URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Martie 2017, 11:21

Car & Truck Moto Show 2k17 în parcarea Oradea Shopping City

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Car & Truck Moto Show 2k17 – tradiţia continuă şi anul acesta cu ediţia a 2-a a celui mai mare eveniment auto din vestul ţării care adună din nou din toată ţara într-un singur loc, cele mai superbe autoturisme, camioane şi motociclete modificate care aşteaptă să fie admirate, fotografiate, ascultate…

Din cabina până la şasiu, de la vopsea până la interioarele unice, de la jante până la modificări sub capotă, de la caroserie până la suspensii reglabile statice sau pe aer, maşinile, camioanele şi motocicletele create din pasiune şi bun gust şi selectate din toată ţara vor fi prezente in perioada 01 – 02 aprilie 2017, în parcarea Oradea Shopping City.

Pasionaţii de maşini tunate se pot înscrie la concursurile ediţiei din acest an doar prin e-mail, la adresa contact@gajukydgarage.com, cu subiectul “Participant Expo”. Înscrierea este gratuită. Vor fi acceptate doar maşinilie care respectă trend-ul actual în materie de modificări auto la exterior/interior, gardă la sol, wheelgap cât mai mic, maşini cât mai îngrijite şi idei cât mai originale.

Sunt puse la bătaie o serie de premii în valoare de 5.000 de euro pentru participanţi şi sunt premiate primele 3 locuri la următoarele categorii:

- EXPO AUTO:
Secţiunile: • Best Interior • Best Exterior • Best Wheels • Best Paint • Best AirRide • Best Static • Best Fitment • Best Exhaust • Best Autohton • Best OEM • Best Car of the SHOW

- EXPO TRUCK:
Secţiunile: • Best Paint • Best Interior • Best Exterior • Best Light • Best Exhaust • Best Truck of the SHOW

- EXPO MOTO:
Secţiunile: • Best Paint • Best Exhaust • Best Moto of the SHOW

În plus, în ambele zile se desfăşoară Campionatul Naţional dBDrag Racing România, o întrecere ce constă în măsurarea SPL-ului (presiunea acustică a maşinii), competiţie dedicată pasionaţilor de Car-Audio. Înscrierile se vor face la faţa locului, sâmbătă dimineaţa, 1 aprilie, de la ora 9:00.

Hpi Racing România promite un show de excepţie în rândul iubitorilor de automodele radiocomandate în concursul de RC Drift. Iar Krea Karting este prezent şi responsabil la ediţia din acest an cu adrenalina şi distracția pe o pistă de karting amenajată în parcarea Oradea Shopping City, unde pot fi puse la mare încercare abilităţile de pilot. 

Intrarea este liberă, iar spectatorii vor fi întâmpinaţi cu stickere, odorizante şi multe alte premii surpriză oferite de partenerii evenimentului.

Pasionaţii de maşini tunate sunt aşteptaţi în 01 – 02 aprilie 2017, în parcarea Oradea Shopping City pentru un tuning show incendiar care se va întinde până după miezul nopţii! 

Mai multe detalii despre eveniment se găsesc pe pagina oficială Car & Truck Moto Show 2k17: https://www.facebook.com/gajukydgarage/. De asemenea, urmăriţi şi facebook.com/OradeaShoppingCity.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON