URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Managerul Spitalului Municipal, Dacian Foncea, zice că va desfiinţa compartimentul de oncologie pediatrică, urmând ca bolnavii minori să fie trataţi la clinici din Timişoara sau Cluj. Domnia sa pune decizia pe seama faptului că nu mai sunt medici specialişti şi că, oricum, numărul pacienţilor era destul de redus.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
21 Decembrie 2015, 15:51

Misiune dificilă: Pompierii au scos pe geam o tânără orădeancă de 270 de kilograme

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O orădeancă de 34 de ani a trecut prin clipe îngrozitoare în noaptea de vineri spre sâmbătă. Femeia cântăreşte 270 de kilograme, nu se poate deplasa, iar în jurul orei 3 dimineaţa i s-a făcut rău şi a solicitat ajutor specializat.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au mers acasă la femeie şi, ca să o scoată din apartamentul situat la etajul trei într-un bloc din Parcul Traian, au intervenit cu autospeciala de lucru la înălţime. Militarii au demontat geamurile de la balconul femeii şi aşa au reuşit să o scoată.

"După aducerea la sol în siguranţă a femeii în vârstă de 34 ani, pompierii militari au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean, cu autospeciala de transport personal şi victime multiple din dotarea inspectoratului, aceasta fiind asistată medical, până la spital, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean", a declarat luni Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Din cauza greutăţii în exces, femeia suferă de multiple afecţiuni pulmonare şi cardiace. "Starea pacientei este mai bună, dar a rămas internată la Terapie Intensivă", a precizat directorul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2103 RON
  • 1 EUR = 4.7231 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON