URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Mai 2018, 14:05

Scandal la Toboliu: Localnicii sunt nemulţumiţi pentru că utilajele NIS Petrol le-au distrus culturile (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aproape o sută de localnici din Toboliu s-au adunat, marţi dimineaţă, în faţa Primăriei comunei, nemulţumiţi de operaţiunile de prospectare seismică demarate de firma NIS Petrol pe pământurile lor.

Compania petrolieră face aceste operaţiuni în baza licenţei deţinute de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, pentru depistarea eventualelor zăcăminte de petrol şi gaze naturale. Perimetrul EX-3, pentru care NIS a obţinut licenţa, are o suprafaţă de 234 km2 şi se întinde pe teritoriul comunelor Toboliu, Girişul de Criş, Sântandrei, Sânnicolau Român, Gepiu şi Nojorid. În februarie, BIHOREANUL a arătat că NIS Petrol se pregăteşte să demareze prospecţiunile în zonă, atunci reprezentanţii firmei întinzând ţăruşii şi senzorii care trebuie să culeagă informaţiile din subteran.

Culturi distruse, proprietari nervoşi

Localnicii s-au plâns primarului Pavel Maier, dar şi celor doi reprezentanţi ai firmei NIS prezenţi, că utilajele le-au distrus culturile. "Principala problemă a noastră este că s-au distrus culturi pe 400 de hectare deja. NIS a început lucrările săptămâna trecută şi aproape fără să ne dăm seama, ne-am trezit cu utilajele acelea mari pe terenuri şi cu cabluri întinse peste tot", a povestit pentru BIHOREANUL un localnic din Toboliu.

Nervoşi, unii oameni au arătat că firma nu le-a cerut voie înainte să intre pe terenurile lor şi n-au acceptat defel scuza reprezentanţilor NIS, care au promis că vor despăgubi toţi proprietarii pe care nu au reuşit să-i identifice. "NIS a încheiat acorduri de despăgubire cu marii arendaşi, cărora le-a dat şi un avans de 100 de lei pe hectar, şi ne-au aburit acum că toate distrugerile vor fi despăgubite, chiar dacă nu sunt acorduri. Dar oamenii sunt deja supăraţi şi le cer să plece", a mai relatat bărbatul. Actele propriu-zise sunt încheiate între fermieri şi reprezentanţii firmei Geolink, angajată de NIS Petrol pentru a face efectiv prospecţiunile.

În timpul întâlnirii de marţi dimineaţă, de altfel destul de tensionată, localnicii din Toboliu le-au spus explicit reprezentanţilor NIS că nu mai vor să-i vadă.

Miercuri, de la capăt

Totodată, oamenii s-au arătat supăraţi şi pe primarul comunei, Pavel Maier. "Noi n-am fost informaţi, n-am ştiut ce va urma. Primăria n-a avut grijă să ne informeze deloc", spune Ciprian.

Convinşi că edilul ţine partea NIS Petrol, oamenii i-au cerut acestuia să pună pe masă acordul încheiat între autoritatea publică locală şi compania sârbească. Documentul n-a fost prezentat, însă Maier le-a arătat că NIS a plătit 55.000 de lei Primăriei, o plată pentru folosirea drumurilor şi terenurilor comunei. Informaţia nu i-a îmbunat deloc pe localnici, convinşi că Primăria nu va împărţi cu ei aceşti bani, pentru distrugerile de pe terenurile private.

Pentru că n-au ajuns la niciun consens, localnicii din Toboliu vor mai merge şi miercuri la Primărie.

Contactat de BIHOREANUL, primarul Pavel Maier a refuzat să comenteze în orice fel situaţia. "Nu vreau să vorbesc cu dumneavoastră", a declarat edilul.

NIS, iar în scandal

În 2013, compania NIS Petrol a mai stârnit nemulţumirile bihorenilor. Atunci, utilajele de prospecţiuni au început să lucreze în perimetrul Ex-2 Tria, din zona Marghita, stârnind de asemenea nemulţumirea sătenilor.

Dincolo de asta, însă, scandalul de atunci a scos la iveală că NIS nu avea nici măcar autorizaţiile necesare pentru a demara prospecţiunile seismice, astfel că toate lucrările au fost întrerupte. Ulterior, NIS Petrol a obţinut autorizaţia de mediu din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, pentru ambele perimetre concesionate în Bihor.

UPDATE: NIS promite despăgubiri şi reabilitări

Printr-un comunicat dat publicităţii marţi după-amiază, NIS Petrol aminteşte că a demarat în luna mai operațiuni de prospectare geofizică pentru petrol și gaze naturale în perimetrul EX-3, din județul Bihor, pe o suprafaţă de 234 km2, pe teritoriul comunelor Toboliu, Girișul de Criș, Sântandrei, Sânnicolau Român, Gepiu și Nojorid, iar acestea se vor întinde pe parcursul a 3-4 luni, în funcție de condițiile climaterice.

„NIS Petrol desfășură operațiunile în deplină conformitate cu legislația română și în conformitate cu cele mai înalte standarde de protecție a mediului înconjurător. Prospectarea se derulează cu tehnologii sigure, neinvazive, care nu afectează în niciun fel pânza freatică, animalele sau sănătatea populației. În ultimii ani, operațiuni similare au fost derulate de companie în perimetre din județul Timiș pe o suprafață de aproximativ 450 km2, confirmând caracterul responsabil al activității desfășurate”, arată compania.

NIS susţine că startul operațiunilor de achiziție a datelor geologice a fost condiționat de obținerea tuturor autorizărilor, acordurilor și permiselor necesare și că „în acest sens compania a fost într-un dialog permanent și transparent cu autoritățile locale, alte instituții abilitate și persoane implicate”, pentru a le oferi „cele mai corecte informații” despre operațiuni, promiţând totodată că va despăgubi eventualele daune.

„NIS Petrol respectă dreptul de proprietate și munca cetățenilor din această zonă. Compania a semnat acorduri cu proprietarii de terenuri și fermierii pentru accesul pe terenuri. Astfel, pentru eventuala afectare a diferitor culturi agricole datorită trecerii utilajelor de prospectare, compania va oferi despăgubiri celor care lucrează terenurile din perimetrul respectiv. De asemenea, orice cale de acces afectată de desfășurarea lucrărilor în perioadele ploioase va fi reabilitată integral pe cheltuiala companiei, în cel mai scurt timp”, arată comunicatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
gazele de sistache
daca incep astia exploatarea va puteti muta cu tot sat sau o sa muriti pe capete...
Postat 29 Mai 2018, 18:19 de victorascretinelmicula
baroni
Mai greu cu dl.Maier. Satenii o stiu bine, daca ar fi "veteranii" nu ar fi asa situatia, dar cei tineri sunt mai usor de dus.
Postat 29 Mai 2018, 15:12 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON