URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 25 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cel mai tânăr cartier mamut al orașului este Nufărul. În perioada în care țăranii veneau la fabricile din Oradea să se odihnească, astfel că la coasă ajungeau gata osteniți, partidul comunist a decis să-i stabilizeze, și uite așa s-a născut cartierul Nufărul.
Zic şi eu
Adrian Cris
Condiţia minimă a comunicării este să existe un mesaj (un conţinut), un emiţător (care îl transmite) şi un receptor (care îl primeşte). Partidul care pune mai presus de orice "comunicarea" (cuvânt prin care, de fapt, înţelege propagandă şi atât) ignoră însă tocmai condiţia ei elementară: receptarea şi procesarea mesajului.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
13 Septembrie 2018, 19:30

Minifotbal: „Băieţii răi” au luat Supercupa Bihorului, iar Termoficare pe cea a firmelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noul sezon de minifotbal a fost inaugurat, miercuri seara, pe Baza Tineretului din Oradea, unde s-au desfăşurat cele Supercupa Bihorului şi cea a firmelor locale, în prezenţa preşedintelui Federaţiei de Minifotbal, Ioan Onicaş.

La turneu au participat, practic, cele mai bune echipe locale de minifotbal. Pe patru terenuri s-au desfăşurat, în paralel, semifinalele Temad – Celestica (scor 2-3) şi Sport Pen – Termoficare (2-7) la Supercupa Firmelor, respectiv FCSB Beiuş – Academia Ciumeghiu (6-0) şi Bad Boys – Inter Oradea (3-2) la Supercupa Bihorului.

În finala Supercupei Firmelor, Termoficare a trecut cu 4-3 de Celestica, în vreme ce Supercupa Bihorului a fost câştigată de Bad Boys cu 3-2 în faţa FCSB Beiuş.

Meciurile au fost arbitrate de Ciprian Danșa, Marius Omuț, Răzvan Lădar și Laurențiu Danșa.

Pe lângă premierea celor două câştigătoare, gazda competiţiei, omul de afaceri Spyridon Baltsavias, şi invitaţii săi au acordat peste 100 de trofee şi medalii, echipelor participante în ediţia trecută, dar şi celor mai buni jucători, pe posturi, din fiecare campionat.

În Divizia A, de pildă, Silviu Odobasianu a luat titlul de cel mai bun portar; Andrei Magda - cel mai bun fundaș, Lucian Todea - cel mai bun mijlocaş, iar Mădălin Trip - cel mai bun atacant.

După cum se ştie, până pe 16 septembrie echipele doritoare se mai pot înscrie, la Baza Tineretului, pentru Campionatul Judeţean de Amatori (Diviziile A și B), Campionatul Firmelor şi Instituţiilor Publice şi Campionatul de Old-Boys +35 de ani, ediţia 2018/2019.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Nuntă cu motoarele turate la Sântandrei (FOTO / VIDEO)
  • Adio, Champions League! Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au pierdut și meciul de acasă cu campioana Finlandei (FOTO)
  • Ziua internaţională a surzilor, sărbătorită printr-un marş cu mănuşi albe prin centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Sărbătoarea Recoltei: Ce bunătăţi sunt în Cetatea Oradea şi de ce a plecat un floricultor bihorean supărat acasă (FOTO)
  • Victorie la debut de nou sezon pentru echipa de handbal a CSM Oradea: 33-32 cu HC Szejke Odorhei (FOTO)
  • 'Puncte de vedere': În Cetatea Oradea a fost vernisată o expoziţie de imagini 3D din timpul Primului Război Mondial (FOTO)
  • 'Portretele Unirii' își așteaptă vizitatorii în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO)
  • Deţinuţii din mai multe judeţe s-au întrecut la fotbal: Orădenii, pe locul II (FOTO / VIDEO)
  • Se toarnă fundaţia! Au început construcţia podului din strada Universităţii (FOTO)
  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON