URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Decembrie 2019, 08:21

Ambiţie refuzată: Cristina Antik a pierdut procesul pentru şefia Aeroportului Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai dârz dintre politrucii UDMR, PSD şi ALDE, puşi la începutul anului 2017 în Consiliul de Administraţie al Aeroportului Oradea şi demişi anul acesta la sfârşitul lunii septembrie, a pierdut procesul prin care a încercat să obţină suspendarea aplicării Hotărârii Consiliului Judeţean prin care a avut loc mazilirea.

Pusă în CA-ul Aeroportului la propunerea UDMR Bihor, Cristina Antik, căci despre ea este vorba, a deschis un proces la Tribunalul Bihor, contestând decizia aleşilor bihorenilor, împreună cu un membru ALDE, Traian Turle, care însă şi-a retras acţiunea.

Deşi s-a dat drept o profesionistă care cunoaşte atât contabilitate, cât şi drept, Antik a pierdut procesul pe data de 6 decembrie, când Tribunalul i-a respins cererea, ba a şi pus-o să achite cheltuielile de judecată, de 2.000 lei.

Până vinerea trecută, femeia încă nu atacase decizia cu recurs la Curtea de Apel Oradea, unde soţul său, Antik Levente, este judecător, dar frumos ar fi s-o facă şi să piardă şi la această instanţă.
 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Hag
In completare a-și spune ca și în Oradea , stimata doamnă Cristina , sunt doamne cu studii și rezultate ce sigur ar face demersul Dvs . dar și poziția avută total jenantă și penibilă . Puțintică măsură și autocenzură cred că ne-ar prinde bine ; chiar mai multă :-)
Postat 21 Decembrie 2019, 13:27 de Ariel
Hag
Atât universitatea cât și aeroportul sunt de o importanță majoră în reașezarea Oradei pe locul meritat pe hartă atât ca destinație turistică , cât și ca pol de afaceri importante . Sperăm domnule primar să reușiți să eliminați impostura și incompetența care ne gâtuie instituțiile cheie . Mult succes . Mazel Tov
Postat 21 Decembrie 2019, 13:17 de Ariel
Asta e o mare nesimtita
Marca udmr.
Postat 21 Decembrie 2019, 07:16 de 1011010
Bravo, măi proasto !?!
Nu îți e clar că a câștiga acest proces tembel, ar fi calea pentru ca soțul Antik să-ți intre repede la pușcărie, pe linia DNA ?!?
Postat 20 Decembrie 2019, 11:47 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON