URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am mai povestit despre faptele de arme ale doamnei primar Nagy Gizella, din Biharia. Până acum s-a remarcat prin geniala idee de a renunţa să conecteze comuna la reţeaua de apă introdusă prin Apa Regio. Acum băştinaşii beau apă cu mormoloci, în aşteptarea unui ipotetic proiect pritocit de UDMR exclusiv pentru comunele pe care le controlează.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
22 Mai 2011, 21:06

Bătălia continuă: Petrolul a învins CS Mioveni şi a revenit pe primul loc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Formaţia prahoveană Petrolul Ploieşti a preluat din nou şefia clasamentului Seriei a II-a din liga secundă la fotbal, după ce, duminică, pe teren propriu, la Strejnic, a reuşit să se impună la o diferenţă de două goluri, cu scorul de 3-1, în derby-ul cu CS Mioveni.

Ploieştenii au tranşat încă din prima repriză acest joc, conducând la pauză cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Benga, în minutul 25, Fl. Dumitru 4 minute mai târziu şi Opriţa, din penalty, în minutul 38.

În repriza a doua prahovenii au redus motoarele, nu au mai marcat, în schimb au primit un gol, al lui Cl. Ionescu, în minutul 75, şi astfel formaţia Petrolul a încheiat victorioasă această partidă care a readus-o în fruntea clasamentului, cu un punct mai mult decât FC Bihor.

CS Mioveni trece pe locul III după această etapă, având 3 puncte mai puţin decât echipa orădeană şi 4 sub ploieştenii de la Petrolul.

În etapa viitoare, în derby-ul campionatului, la Oradea, vineri, de la ora 14, FC Bihor va primi replica Petrolului.

Liga a II-a, Seria a II-a:

rezultate.jpg

Clasament:

clasament_9.jpg

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)
  • Concurs de atelaje la Oşorhei - GALERIE FOTO şi VIDEO
  • Se reaprinde flacăra protestelor: Un orădean, rănit de jandarmi la mitingul diasporei. Sute de orădeni au ieșit în stradă (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON