URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2019, 19:41

Parlamentarii PNL spun că Ioan Mang ar trebui să aducă "bani de acasă" dacă Sala Polivalentă din Oradea nu va fi finanţată

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o conferinţă în care au criticat pe rând bugetul propus de PSD-ALDE şi adoptat cu sprijinul UDMR, parlamentarii PNL de Bihor şi-au exprimat, joi, din nou scepticismul faţă de finanţarea construcţiei Sălii Polivalente cu 5.000 de locuri din Oradea, dat fiind faptul că acest obiectiv nu a fost evidenţiat cu o sumă concretă alocată în programele derulate de Compania Naţională de Investiţii.  

Asigurări… la baie

În intervenţia sa, senatorul Gavrilă Ghilea s-a arătat nemulţumit de faptul că Sala Polivalentă din Oradea, care va costa 99 milioane lei - din care 44 milioane lei ar trebui investiţi anul acesta -, nu a fost bugetată concret în Legea Bugetului.

Liberalul a spus, în ciuda asigurărilor venite din partea liderului PSD Bihor, Ioan Mang, că fără o alocare cu destinaţie precisă a celor 44 milioane lei, CNI ar putea decide să mute banii de la o investiţie la alta sau, pur şi simplu, să nu se mai găsească sume pentru Sala Polivalentă în urma unor rectificări.

El a mai spus că e clar că CNI nu va putea să-şi onoreze toate cele 281 de obiective de investiţii aflate în derulare în 2019, cărora li se adaugă alte 144 în procedură de achiziţie publică, cu cei 1,13 miliarde lei primiţi prin buget.

Un amendament formulat de PNL privind evidenţierea Sălii Polivalente ca obiectiv distinct a fost respins înainte de votarea Legii Bugetului, iar Ghilea a arătat că pe site-ul CNI noua arenă cu 5.000 de locuri apare ca proiect "în derulare", dar fără buget.

"Dacă Liviu Dragnea aşteaptă să-l însoţească cineva la baie pentru a obţine asigurări că obiectivele asumate vor beneficia de finanţarea promisă, nu noi suntem aceia, dar îi rugăm pe subalternii săi locali pe linie de partid, care au susţinut că nu sunt probleme cu aceste bugete, să o facă", a afirmat Ghilea, făcând referire la faptul că, zilele trecute, şeful PSD a chemat un jurnalist cu el la baie pentru a-i oferi nişte răspunsuri.

Tot pe acest subiect, deputatul Ioan Cupşa a spus că dacă asigurările date de liderul PSD la nivel judeţean se vor dovedi nefondate, acesta ar trebui să finanţeze construcţia din propriul buzunar: "Domnul Mang ar trebui să aducă banii de acasă dacă ceea ce a spus este o minciună".

Infrastructură cu ţârâita

În aceeaşi conferinţă, Ghilea şi-a exprimat mâhnirea faţă de faptul că amendamentele PNL prin care erau ceruţi bani mai mulţi pentru investiţiile din Bihor au fost respinse. Concret, pentru DN76 s-au alocat 70 milioane lei pentru întreg traseul Oradea-Deva, în timp ce PNL a solicitat suplimentarea cu 30 milioane lei a sumei pentru finalizarea lucrărilor la tronsonul de 34 km Vârfuri – Ştei, unde contractul de execuţie a fost reziliat în 2017.

Varianta de ocolire Aleşd Sud şi Nord (17 km) a primit prin buget 20 milioane lei, în ciuda faptului că valoarea totală a lucrării este de 400 milioane lei. PNL a solicitat, fără succes, suplimentarea sumei cu alţi 20 milioane lei.

Pentru varianta de ocolire Ştei (27 km) s-au alocat doar 40 milioane lei, deşi valoarea totală a lucrării este de 600 milioane lei. PNL a cerut măcar încă 20 milioane lei pentru această investiţie care nu a fost încă demarată, deşi trebuia să fie finalizată încă din 2015.

Tot Ghilea a criticat şi alocările slabe pentru Autostrada Transilvania (Braşov - Oradea): doar 700 milioane lei, în condiţiile în care doar lucrările necesare finalizării secţiunii Barcău - Borş (60,25 km) depăşesc 900 milioane lei.

Pentru această secţiune, împărţită în trei loturi, PNL a cerut suplimentarea sumelor cu 50 milioane lei, care să fie folosiţi cu precădere pentru tronsonul Biharia – Borş, de 5 km, singurul care ar putea fi dat în funcţiune anul viitor. Ghilea a amintit că despre contractarea sectoarelor Chiribiş – Biharia (29 km) şi Suplacu de Barcău – Chiribiş (26 km) "nu se mai ştie nimic deocamdată".

Bani pe tablete

La rândul lor, deputaţii Florica Cherecheş şi Ioan Cupşa au criticat bugetul pe 2019, apreciind că acesta este unul bazat pe cifre nerealiste, precum un PIB de 1022,5 miliarde şi o creştere economică de 5,5%.

Florica Cherecheş a spus că e un buget făcut în bătaie de joc atât în ceea ce priveşte educaţia cât şi în ceea ce priveşte categoriile sociale vulnerabile. Ea a precizat că, după plata salariilor, cei 4 miliarde lei alocaţi în plus educaţiei vor fi cheltuiţi pe tablete, table inteligente şi rechizite, şi nu pentru rezolvarea problemelor stringente din acest sector, cum ar fi abandonul şcolar şi toaletele din curţile şcolilor. Cherecheş a afirmat că PNL a propus, fără succes, extinderea programelor Şcoală după Şcoală şi Masă la şcoală, deşi acestea sunt necesare şi utile.

Tot Cherecheş a amintit că, prin Legea Bugetului, indemnizaţiile persoanelor cu handicap grav cu asistent personal şi ale asistenţilor personali ai acestora au fost puse în cârca primăriilor, lucru care va duce la scăderea bugetelor locale şi la lipsa investiţiilor.

Fonduri pentru o justiţie "precară"

Şi Ioan Cupşa a spus că Bugetul pe 2019 e un "buget al minciunii", unul care nu poate fi realizat şi unul care, indirect, va afecta bunul mers al procesului de justiţie în România.

Cupşa a spus că nu sunt destui bani pentru funcţionarea DIICOT şi a altor structuri, că nu s-au asigurat destule fonduri pentru grefieri şi nici pentru funcţionarea Serviciului de Probaţiune, la fel cum nu s-au alocat bani pentru reabilitarea spaţiilor neconforme din Penitenciare. "Asta înseamnă mai mulţi condamnaţi eliberaţi prin Legea recursului compensatoriu", a spus deputatul.

Cupşa a mai afirmat că, prin subfinanţare şi prin alte manevre de presiune, se doreşte destabilizarea corpului magistraţilor, ceea ce duce la "un act de justiţie precar".

Citeşte şi: Sala Polivalentă din Oradea - se face sau nu? Liberalii spun că Guvernul nu a prevăzut bani în buget, Mang pretinde că e fake news

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
CrisDumi
Și PSD-ul trebuie sa aducă de 3 ori economica României pe ultimii 29 de ani.
Postat 22 Februarie 2019, 21:37 de Sandu1206
Liberalii ar trebui să aducă Statului Român tot patrimoniul imobiliar înstrăinat de Johannes&FDGR !?!
Nu-i mult pentru capacitatea lor mobilizatoare ... ceva mai puțin de echivalentul a 18.000.000.000 Euro după valorile de inventar aliniate până în 2004 !?!
Postat 22 Februarie 2019, 10:55 de CrisDumi
De când e lumea, tot râsul te râde!
Eu zic asa: cand va aduce primarul bani pt. gropoiul din centru, sa aduca si mang_litorul pt sala! Desi situatia nu e identica, gropoiul trebuia terminat de cativa ani, sala e la inceput. Nici cu finantarea lucrurile nu sunt la fel: primarul are banii aici, sunt in pixul lui, banii pt. sala sunt in pixul altora. P.S. Nu inteleg de ce se cearta cei din pnl cu cei din psd, doar au fost fârtați pana mai ieri! Astora trei si multor altora le place sa scuipe unde au lins?! Dar daca maine trebuie sa linga iar?! Nu ca ar fi ceva nou pt. ei....
Postat 22 Februarie 2019, 05:13 de ili3
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON