului", după cum i-au numit organizatorii. Creatoarea a expus alături de nume mari precum Cătălin Botezatu, Rita Mureşan şi Stephan Pelger, iar pe 10 iunie va face parte din juriul Festivalului de Tineri Designeri de la Braşov. Când e în Oradea, însă, îşi petrece mai tot timpul în atelier. "Mă trezesc la 6 dimineaţa şi până seara lucrez. Uneori până la 2 noaptea. Uite, de asta am ajuns aici...", zice Ioana cu simplitate.

Visele ei din viaţa personală i se vor împlini şi ele curând: anul viitor se va mărita cu iubitul ei, despre care spune că nu este un tip monden, dar are marea calitate că o sprijină total. La nuntă, vrea ca invitaţii să păşească pe un covor roşu costumaţi în personaje celebre din toate timpurile. Ca un artist care se respectă, designerul îşi transpune fantezia şi în viaţa reală...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
eu o prefer pe Gabriella Olar
imi pare rau dar nu e unica in Oradea si de calitatea :)) poate faceti un \"referendum \"
Postat 11 Iunie 2011, 14:41 de anca
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON