URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 25 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
21 August 2019, 15:21

16 persoane din Irak şi Afganistan, oprite de poliţiştii din Borş la graniţa cu Ungaria

16 persoane din Irak şi Afganistan, oprite de poliţiştii din Borş la graniţa cu Ungaria (foto: politiadefrontiera.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii de frontieră din Borş au depistat, pe timpul efectuării misiunilor specifice, un grup format din şaisprezece cetăţeni irakieni şi afgani care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Migranţii au fost găsiţi în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 2, pe câmp, în apropierea graniţei.

"Imediat a fost declanşată o acţiune în urma căreia persoanele au fost oprite la aproximativ 50 m faţă de linia de frontieră şi conduse la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din şaisprezece persoane, cetăţeni din Irak şi Afganistan, toţi de sex masculin, cu vârste cuprinse între 15 şi 31 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră", a transmis, miercuri, subcomisarul de poliţie Loredana Chifor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

În cauză se efectuează cercetări faţă de cetăţenii irakieni şi afgani pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4395 RON
  • 1 EUR = 4.8024 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON