URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Mai 2019, 21:48

Sute de căței au „cucerit” Cetatea: Boxeri din 36 de țări au venit în premieră la Oradea la un concurs mondial de frumusețe! (FOTO / VIDEO)

Sute de căţei din rasa Boxer din toată lumea au împânzit, sâmbătă după-amiază, Curtea Palatului Princiar din Cetate şi au încercat să demonstreze juriului că ei sunt cei mai frumoşi din categoria din care fac parte. Căţeii au participat la Campionatul Mondial de Frumuseţe pentru rasa Boxer desfăşurată în premieră în România.

În premieră în România

Competiţia a fost organizată de Asociaţia Boxer Club Carpatia, membră a Asociaţiei Chinologice Române şi a Atibox (Asociaţia internaţională a crescătorilor de boxeri). Aceasta se desfăşoară în premieră în România (ea fiind organizată încă din 1961), oraşul Oradea fiind ales tocmai pentru că organizatorul este orădeanul Florin Stoboran.

"La competiţe s-au înscris 36 de ţări, cele mai îndepărtate fiind insula La Réunion, situată în Sudul Africii, Peru şi Indonezia", a spus organizatorul.

Evenimentul a început sâmbătă dimineaţă cu o "expoziţie a naţiunilor", în care au fost prezentaţi toţi câinii şi au fost alese cele mai frumoase patru exemplare din fiecare categorie de vârstă şi de culoare. Astfel câinii sunt împărţiţi pe vârste, în secțiunile Baby - între 3 şi 6 luni, Puppy, între 6 şi 9 luni, Junior, de la 9 la 12 luni, Tineret, de la 12 la 18 luni, şi Adult.

După parada căţeilor, aceştia s-au îndreptat spre curtea Palatului Princiar, unde s-a aflat un ţarc amenajat. Aici căţeii au intrat tot câte patru, stăpânii i-au prezentat pe rând, iar arbitri din 12 ţări le-au urmărit comportamentul, aspectul, ochii, reacţiile, interacţiunile cu stăpânul, dar şi prezentarea lor făcută de proprietar.

Toţi au fost premiaţi cu statuete în formă de cap de boxer şi cu pachete cu mâncare oferite de sponsorul competiţiei.

Câştigători români

Printre câştigători s-a numărat şi un proprietar din Alba, care a luat locul III cu micuţul Jack, în vârstă 3 luni şi jumătate, de la secţiunea Baby - tigrat. "Sunt foarte bucuros, Jack este încă mic şi nu ascultă foarte bine comenzile, de aceea am reuşit să obţinem locul trei, dar acesta este doar începutul pentru el", a mărturisit BIHOREANULUI proprietarul animăluțului, Alexandru Câmpan.

Competiţia a fost strânsă. O câştigătoare din Slovacia nu şi-a putut stăpâni emoţiile şi a plâns când a ieşit cu micuţa Falora din ţarc, pe locul I. "Am plâns pentru că ea este foarte importantă pentru mine. M-am simţit ca o mamă care şi-a văzut copilul câştigând, şi am văzut că o încântă trofeul pentru că l-a lins deja de câteva ori", a spus entuziasmată Ivanka.

Vineri a avut loc şi Campionatul anual, unde este ales cel mai bun câine al rasei. "Câştigătorul este un câine adult originar din Oradea, care acum are proprietari spanioli. El este şi cel mai scump câine al competiţiei, valorâd în jur de 60.000 de euro", a declarat BIHOREANULUI organizatorul Florin Stoboran.

Câini au fost fericiţi indiferent de rezultatul obţinut, majoritatea îmbrăţisându-i şi "pupându-i" pe stăpâni.

Pentru iubitorii de animale, câinii se vor afla în cetate şi duminică, zi în care va avea loc competiţia pentru categoria de adulţi, care va începe de la ora 10, până spre seară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON