URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2017, 17:19

Pod, drum rapid, linie de tramvai, spital... Primăria Oradea şi-a programat investiţii record de 27 milioane euro (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea oradeană mizează anul acest pe un buget de investiţii record. "Avem cel mai mare buget de investiţii din ultimii ani, de aproximativ 27 milioane euro. Anii anteriori am avut bugete de investiţii între 10 şi 13 milioane euro", a declarat primarul Ilie Bolojan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Creşterea cheltuielilor de dezvoltare este posibilă, printre altele, datorită excedentului de 10 milioane euro rămas necheltuit de anul trecut şi majorării cu 10% a veniturilor din impozitul pe venit global încasat de municipalitate de pe urma salariilor orădenilor.

La aceasta se adaugă sumele economisite de municipalitate prin reducerile de personal făcute în prima parte a anului şi reducerea subvenţiilor acordate de Primărie societăţilor comerciale din subordine. "Anul acesta ADP nu mai primeşte niciun fel de subvenţie. Toate activităţile şi le susţine din surse proprii", a exemplificat Bolojan.

Podul Centenarului

Lista lungă a investiţiilor municipalităţii urmează să fie aprobată joi de Consiliul Local. Aceasta este deschisă de construirea unui pod nou (foto) peste Crişul Repede, în locul actualei pasarele pietonale din dreptul fostului Centru de Calcul.

"Lucrările ar urma să înceapă în toamnă, iar termenul pentru inagurare a podului a fost stabilit pentru decembrie 2018. De aceea ne-am şi gândit să îi spunem Podul Centenarului", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Investiţie estimată la 3,1 milioane euro, podul va fi susţinut de două arce metalice sprijinite pe maluri, fără picior de susţinere în apă. Construcţia, cu câte o bandă pe sens, va avea o lungime de 84,7 metri şi o lăţime de 18,6 metri. Trotuarele, construite în consolă în exteriorul arcelor de susţinere, vor avea o lăţime de 3 metri, care include şi câte o pistă pentru biciclişti.

"Podul este parte integrantă a unui proiect de creştere a mobilităţii în zona centrală, astfel încât să existe o legătură mult mai bună între strada Tudor Vladimirescu şi zona Roman Ciorogariu. Practic va fi o scurtătură, deoarece pentru a ajunge astăzi în această zonă trebuie să ocoleşti pe lângă Parcul 1 Decembrie", a declarat edilul.

Investiţia va fi completată, potrivit celor spuse de Bolojan, cu reamenajări care vor fi făcute în strada Plevnei şi demolarea vulcanizării din strada Ady Endre pentru a face loc unui sens giratoriu.

Se prelungeşte drumul rapid...

Pe lista de investiţii a municipalităţii se mai numără prelungirea cu circa 3 kilometri a drumului rapid, începând de la podul Teodor Neş, pe la poalele dealurilor spre Paleu, până la giraţia de la Real II din cartierul Episcopia.

"Avem deja proiectul tehnic făcut. Dacă se votează în Consiliul Local exproprierea terenului pentru construirea drumului expres, în două săptămâni vom posta licitaţia pe SEAP", a spus primarul. El a făcut această precizare pentru că în şedinţa din februarie reprezentanţii UDMR şi PSD s-au opus exproprierii terenurilor pentru drumul expres.

Drumul va cuprinde şi un pasaj suprateran cu două benzi şi o lungime de 270 metri. Conform estimărilor municipalităţii, investiţia se va ridica la 8,9 milioane euro, în condiţiile în care construcţia pasajului va costa circa 2,8 milioane euro, iar costurile cu exproprierea terenurilor din calea drumului expres au fost apreciate la circa 400.000 euro.

Pentru a provoca un deranj cât mai mic traficului rutier, lucrările vor începe anul acesta lângă giraţia din Episcopia cu construirea pasajului suprateran şi vor avansa peste câmpuri, spre oraş.

În paralel vor fi asfaltate toate străzile din cartier, pentru a le asigura locuitorilor din Episcopia posibilitatea să ajungă zona străzii Louis Pasteur, Dragoş Vodă, Velenţa sau Nufărul fără a mai ocoli prin strada Matei Corvin sau prin centrul oraşului.

O nouă linie de tramvai

La fel, începând din vară vor începe lucrările la prelungirea liniei de tramvai din Calea Aradului până în Nufărul. Linia va avansa pe malul stâng al pârâului Peţa, cu rolul de a deservi zona comercială, viitoarea sală de sport cu 5.000 de locuri şi Universitatea Oradea.

"Anul acesta se va lucra atât în zona giraţiei Decebal – Calea Aradului cât şi în zona Peţa – Auchan", a spus primarul.

Noua linie de tramvai va avea o lungime de 7 kilometri, iar costurile investiţiei au fost estimate la 12 milioane euro. Primăria va începe lucrările din bugetul local, urmând să încerce ulterior să le deconteze din fonduri europene.

Reabilitări şi construcţii noi...

Printre investiţiile mari programate anul acesta se mai numără reabilitarea străzii Vasile Alecsandri şi transformarea ei în arteră pietonală pietruită, după modelul pieţelor Unirii şi Independenţei.

"Dacă totul este în bună regulă, în această toamnă partea de pietonal va fi finalizată. În paralel, lucrăm în parteneriat cu proprietarii de clădiri la reabilitarea faţadelor", a spus Bolojan.

Potrivit edilului, anul acesta vor fi reabilitate clădirile de la numerele 9, 11, 17 şi 19, urmând va Primăria să îi determine şi pe ceilalţi proprietari să îşi repare imobilele. "Îi vom notifica încă o dată pe toţi proprietarii. Dacă nu vor intra în parteneriat cu Primăria, urmează să îi sancţionăm", a anunţat primarul.

Tot anul acesta vor începe lucrările de refacere a dealului Ciuperca după alunecările de teren din iarnă, dar şi reabilitarea termică a 48 de blocuri, construcţia parcării supraterane din spatele bazei sportive Voinţa, amenjarea parcului sportiv Salca III şi reabilitarea Pieţei Ferdinand.

UPU cu laborator robotizat

Pe de altă parte, tot anul acesta va începe construirea unui corp de clădire complet nou pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Investiţie de 4,5 milioane euro, lucrările vor cofinanţate dintr-un împrumut convenit cu Banca Mondială.

Investiţia este impusă de dezvoltarea activităţii Unităţii de Primire Urgenţă de la 25.000 - 30.000 prezentări pe an, la înfiinţare, la 150.000 cazuri în prezent.

"Banca Mondială finanţează strict ce ţine de dotare şi construcţie pentru Unitatea de Primire Urgenţe, respectiv 1,5 milioane de euro, aşa că am cerut ajutorul municipalităţii, care ne va ajuta cu fondurile necesare extinderii", a declarat managerul spitalelor orădene, Gheorghe Carp.

Astfel, UPU va beneficia de un corp de clădire extins care va avea deasupra un etaj şi jumătate rezervat pentru farmacie, sterilizare şi laborator. Etajul superior va găzdui primul laborator robotizat din ţară şi farmacia cu sistem computerizat de eliberare, transport şi gestionare a medicamentelor.

"Având în vedere că nici Facultatea de Medicină şi nici spitalele nu beneficiază în acest moment de un amfiteatru, am hotărât ca în noua clădire să amenajăm un amfiteatru de 175 de locuri, cu vestiare pentru studenţi şi secundarii care lucrează în spital", a spus Carp.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
"Stima noastra si mandria !"
"Reusita" proiectelor initiate de administratia Bolojan pana in prezent ar putea ocupa, fara falsa modestie, o pozitie fruntase in Top albumul fotografic cu proiecte "destepte", prezentate de The best of Dorel,sau "BEST Engineering projects" sub gerericul : "Dacă ești prost de mic, când ești mare numa' te joci."
Postat 29 Martie 2017, 12:57 de platona
!!!
Ar trebui să renunțăm la tramvaie: infrastructura costă iar deplasarea tramvaiului înseamnă gălăgie - cel puțin la noi, mai puțin la nemți... Eu nu înțeleg de ce nu sunt înlocuite tramvaiele cu troleibuze: sunt mai ieftine și ca aparate/mijloace de transport, și ca infrastructură. Și gălăgie zero, doar zgomotul de rulare al pneurilor.
Postat 29 Martie 2017, 07:23 de Shogun
Fara cap si ....fara coada....catre nicaieri
" Primăria Oradea şi-a programat investiţii record de 27 milioane euro....Pod, drum rapid, linie de tramvai, spital.."Iar "planuri marete",iar proiecte fuserite,iar lucrari de proasta calitate,iar exproprieri fara noima si fara o justa despagubire....... gandite de aceleasi minti tembele....Cat din proiectele propuse sunt oglinda cerintelor opiniei publice oradene ?Care este criteriul prioritizarii acestora ?Cheltuirea banului public,fara a tine cont de necesitatile de interes si utilitate publica ale oradenilor,este similara cu praduirea banului public practicat de o administratie condusa dictatorial,de ordonatorul principal de credite pe Oradea,Ilie Bolojan. Din pacate si institutiile cu atribut de control, sunt pe pozitii de servilitate fata de acesta.In consens unanim, spre... victoria finala.Tot inainte,tovarasi !
Postat 29 Martie 2017, 01:20 de platona
...
Linie de tramvai în câmp ne lipsea! Asta în timp ce Centrul Civic-Nufărul, ultra utilizată în orele de vârf, este de evul mediu al transportului...
Postat 28 Martie 2017, 21:20 de detassis
nu sunt cam multe urgente?
Daca impartim 150.000 urgente la 365 de zile, cate are anul rezulta 410 urgente/zi sau vreo 17/ora. Sunteti siguri de cifre? Mie mi se pare enorm!
Postat 28 Martie 2017, 20:37 de Kid
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON