URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 25 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cel mai tânăr cartier mamut al orașului este Nufărul. În perioada în care țăranii veneau la fabricile din Oradea să se odihnească, astfel că la coasă ajungeau gata osteniți, partidul comunist a decis să-i stabilizeze, și uite așa s-a născut cartierul Nufărul.
Zic şi eu
Adrian Cris
Condiţia minimă a comunicării este să existe un mesaj (un conţinut), un emiţător (care îl transmite) şi un receptor (care îl primeşte). Partidul care pune mai presus de orice "comunicarea" (cuvânt prin care, de fapt, înţelege propagandă şi atât) ignoră însă tocmai condiţia ei elementară: receptarea şi procesarea mesajului.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
17 Iulie 2018, 15:25

Bolojan şi ceilalţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai important eveniment al săptămânii trecute a fost anunţarea de către primarul Ilie Bolojan a două noi proiecte cu fonduri UE în valoare de 24 milioane euro, pentru decongestionarea traficului pe axa rutieră cea mai problematică a oraşului, între podul Dacia şi zona Cantemir, cu pasaje subterane, favorizarea mijloacelor de transport în comun şi multe, multe detalii inginereşti, precum exacavarea la 4 metri şi relocarea reţelelor de utilităţi…

În mod normal, afirmaţia de mai sus ar fi o contradicţie în termeni: cum să fie un anunţ eveniment? Asta, însă, numai dacă în cazul primarului Oradiei n-ar cântări decisiv cel puţin două amănunte. Unu: că toate promisiunile pe care le-a enunţat, încă de la intrarea lui pe scena publică, au devenit fapte, şi doi: că Ilie Bolojan a făcut din Oradea oraşul cel mai eficient inclusiv în atragerea de fonduri UE, anul trecut adjudecând mai mulţi bani decât toate celelalte reşedinţe de judeţ din România la un loc: 14,3 milioane euro din 16,7 milioane (83% din total), conform datelor oficiale ale Guvernului. Ca să înţelegem performanţa, să amintim că pe locul doi este Giurgiu, cu doar 820.000 euro, adică 5,73% din cât a reuşit Oradea.

În aceste condiţii, anunţul făcut de Bolojan este în sine o garanţie a transformării vorbelor în realitate, şi orice orădean cu scaun la cap are, prin urmare, motive de încredere în conducerea oraşului şi în viitorul acestuia, deci în creşterea calităţii propriei vieţi. Nu e un elogiu nemeritat adus edilului, ci o constatare de bun-simţ despre o perspectivă tonică într-un mediu românesc în general sărăcit de optimism.

Problema e că pentru un orădean şi în general pentru un bihorean, este inevitabilă comparaţia cu cei care conduc judeţul, iar aici lucrurile nu mai justifică speranţa. Ba dimpotrivă. La jumătatea mandatului, şefii Consiliului Judeţean nu au avut onestitatea să-şi prezinte bilanţul, dar cei care au curiozitatea să le inventarieze isprăvile pot concluziona numai că n-au urmărit niciun „fir roşu”.

Nu doar că Treimea Pasztor-Mang-Bodea n-a fost aptă să articuleze o viziune de dezvoltare a judeţului, dar rezultatele însele, ale fiecăruia la un loc şi ale tuturor laolaltă sunt penibile: Aeroportul e în curs de abandonare, iar Muzeul, tot nefinalizat, are mai puţini vizitatori şi, implicit, încasări mai subţiri decât un film slab la Multiplex. În tot Bihorul nu există nici măcar un singur parc industrial, iar sistemul de gestionare a deşeurilor zace pe hârtie fiindcă şefii judeţului nu sunt capabili să scoată la licitaţie operarea acestuia. Drumurile judeţene cele mai circulate sunt varză, dar se aruncă asfalt pe unele mai bune doar fiindcă trec prin comune cu primari UDMR şi PSD. Marele proiect strategic, pentru care Pasztor se lăuda în 2016 că va cere „suprafinanţare” (12-14 milioane euro, în loc de 10-12), s-a blegit ajungând la 8,5 milioane euro şi, mai grav, golit de ce era mai important, adică fără al doilea accelerator de particule pentru Centrul Oncologic.

