URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Managerul Spitalului Municipal, Dacian Foncea, zice că va desfiinţa compartimentul de oncologie pediatrică, urmând ca bolnavii minori să fie trataţi la clinici din Timişoara sau Cluj. Domnia sa pune decizia pe seama faptului că nu mai sunt medici specialişti şi că, oricum, numărul pacienţilor era destul de redus.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
"Oamenii mor oricum. Şi cu, şi fără sistem". E declaraţia purtătorului de cuvânt al CNAS şi, hai să fim sinceri, omul are dreptate. Dar anumite lucruri nu se pot rosti în gura mare când reprezinţi o instituţie. Daniel Osmanovici spune că i s-a părut revoltătoare speculaţia jurnalistului de la RFI ("Din cauza blocajului temporar informatic ar putea muri oameni") şi de aceea s-a scăpat.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
24 Ianuarie 2016, 11:44

Emilian Pavel îi cere ministrului Educaţiei ore de programare pentru elevii de gimnaziu

Printr-o scrisoare deschisă transmisă ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, europarlamentarul Emilian Pavel cere ca elevii de gimnaziu să aibă acces la ore de programare - coding.

Scrisoarea vine în contextul în care Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a lansat o dezbatere publică privind propunerile de plan-cadru pentru clasele V-VIII.

"Domnule ministru, elevii români, o spunem cu toţii, au nevoie de competenţe şi abilităţi pentru secolul XXI, iar oportunitatea actualizării şi modernizării planurilor-cadru pentru gimnaziu este indiscutabilă. Iată de ce, ca şi parlamentar european şi inginer IT, doresc să contribui la discuţiile organizate cu acest prilej şi să vă rog, în mod deschis, să sprijiniţi public introducerea la clasele de gimnaziu, cu continuitate în anii de liceu, a orelor de programare - coding", a transmis Pavel.

Europarlamentarul a precizat că orele de utilizare de bază a calculatorului sau navigarea pe internet nu sunt potrivite pentru elevii de azi, căci ei cunosc aceste noţiuni. Totodată, Pavel a propus ca aceste ore să se facă prin parteneriate de tip public - privat, "eventual prin desemnarea unor şcoli ca şi centre sau poli zonali unde elevii să poată desfăşura aceste ore în condiţii optime şi unde specialişti din domeniul privat, încurajaţi poate chiar de anumite facilităţi, să predea această materie conform programelor stabilite de Minister".

"Dată fiind evoluţia continuă a domeniului IT şi rapiditatea cu care se produc schimbări sau apar noutăţi, consider că această abordare prezintă numeroase avantaje, unul dintre fiind acela că va permite un contact şi o adaptare permanentă a curriculei la realităţile din piaţa muncii, crescând astfel calitatea actului educaţional oferit elevilor dar şi competitivitatea acestora", a spus politicianul.

Europarlamentarul a mai spus că speră că Ministerul Educaţiei se va asigura că în fiecare judeţ vor exista dezbateri reale pe tema programei şcolare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
luciene99
Asta asteptam tata...solutii concrete...de abureli ,de pensii speciale si alte...sMANGleli santem satui..in rest numai....de bine
Postat 24 Ianuarie 2016, 20:30 de zorro
@romanul_simplu
Bai romanule, esti chiar simplu, asa cum iti sugereaza numele. Da tu ce ai facut? Hai spune TU, CONCRET ce ai facut pentru Oradea sau oradeni? Te-a jenat asa de tare ora de programare cu elevii de la Gojdu? Ai TU, habar asa, putin, care e actuala cerere pe piata fortei de munca, in Romania si afara? Iti spun eu, simplistule, este IT! Asa ca, simpliste, scuteste-ne de parerile tale, care deja toate sunt identice...nimic concret, doar acuze :) Hai cu ceva nou si poate si o solutie concreta la anumite probleme, si o sa fi mai interesant :) Pana atunci, opinia ta e...0 :)
Postat 24 Ianuarie 2016, 20:22 de lucian99
REPLICA
Iarasi vorbeste * asta ?Euro parlamentarul Emilian Pavel * ? *** :))=))A mai facut europarlamentarul asta Emilian Pavel o actiune asemanatoare reclama partidului PeSzeDe programare IT cu elevii din clasele gimnaziale dela ColegiulEmanoilGojdu da pe degeaba ca numai fotografii in presa cu el si directoriisi copii au fost in presa!:))=)) Bah IT-stullui peshte prajit facut de rectorul Ioan Mang PLAGIATORUL PSD Bihor lasa copii in pace ca stiu ei sa foloseasca computerul , stiu ei mai bine ca si tine care ti-ai luat licenta si diploma de IT pe pile shpaga si mita data plagiatorului !:))=))Aceasta este opinia lui Romanul_Simplu.
Postat 24 Ianuarie 2016, 18:47 de Romanul_Simplu
despre habarnisti
Sugerez politicienilor sa tooot propuna introducerea de ore pana la 25 pe zi. Astia nu stiu pe ce lume traiesc...
Postat 24 Ianuarie 2016, 12:50 de titel
Bla bla
Bla bla bla...papagali..sar aschii din limba de lemn..in fond voi santeti la putere...ce scrisori?..javre ordinare....aaa..este an electoral....ne va trebui mult antivomitiv...
Postat 24 Ianuarie 2016, 11:51 de zorro
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2103 RON
  • 1 EUR = 4.7231 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON