URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am mai povestit despre faptele de arme ale doamnei primar Nagy Gizella, din Biharia. Până acum s-a remarcat prin geniala idee de a renunţa să conecteze comuna la reţeaua de apă introdusă prin Apa Regio. Acum băştinaşii beau apă cu mormoloci, în aşteptarea unui ipotetic proiect pritocit de UDMR exclusiv pentru comunele pe care le controlează.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
18 Decembrie 2017, 14:10

Sărbători fericite, cu ERA Park! Află programul magazinelor pentru perioada următoare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vin sărbătorile, vin! Centrul comercial ERA Park se pregăteşte de Crăciun şi de Anul Nou, astfel că va funcţiona după un program special.

Până în Ajun de Crăciun, toate magazinele centrul comercial vor funcţiona între orele 10-22, cele din ERA Home Center între 10-21, iar hipermarketul Carrefour între orele 8 şi 24.

Pe 24 decembrie, deci în Ajun de Crăciun, atât magazinele din ERA Shopping Center cât şi cele din ERA Home Center vor fi deschise între orele 10 şi 16, în vreme ce Carrefour va funcţiona între orele 8 şi 19.

Pe 25 decembrie, absolut toate magazinele din ERA vor fi închise, la fel şi pe 26 decembrie, când excepţie vor face, însă, Carrefour, care va funcţiona între orele 8 şi 24, şi KFC, în intervalul orar 12 - 22.

În perioada 27-30 decembrie, majoritatea magazinelor vor fi deschise între orele 10 - 22, mai puţin cele din Home Center (10-21) şi Carrefour (8 - 24).

Pe 31 decembrie, toate magazinele din centrul comercial vor fi deschise între orele 10 şi 16, însă Carrefour va fi avea program prelungit, între 8 şi 18.

În zilele de 1 şi 2 ianuarie, tot centrul comercial va fi închis. Excepţie vor face, din nou, pe 2 ianuarie, Carrefour, de unde se vor putea face cumpărături între orele 8 şi 22, şi KFC (orele 12-22).

De precizat că, tot în sprijinul clienţilor, autobuzele vor circula spre ERA Park şi retur după un program prelungit. Ultimele plecări de la centrul comercial sunt la ora 24.15, atât pentru linia 19, cât şi pentru 23.

"Vino şi tu, să ai Sărbători fericite cu ERA Park!", au transmis reprezentanţii ERA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)
  • Concurs de atelaje la Oşorhei - GALERIE FOTO şi VIDEO
  • Se reaprinde flacăra protestelor: Un orădean, rănit de jandarmi la mitingul diasporei. Sute de orădeni au ieșit în stradă (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON