URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Martie 2019, 18:19

Mere stricate destinate elevilor din Bihor! Direcţia Agricolă a dispus retragerea a peste 3.000 kilograme de la livrare (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 3 tone de mere destinate elevilor din şcolile bihorene, în cadrul Programului naţional destinat unităţilor de învăţământ, au fost retrase, luni, de la livrare, din cauză că nu respectau calitatea impusă, multe dintre ele fiind stricate.

Informaţia a fost făcută publică de Direcţia Agricolă Bihor ai cărei inspectori au fost solicitaţi luni de firma angajată de Consiliul Judeţean Bihor să distribuie fructele în şcoli să verifice calitatea fructelor înainte de a fi livrate elevilor în cursul acestei săptămâni.

"Ca urmare a solicitării operatorului economic SC AR Linia Tea SRL Arad, punct de lucru Oradea, str. Tudor Vladimirescu nr. 85, în calitate de furnizor de mere în Programul pentru şcoli în perioada 2017-2023, inspectorii din cadrul Direcţiei pentru Agricultură Bihor, au constatat că o parte din lotul de mere însoţit de factura fiscală nr. 000858/21.02.2019, furnizor SC Pombis SRL Bistriţa Năsăud, nu corespunde din punct de vedere al standardului de comercializare a merelor proaspete", se arată în comunicatul semnat de directorul DA Bihor, Nicolae Hodişan.

Aşa cum se vede în imagini, merele erau ambalate în lădiţe fără nicio etichetă sau alte marcaje, iar fructele prezentau "zone de brunificare pe aproape întreaga suprafaţă a epidermei, brunificare care se observă şi în zona pulpei", aspecte care nu corespund nici condiţiilor impuse prin Programul pentru şcoli în perioada 2017-2023 şi nici celor prevăzute de Regulamentul CE 543/2011.

"Ca urmare a acestor constatări, întreaga cantitate de 3.065 kg mere a fost retrasă de la livrarea către şcoli, o eventuală repunere în conformitate neputând fi admisă, urmând ca aceste mere să primească o altă destinaţie, respectiv industrializare, consumul animalelor sau distrugere, la opţiunea operatorului", a mai anunţat Direcţia Agricolă.

Contactat de BIHOREANUL, directorul Nicolae Hodişan a precizat că elevii nu vor rămâne săptămâna aceasta fără mere chiar dacă fructele, afectate cel mai probabil de îngheţ, vor fi returnate furnizorului din Bistriţa Năsăud. Distribuitorul Linia Tea şi-a asigurat cantitatea de mere necesară de la un alt furnizor, din Arad.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON