Beiuşanul Szabo Dorin, cel devenit faimos cu patru ani în urmă, când a blocat o stradă a cărei retrocedare o câştigase în instanţă, a ajuns din nou vedetă. Deşi între timp speculaţiile imobiliare i-au umflat contul bancar cu vreo cinci zerouri, omul s-a ales cu o manie greu de înţeles: devastează grădinile altora.
Zilele trecute a şi fost prins în flagrant cu câţiva saci de morcovi, furaţi din sera unui vecin pe care l-a mai şi altoit în încercarea de a fugi de la locul faptei. Chemat să dea seama în faţa procurorilor, noul Morcoveaţă a negat orice acuzaţie, până în momentul în care i s-a adus la cunoştinţă că va fi reţinut.
"Atunci staţi, că se schimbă situaţia. Vreau să mai dau o declaraţie", a zis hoţomanul, şi a recunoscut tot. Cheful de baliverne i-a pierit, însă, nu din pricina remuşcărilor, ci mai degrabă din cauza morcovului mare de tot care i-a crescut pe undeva când a aflat că-şi poate petrece sărbătorile după gratii.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.