Simpla comparaţie, pe cifre, nu pe epitete, arată singură cât câştigă Oradea cu un primar serios şi cât pierde judeţul cu trei neputincioşi nevizitaţi de idei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
?
@mitru: Măi Mitruț! Taman pe VV îl găsiși ? Și cine sunt "policiti" bre?
Postat 18 Iulie 2018, 22:01 de soricel
... pacat ca suntem o natie de salbatici
Articolul este o foarte corecta sinteza a realitatii actuale. Cu siguranta dl. Bolojan nu este omul perfect, si nici administratia sa nu este una perfecta, dar daca ar fi macar un sfert dintre oamenii policiti romani cu atributii executive ca si Bolojan, am ajunge mult mai departe ca si natie. Citeam un studiu recent, amintit si de Vlad Voiculescu intr-un TED speech la Cluj, ca doar 7% din romani pot declara ca au incredere in semenii sai. Tocmai aceasta lipsa de incredere, exploatat ne duce la suspiciuni fata de ceilalti, la teorii consiprationiste, de toate felurile si din toate partile, asa ca nu ma mir ca oamenii care-l contesta, in loc sa vada toate lucrurile bune, dezvoltarea orasului, vad doar aspectele negative... de aceea, din pacate, concluzionez ca suntem o natie de salbatici. Sper doar ca simbolistica centenarului sa aiba un minim impact, macar emotional, si sa contribuie la cresterea increderii in semenii nostri, si in noi insine! Cum zice si Constitutia tarii, la art 82 "Asa sa ne ajute Dumnezeu!".
Postat 18 Iulie 2018, 14:08 de mitru
CHRIS
Da cu cine să facă? ::::::)))))
Postat 18 Iulie 2018, 12:19 de Sandu1202
rade soricel
aka tds aka multe alte nick-uri, cel care nu are urmasi, nu a avut curajul sa se aseze la casa lui sau macar sa infieze un copil ca sa aiba cine ii da o cana de apa la batranete. marele moralist ii vede pe altii. vai de capul tau multe frustrari poti avea!!!
Postat 18 Iulie 2018, 09:01 de CHRIS
Ce treabă are familia cu profesia?
Stiti voi ce a fost in familia lui? De unde ai pana unde dati atata cu pietre ca a divortat? Poate a fost de comun acord. In familia.moderna cand licrurile nu mai merg e o calitate mare sa recunosti asta si sa pui punct amiabil, de ambele parti. Mai era un "pocait" care zicea ca il placea dar pana la divort. Ce atata tam tam de parca e primul sa ultimul. In ceea ce ne priveste pe noi ca oradeni, Bolojan e doar un primar (model.pt altii din pacate, unii nu vedem asta) al unui oras ce de dezvolta. Vorba unui de pe aici in progres si dezvoltare mai si gresesti, important e sa mergi mai departe. Oradea e in boom-ul dezvoltarii dupa o hibernare de multi ani. Daca vrem sa vedem doar greselile e alegerea noastra, daca nu, suntem oameni inteligenti. Sper sa se puna punct odata cu asta.
Postat 18 Iulie 2018, 06:46 de poiu
Sanctify yourself
Realizarile sunt incontestabile...daca o tine in ritmul asta, exista riscul de a fi beatificat...
Postat 17 Iulie 2018, 20:25 de excalibur
Este un articol foarte bun.
Oradea se dezvolta si se modernizeaza an de an. La fel, colaborarea dintre Universitate si Primarie este spre binele orasului. Ar fi bine daca si la CJ ar fi tot un tip ca si Bolojan. Pasztor, Mang, si Bodea la judet inseamna pasi inapoi, de multe ori si bete-n roate (ex situatia aeroportului).
Postat 17 Iulie 2018, 19:50 de Alcor
dauna totala
bolojan are o calitate=defect=ambitie! sa tinem cont de vorba aia ca numai cine nu munceste, nu greseste (si acela este promovat, pilda psd-ului)! primarul nu e idealul ca model familial, insa daca el distruge oradea, ce face mang-alita si udmr+bodea se cheama dauna totala pentru judet!
Postat 17 Iulie 2018, 19:20 de roger
prostia la putere
@poiu: mai civilizat în ce sens? Bolojan e un NEMERNIC! Și față de fosta soție! Da, e parerea mea! Și nu opresc pe nimeni să zică altceva! Acest individ DISTRUGE Oradea! Despre asta e vorba!
Postat 17 Iulie 2018, 18:45 de soricel
Soricel
Aia e parerea ta si doar a ta. Lasa-i si pe altii sa si le exprime. Si sunt convins ca ze poate si putin mai civilizat. Repet si pe mine ma fura partidul tau lunar cu vreo cateva mii de lei (diferenta intre brutul crescut ca sa nu afecteze netul vs cat as lua net dupa schema veche la brutul curent) dar ma exprim civilizat. Cel putin incerc si imi cam si iese
Postat 17 Iulie 2018, 17:35 de poiu
hipopotam
Tds, aka cainerau, pisica rosievargata, ai trecut la soricel???
Postat 17 Iulie 2018, 16:55 de cetateanbihorean
Șoricelul TDS
Dacă ai fost doar pe ruta S. Odobleja-Toboliu-Giris, nu o sa știi că în restul lumii in weekend, transportul in comun , circula precum creierul TAU.
Postat 17 Iulie 2018, 16:04 de Sandu1202
!!!
Care transport în comun, Primarul lu’ pește? Sâmbăta și duminica faci bale la GURĂ de cât aștepți un tramvai... ești cea mai nemernică persoană din Bihor ( mă rog... la egalitate cu Filip ). Minți cu nerușinare! Minți minși minți...minte tot CLO liberal !
Postat 17 Iulie 2018, 15:37 de soricel
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Nuntă cu motoarele turate la Sântandrei (FOTO / VIDEO)
  • Adio, Champions League! Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au pierdut și meciul de acasă cu campioana Finlandei (FOTO)
  • Ziua internaţională a surzilor, sărbătorită printr-un marş cu mănuşi albe prin centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Sărbătoarea Recoltei: Ce bunătăţi sunt în Cetatea Oradea şi de ce a plecat un floricultor bihorean supărat acasă (FOTO)
  • Victorie la debut de nou sezon pentru echipa de handbal a CSM Oradea: 33-32 cu HC Szejke Odorhei (FOTO)
  • 'Puncte de vedere': În Cetatea Oradea a fost vernisată o expoziţie de imagini 3D din timpul Primului Război Mondial (FOTO)
  • 'Portretele Unirii' își așteaptă vizitatorii în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO)
  • Deţinuţii din mai multe judeţe s-au întrecut la fotbal: Orădenii, pe locul II (FOTO / VIDEO)
  • Se toarnă fundaţia! Au început construcţia podului din strada Universităţii (FOTO)
  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON