URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 18 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
18 Iunie 2014, 13:59

Olimpicii au locuri asigurate la Universitatea din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La iniţiativa Senatului universitar, din acest an, elevii olimpici vor fi admişi automat pe un loc fără taxă la Universitatea din Oradea.

Decizia a fost luată în şedinţa de luni a senatorilor, care au hotărât că un olimpic trebuie să aibă dreptul să fie admis pe locurile bugetate ale facultăţii din domeniul în care şi-a oferit priceperea. Astfel, fiecare facultate orădeană îşi întocmeşte listele cu privire la olimpiadele şi concursurile ai căror câştigători îi primeşte din oficiu.

Ca să devină student bugetat al Universităţii din Oradea, olimpicul va trebui să prezinte, la înscriere, un document care să-i ateste performanţa. Totodată, olimpicii vor fi scutiţi şi de taxa de admitere, care pe ceilalţi candidaţi îi costă 150 de lei.

La Universitatea din Oradea, admiterea pentru anul universitar 2014-2015 va debuta pe 14 iulie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cool
Foarte bună iniţiativa.
Postat 19 Iunie 2014, 11:22 de Razvan
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4026 RON
  • 1 EUR = 4.7748 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON