URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 16 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
22 Aprilie 2011, 20:03

Orădenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor comunitari (FOTO)

Orădenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor comunitari (FOTO) Orădenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Stop eutanasierii

Aproximativ 100 de orădeni s-au strâns vineri seară în Piaţa Unirii din Oradea, protestând astfel împotriva unui proiect de lege care permite eutanasierea câinilor sănătoşi. O parte dintre cei prezenţi şi-au adus cu ei şi câinii, de diferite rase, dar şi bannere ori afişe pe care scria "Alege viaţa", "Sunteţi criminalii Europei", "Stop eutanasierii câinilor comunitari", "Opriţi masacrul" sau afişe cu un câine vagabond care îşi făcea nevoile şi purta un tricou cu mesajul "Jos Băsescu".

"Am iniţiat acest protest pentru pentru sensibilizarea tuturor împotriva acestei legi care de fapt reprezintă masacrul câinilor, iar din toate acestea, cineva se va îmbogăţi. Este groaznic să ne facă ţări precum Anglia sau Germania că suntem criminalii Europei", a declarat Teger Ildiko, organizatoarea protestului împotriva eutanasierii.

Cei prezenţi au aprins şi lumânări, în memoria animalelor omorâte cu cruzime.

Femeia, care la rândul ei are trei câini şi o pisică, a spus că autorităţile ar trebui să promoveze sterilizarea şi darea în adopţie a acestor câini, amintind efectul benefic pe care câinii îl au asupra copiilor, bătrânilor, bolnavilor sau persoanelor singure. "Să nu uităm că atât de mulţi copii cu probleme de comportament ar putea fi ajutaţi cu ajutorul acestor căţei", a mai spus ea.

Sterilizaţi, nu eutanasiaţi!

Prezent la protest, directorul SOS Dogs, organizaţia care se ocupă cu serviciile de ecarisaj în Oradea, a declarat că practic, noua lege, care este deocamdată în dezbateri la Parlament, este o încălcare a drepturilor animalelor. "Practic, ea permite eutanasierea câinilor comunitari sănătoşi, care până acum era oprită prin legea pentru protecţia animalelor. Este un pas înapoi şi s-a făcut o greşeală mare că nu s-a votat pentru sterilizarea câinilor odată cu votarea legii pentru protecţia animalelor", a declarat pentru BIHOREANUL Carol Lazar.

El a punctat şi că noua lege ar însemna şi eforturi financiare mai mari pentru stat. În vreme ce sterilizarea unui câine de talie medie, de 20 de kilograme, costă aproximativ 15 euro, eutanasierea acestuia ar putea ajunge să coste dublu. "Practic, noua lege spune că, dacă în termen de 30 de zile (iniţial era vorba de 7 zile) un câine nu este adoptat, să fie eutanasiat. Adică în 30 de zile cheltuiesc bani cu deparazitarea animalului, îl hrănesc, şi dacă nu îl adoptă nimeni, cheltuiesc şi cu eutanasierea, după care cadavrele sunt duse la Protan. Este o afacere foarte mare, pentru primari, politicieni, pentru toată lumea", a mai spus directorul.

Carol Lazar a precizat că soluţia pentru înmulţirea câinilor vagabonzi nu este nicidecum eutanasierea lor, ci sterilizarea lor, aşa cum se întâmplă de câţiva ani şi în Oradea, şi monitorizarea atentă a acestora, pentru a preveni abandonul, adevărata problemă care cauzează înmulţirea câinilor vagabonzi. Lazar susţine că, înainte de a lua o hotărâre atât de categorică, autorităţile ar trebui să se gândească la stârpirea acestui fenomen. "Prin lege, abandonul este intezis, este infracţiune. Dar de doi ani, de când s-a introdus această prevedere, s-a prins vreo persoană? A fost amendat cineva? Permanent apar noi câini şi noi am demonstrat că acest fenomen se poate stârpi. Câinii pe care îi ridicăm de pe stradă noi în microcipăm şi avem o evidenţă strictă a lor, după ce le dăm drumul pe stradă. Dar pentru prevenirea abandonului, ar trebui microcipaţi toţi, inclusiv cei cu stăpâni. De altfel, chiar am discutat cu primăria pentru acest proiect, care ar însemna, practic, o evidenţă a populaţiei canine din oraş. Astfel, dacă un câine este abandondat, poate fi identificat imediat", a mai spus directorul.

La Oradea funcţionează

Acesta a mai precizat că în prezent SOS Dogs adăposteşte 400 de câini, iar soluţia microcipării a produs rezultate, deoarece, în vreme ce cu ani în urmă erau haite de câte 15 câini pe străzi, în ultimii 2-3 ani, numărul acestora s-a diminuat considerabil. "În toată ţara e dezastru, dar la noi nu. Ar trebui implementat acest sistem", a mai spus el.

La eveniment a fost prezent şi Horia Vuşcan, preşedintele Mişcării Verzilor din Bihor, care i-a îndemnat pe cei prezenţi să semneze un protest împotriva eutanasierii câinilor comunitari, protest care va fi înmânat prefectului Gavrilă Ghilea.

Votul final asupra proiectului de lege ce prevede eutanasierea câinilor comunitari a fost amânat până după Paşti, stârnind protestele organizaţiilor pentru protecţia animalelor în toată ţara. Proiectul a trecut deja de Senat şi a primit aviz favorabil din partea deputaţilor din Comisia de Administraţie, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Printre altele, proiectul de lege prevede posibilitatea eutanasierii atât a câinilor grav bolnavi, cât şi a celor agresivi şi a celor care nu sunt adoptaţi. O altă prevedere este amendarea persoanelor care adoptă un câine şi apoi îi dau drumul pe stradă, a celor care hrănesc în locuri publice câinii fără stăpân, precum şi a celor care nu îşi înregistrează animalele în registrele speciale sau nu îşi sterilizează câinii de rasă comună.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
38 Comentarii
Nu eutanasierea!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu sunt deacord cu eutanasierea . Cateii vagabonzi ar trebui vaccinati (impotriva rabiei) si sterilizati. Haideti, un vaccin nu costa as mult . Costa mai mult uciderea bietelor fiinte .
Postat 03 Septembrie 2011, 10:52 de Ayska
e
The greatness of a nation and its moral progress can be judged by the way its animals are treated”. Mahatma Gandhi
Postat 29 Aprilie 2011, 19:14 de jasmi
pfff - lol
@titlu: ar trebui eutanasiată mă-ta, ca să nu mai scuipe retardați.
Postat 27 Aprilie 2011, 19:10 de Dorin
titlu
@dorin @ursu gunoier: ar trebui eutanasiati oamenii ca cei care v-au facut, sa scapam de panarame ca si voi.
Postat 27 Aprilie 2011, 08:58 de nume
pfff - lol
@Corina: era să am orgasm instant când am citit ”suntem o tara in involutie galopanta prin numarul de nonvalori promovate de o societate bolnava”. Mai zi-ne chestii de-astea cu neologisme. Zi ”galopant” dar spune-o încet, așa - cu ton de-ăla galeș și tandru.
Postat 26 Aprilie 2011, 18:08 de Dorin
toti cainii tb eutanasiati
Toti cainii tb eutanasiati. Boii care comenteaza altceva nu stiu ce e aia civilizatie. Sa se plimbe putin prin UE. Sau daca vor suntem multi care am vrea sa le dam la *ue :P
Postat 26 Aprilie 2011, 16:27 de ursu gunoier
Terra
Vad ca nu mi-a luat link-ul - este: "Définition de l'empathie" ( ?v=otxGLQnIm4g) de pe YouTube. Deci, va rog, priviti si judecati cine este mai "uman", asa cum definm noi, in mod fals, nobletea simtirii, empatia!
Postat 26 Aprilie 2011, 15:23 de Corina
Terra
Omul este cel mai egoist, cel mai crud, cel mai rau, animal de pe Terra! Si tot el o distruge (Terra) -ca de\\' e stapanul universului, nu? Dorine, lasa-o jos ca macane - chestia cu IQ-ul, cultura, civilizatia si restul... Din pacate, o repet - a cata oara oare? - suntem o tara in involutie galopanta prin numarul de nonvalori promovate de o societate bolnava si avida de averi si putere, cu orice pret ( ca nu degeaba se aude, la tz decibeli, din \\"jipurile\\" lor, urland: \\"valoarea mea, valoarea mea!\\"...), numar care ne-a coplesit sufocand adevaratele valori, precum buruienile napadesc si ucid o gradina neingrijita de cineva care nu cauta sa sece pamantul gandind: \\"dupa mine, pototpul\\"... In fine, fara prea multe cuvite - priviti si judecati: ?v=otxGLQnIm4g Cine intelege mai vibreaza la nivel de normalitate, cine nu, .nu va intelege niciodata - de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere! - dar, mai devreme sau mai tarziu, toti vor da socoteala pentru ganduri si fapte! Si, da, ce popor plin de piosenie crestina! In zilele de Paste clocotind de \\"sentimente nobile\\" care le fac \\"cinste\\"!
Postat 26 Aprilie 2011, 15:19 de Corina
nume
@nume: ah, ce-mi plac mie astia cu IQ egal cu masura la pantofi... Cum nu mai au argumente se prefac nepasatori si folosesc cuvinte mari. Mori in ignoranta ta.
Postat 26 Aprilie 2011, 12:08 de Dorin
politician
o muscatura e buna oricand la cum musca politicienii din veniturile oamenilor cele canine vor fi flore la ureche vom pleca la spital iar acolo ne va astepta un doctor cu mutra tampa care ne va intreba daca avem bani de coplata.domnule dar am platit 1000 lei pe luna asigurare.boule ce asigurare eu iti propun sa-ti cere de la caine si o intelegere amiabila ca banii de asigurarea medicala s-a dus pe adapust pt caini ,pe asfaltari fictive deci draga contribuabil dispari sitreci la munca sa ai din ce plati chiria ,asigurare si alte prostii ca de pensie nici nu mai poate fi vorba ,taci ca urmeaza reforma in sanatate la fel ca in fabri si uzine ca toate au fost reformate,acum doar a venit randul spitalelor si selectia naturala va actiona .traiasca cainii vagabonti si reforma sanitara.
Postat 25 Aprilie 2011, 21:24 de politician
oameni
dupa reforma din sanatate cand doctorii buni vor pleca in strainatate cui ii va mai pasa de caini,o sa ajungem sa facem cerere sa ne eutanasieze primarul pe noi nu pe caini pt ca cei care nu au bani pt sistemul privat din strainatate ca cel din tara e varza cand vor merge la spital dupa reforma vor gasi fie medici oligofreni inebuniti de sistem sau doar absolventi de sorbonica pt ca vor fi rupti in cur de saraci iar cei cu mintea intrega vor pleca in strainatate
Postat 25 Aprilie 2011, 21:14 de oameni
sa moara
oricum mi-am cumparat o brisca din piata mare (va zic ca sa va luati si voi) si o port tot timpul cu mine. daca ma ataca un caine: vai de el.
Postat 25 Aprilie 2011, 17:55 de polooradea
sa moara
lasa-i sa moara daca nu se ocupa nimeni de ei. pt cei contra eutanasierii, luati cainii si ducetii undeva si astfel nimeni nu ii va eutanasia. faceti ceva si inafara de proteste. puneti mana la mana si ingrijitii voi. si eu iubesc animalele insa nu le las haihui pe strada.
Postat 25 Aprilie 2011, 17:53 de polooradea
titlu
@dorin: ti-am dat prea multa importanta. hai, treci la loc in grota!
Postat 25 Aprilie 2011, 13:10 de nume
caini
Propun soluția afgană pentru problema câinilor: ?v=157574720972239&oid=192260397483179
Postat 24 Aprilie 2011, 12:33 de Mariu
titli
@fatality: pe lângă titlu, tu ești de-a dreptul în stadiul de amoebă. Tu realizezi ce pseudo-misticism canin scuipi aici în încercarea de a impresiona sufletele slabe? Mănăstiri, câini, lumină, 10 porunci canine... tu ești debil de-a dreptul - lol.
Postat 24 Aprilie 2011, 11:01 de Dorin
sa daruim ce nu avem
Intr-o manastire, se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului: - Sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am. Staretul ii raspunde: - Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta. Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, nadejde - le vei dobandi si tu.
Postat 24 Aprilie 2011, 10:50 de fatality
titli
@titlu: gata, s-a spart bășica de înțelepciune? Asta a fost echivalentul lui ”ba tu” de la grădiniță.
Postat 24 Aprilie 2011, 10:46 de Dorin
titlu
@dorin: esti simpatic si prost, in acelasi timp. :-)
Postat 24 Aprilie 2011, 10:24 de nume
Dumnezeu e sus si exista
CELE 10 PORUNCI CANINE. Un caine reprezinta o responsabilitate pe termen lung, nu e un cadou pufos care te incanta la inceput si de care scapi in momentul cand te-ai plictisit. Citeste cele 10 porunci canine si ia aminte la ele inainte de a cumpara un caine! 1. Voi trai intre 10 si 15 ani. Ma atasez rapid de oameni, iar daca vei dori sa ma dai, imi va fi foarte greu fara tine. Asa ca gandeste-te bine daca ma poti ingriji 10-15 ani inainte de a ma aduce in casa ta. 2. Nu inteleg din prima ceea ce vrei de la mine! Mai ales ca nu vorbim aceeasi limba. Da-mi timp sa te inteleg si te voi asculta neconditionat. 3. Ai incredere in mine! Voi fi cuminte, ascultator si cel mai loial prieten daca ai incredere in mine. 4. Nu ma pedepsi si nu ma chinui! Daca am facut o prostioara, e pentru ca n-am stiut ca nu e voie. Nu ma certa pentru ca-ti cer atentie, tu ai prieteni, munca si o familie. Eu te am doar pe tine! 5. Vorbeste-mi! Chiar daca nu-ti inteleg toate vorbele, iti recunosc tonul si stiu cand esti dragastos cu mine. Iar vocea ta e sunetul meu preferat. 6. Nu uit niciodata cum te comporti cu mine, mai ales atunci cand ma chinui. Dar te voi ierta, pentru ca nu am de ales. 7. Chiar daca am colti puternici, nu te voi musca. Nici macar atunci cand ma vei brusca. Desi as prefera sa nu ma bati, chiar de fac prostioare. Mai degraba as indura mustrarile tale. 8. Nu te supara pe mine daca nu ascult o comanda. Mai bine intreaba-te daca nu cumva comanda ta ma incomodeaza, nu pot face acel lucru sau daca inteleg ce vrei sa fac. Ori poate sunt prea batran pentru a auzi ce spui. 9. Ingrijeste-ma cand ajung batran si somnoros. Si tu vei ajunge un batran care va avea nevoie de ceilalti sa te ingrijeasca. Eu iti voi fi alaturi, chiar de nu vom avea o casa ori o masa imbelsugata. 10. Stai cu mine pana-n ultimul moment. Cand va fi sa trec pe lumea cealalta, prefer ca al tau chip sa fie ultimul lucru pe care-l voi vedea inainte sa CELE 10 PORUNCI CANINE. Un caine reprezinta o responsabilitate pe termen lung, nu e un cadou pufos care te incanta la inceput si de care scapi in momentul cand te-ai plictisit. Citeste cele 10 porunci canine si ia aminte la ele inainte de a cumpara un caine! 1. Voi trai intre 10 si 15 ani. Ma atasez rapid de oameni, iar daca vei dori sa ma dai, imi va fi foarte greu fara tine. Asa ca gandeste-te bine daca ma poti ingriji 10-15 ani inainte de a ma aduce in casa ta. 2. Nu inteleg din prima ceea ce vrei de la mine! Mai ales ca nu vorbim aceeasi limba. Da-mi timp sa te inteleg si te voi asculta neconditionat. 3. Ai incredere in mine! Voi fi cuminte, ascultator si cel mai loial prieten daca ai incredere in mine. 4. Nu ma pedepsi si nu ma chinui! Daca am facut o prostioara, e pentru ca n-am stiut ca nu e voie. Nu ma certa pentru ca-ti cer atentie, tu ai prieteni, munca si o familie. Eu te am doar pe tine! 5. Vorbeste-mi! Chiar daca nu-ti inteleg toate vorbele, iti recunosc tonul si stiu cand esti dragastos cu mine. Iar vocea ta e sunetul meu preferat. 6. Nu uit niciodata cum te comporti cu mine, mai ales atunci cand ma chinui. Dar te voi ierta, pentru ca nu am de ales. 7. Chiar daca am colti puternici, nu te voi musca. Nici macar atunci cand ma vei brusca. Desi as prefera sa nu ma bati, chiar de fac prostioare. Mai degraba as indura mustrarile tale. 8. Nu te supara pe mine daca nu ascult o comanda. Mai bine intreaba-te daca nu cumva comanda ta ma incomodeaza, nu pot face acel lucru sau daca inteleg ce vrei sa fac. Ori poate sunt prea batran pentru a auzi ce spui. 9. Ingrijeste-ma cand ajung batran si somnoros. Si tu vei ajunge un batran care va avea nevoie de ceilalti sa te ingrijeasca. Eu iti voi fi alaturi, chiar de nu vom avea o casa ori o masa imbelsugata. 10. Stai cu mine pana-n ultimul moment. Cand va fi sa trec pe lumea cealalta, prefer ca al tau chip sa fie ultimul lucru pe care-l voi vedea inainte sa mor
Postat 24 Aprilie 2011, 09:03 de fatality
dublu-lol
@nume: hai că-ți dovedesc din nou exact cât de redus ești defapt. Din ”grabă” ai scris ”onorâ” nu ”omorî”. Nici măcar acum nu realizezi tu cum se scrie corect, dar ce contează? Doi la mână: dacă tu consideri că a scrie cu diacritice e semn de inteligență, ai probleme serioase în ceea ce privește stima de sine. Trei la mână: ciuma nu este singura boală pe care o răspândesc Șobolanii. Că tu ai sărit cu gândul la ea pentru că ești încuiat la minte și te-ai uitat la prea multe filme de epocă, asta se vede de la o poștă. În toată discuția eviți ideea de bază, ai complexe de inferioritate și - după modul în care scriii, gândești și te rățoiești aici la mine ca tamponul la plicul de ceai, e clar că am de-a face cu un om cu IQ din două cifre. Mori în căcat cu câinii tăi de gât.
Postat 24 Aprilie 2011, 07:43 de Dorin
suflete
Un barbat care traia undeva in America , barbatul acesta era recunoscut de toata lumea ca o persoana foarte dura si rea , era rece cu oamenii , indiferent , avar , egoist , nemilos , radea de cei din jur si ii folosea , el fiind de profesie… director economist la o firma , avand o masina de lux si o casa foarte mare si luxoasa . Fiind atat de rece pana si familia lui s-a indepartat de el , insa prea putin il interesa pentru ca atata timp cat avea bani si avea tot ce-si dorea nu il mai interesa de restul oamenilor , iar animalele nici atat nu le putea suporta . De fiecare data de cate ori venea de la servici in drumul lui spre casa trecea pe langa un caine pe care il injura mereu , insa intr-o zi in agonia lui de rautate a dat cu masina peste el , nefiindu-i mila de el ca era foarte slab si flamand . A trecut mai departe razand satisfacut de isprava lui privind in oglinda in urma lui cum cainele zacea la pamant si urla de durere . La doi ani dupa acest eveniment s-a produs un dezastru in viata lui , firma la care lucra a falimentat , a ramas fara servici si in perioada aia nu prea mai vroia nimeni sa-l angajeze stiind ce faima avea , nemai avand bani nu si-a mai putut achita datoriile si facturile si atunci a trebuit sa-si vanda marea lui casa si masina de lux , cumparand altele la un pret mai mic , ceea ce insemna ca de acum traia intr-o casuta mai mica mai pe la marginea orasului . Intr-o zi cand s-a intors foarte nervos si suparat de la un interviu care nu a avut succes a mers cu viteza mai mare si atunci a avut accident chiar la marginea unui pod . De-abia reusise sa se tareasca afara din masina care deja incepuse sa ia un pic foc . In mintea lui striga foarte tare , ba chiar zbiera dupa ajutor , insa nu-l auzea nimeni pentru ca in realitate el nu mai putea sa vorbeasca si la un moment dat nu se mai putea misca din cauza fracturilor si a ranilor grave , statea langa masina lui care din moment in moment putea exploda si se ruga ca cineva sa-l gaseasca si sa-l salveze . La un moment dat vede 2 ochi galesi care il privea , fata nu i-o distingea din cauza cetei care i se pusese pe ochi , dar uitandu-se mai atent a observat ca era un caine care il privea si atunci in sinea lui a zis : pleaca javra de aici , pleaca ! Dar cainele nu a luat seama ce isi spunea el in mintea lui ci l-a tras cu dintii de haina cativa metrii mai incolo de masina , desi el se chinuia pentru ca schiopatea . La scurt timp dupa ce l-a deplasat cativa metrii mai incolo cainele a luat-o la fuga pe langa masina care apoi a explodat si s-a pierdut prin fumul degajat de flacari , iar atunci barbatul accidentat a zis in sinea lui : pleaca da , acum ma lasi si singur …. Dupa catva timp vede cainele ca se intoarce la el insa insotit de un barbat , acela sunand apoi la salvare . Dupa cateva saptamani de spitalizare si dupa recuperare , doctorul i-a spus barbatului : ar trebui sa-i multumesti celui care te-a gasit si te-a salvat la timp pentru ca daca mai stateai putin la hemoragia pe care ai avut-o acum erai mort deja . Realizand ceea ce i s-a intamplat barbatul a fost foarte speriat dar si emotionat de cele intamplate si l-a rugat pe doctor sa-l puna in legatura cu barbatul care l-a adus la spital . Cand s-a intalnit cu acela l-a intrebat daca mai stie ceva de cainele care se afla in momentul accidentului pe care l-a avut si barbatul i-a raspuns : aaa da e cainele cu care se joaca copii mei , e un caine de pe strada al nimanui , el m-a chemat ca sa te salvez , vino sa ti-l arat . In momentul in care a vazut cainele l-a cumprins o emotie puternica si un plans ca de copil , s-a dus la animal , l-a mangaiat pe cap , i-a multumit si apoi i-a cerut iertare pentru fapta urata de acum doi ani pe care a facut-o si care din cauza lui acum cainele schiopata . Cainele care L-A SALVAT era chiar cainele peste care daduse cu masina acum doi ani in urma . De atunci a ramas o legatura puternica intre cei doi , a luat cainele la el acasa care de-acum dormea cu el in camera si il insotea peste tot pe unde mergea , si-a facut cu timpul o ferma din care castiga bani , iar mai tarziu a creat un camin pentru toti prietenii cainelui lui , adica a oferit adapost si celorlalti caini parasiti de pe strazi . Uneori cand cainele se deplasa mai greu sau obosea cu piciorul care schiopata , isi amintea cum cainele pe care l-a lovit i-a salvat viata si in momentul acela ii curgeau lacrimile pe obraji iar cainele venea la el si ii lingea lacrima de pe fata dand din codita in semn de bucurie ca acum sunt cei mai buni prieteni , insa gestul acesta il emotiona si mai puternic facandu-l sa-l stranga in bratele lui ca pe un copil . Dupa multi ani cainele a murit de batranete , insa barbatul nu l-a putut uita asa de usor , in fiecare zi se ducea la mormantul lui , ii multumea ca l-a salvat si ii cerea iertare pentru raul pe care i-l facuse , insa cainele il iertase demult de aceea l-a si salvat .
Postat 23 Aprilie 2011, 20:44 de fatality
titlu
@Dorin: doar atat poti? Sa te legi de faptul ca, din graba, am scris ”omorî”? Imi pare rau, nu mananc la ghena numita McDonald\'s, si nici salam nu mananc. Crezi ca daca scrii cu diactritice pari mai inteligent? Te inseli amarnic. Ideile tale despre eutanasierea \"javrelor\" demonstreaza ca esti doar un neaderthal ratacit intr-o lume civilizata, cel putin asa ne pretindem, civilizati si europeni. Daca tot faci comparatie intre sobolani si caini, spune-mi, geniule, cand s-a intamplat, in istoria omenirii, cainii sa raspandeasca ciuma? Toata povestea asta, cu eutanasierea cainilor, se doreste a fi un tun dat de vreun baiat \"destept\" din tara asta, dar esti prea incuiat sa vezi asta.
Postat 23 Aprilie 2011, 20:17 de nume
rusine
ati dat de mancare cuiva care nu are ce pune pe masa? de cate ori nu ati bagat familiile sarace in seama? probabil ca pentru multi dintre cei care doresc moartea cainilor comunitari pastele vine cu mult fast si multe toale noi? v-ati gandit ca poate multi dintre semenii nostri nu-si permit sa cumpere o bucata de paine ca sa o puna pe masa?cu ce drept va luati voi de caini? dar cand aruncati cu pietre dupa ei sau mai mult cand sant mici ii omorati sau ii loviti pana raman schiopi? de cate ori ati zis da ma duc la adapostul de animale sa vad si eu cum au ajuns animalele de pe strada? daca oamenii ar avea grija de animale atunci cand se hotarasc sa cumpere unul nu sa il arunce in strada alta ar fi situatia. pacat, uneori ma gandesc ca unii dintre noi chiar isi merita soarta, sa fie muscati , macar asa poate se trezesc la realitate.
Postat 23 Aprilie 2011, 19:03 de anuta
rusine
sa va fie rusine la cei care doriti moartea cainilor. din caua oamenilor care si-au dorit caine dar mai apoi nu l-au mai putut tine au ajuns sa fie foarte multi pe strada. sa va fie rusine. animalul va sti intotdeauna cine iubeste animalele si cine nu. si eu am fost putin muscata de un caine , care de fapt era o haita dar pt ca nu m-am speriat m-au lasat in pace si am scapat cu o zgarietura domnilor, si nu doresc moartea nici unui animal nici macar a unui caine. iar pentru cei care isi iau caine dintr-un moft dupa care il arunca in strada le doresc aceeasi soarta ca a celor de pe strada, mai mult daca se doreste atat de mult moartea acestor caini care sunt niste biete animale atunci hai sa ucidem toate animalele ca doar de la toate putem sa luam cateceva, nu? pentru fiecare caine mort atunci eu propun sa omoram cate o pisica, cate un hamster, papagal, si alt animal. pana la urma este vb de animale nu? indiferent ca au patru picioare sau 2 sa va fie rusine la cei care va luati de animale nesimtitilor mai bine v-ati uita in ograda voastra sa vedeti oare cum sunteti voi? oare nu sunteti uneori mai rai decat animalele, de cate ori v-ati uitat la un semen de-al vostru? de cate ori
Postat 23 Aprilie 2011, 18:50 de anuta
@nume
@nume: carne mănânci, ipocritule? Nu mă lua cu ”Cine dracu iti da tie dreptu sa omori un animal” că mă piș pe mine de râs închipuindu-mi-te mâncând iarbă toată viața ta. ia zi - la mcDonalds ai mâncat vreodată hamburgher? Nah, dacă da, taci în scula mea și nu mai fă pe luptătorul pentru adevăr. Taci chitic când mesteci salam, ha? Și încă o chestie: învață să scrii corect românește, că de-aia aveți IQ subunitar voi ăștia care sunteți împotriva eutanasierii. Nu puteți gândi logic pentru că scrieți ”omorî” cu ”î” din ”a”. Ia zi măh: șobolanii n-ar trebui scăpați de eutanasiere? Nu sunt tot produsul oamenilor, nu tot dăunători sunt? Nu te aud strigând că n-ar trebui pusă otravă prin parcuri ca să scăpăm de ei. Nu - aia nu te deranjează. Numai eutanasierea câinilor, ipocritul lui mama.
Postat 23 Aprilie 2011, 18:29 de Dorin
.
Singurii vinovati pentru ca acesti caini sunt pe strazi suntem noi! Daca au muscat pe cineva tot noi suntem de vina!!!! Trebuia sa ne trezim cu ani in urma si sa ii sterilizam.Dar este mult mai simplu sa ii macelarim, nu Dorin ? NU VREAU SA ZIC ca le doresc celor ca tine sa fie loviti cu lopetile in cap pana mor asa cum au murit multi caini in tara asta pana acuma , ca ar fi urat :) DAR LE DORESC !
Postat 23 Aprilie 2011, 16:08 de Ioana
titlu
@tanti: oamenii sunt ipocriti, aia e problema.
Postat 23 Aprilie 2011, 16:08 de nume
DOAMNE
PROBLEMA : Cainii cica sunt agresivi, musca, trebuie eutanasiati pentru cea mai mica nazbatie.DAR OAMENII? OAMENILOR DE CE LI SE MAI DA O A 2 A SANSA CAND OAMOARA SAU FURA????? De ce li se da inchisoare? de ce nu ii omoara nimeni??? VEDETI ???? Cainii sunt inferiori oamenilor, dar daca noi oamenii am fi inferiori cuiva si ar decide asa ceva pt noi? RUSINE !!!
Postat 23 Aprilie 2011, 15:47 de tanti
titlu
@Dorin: De ce sunt jigodii? Zi ma, din cauza cui au ajuns pe strada? Nu cumva din cauza incuitatilor ca tine, care au impresia ca un caine trebuie tinut legat de un copac toata viata lui? M-am saturat de toti imbecilii care au impresia ca totul se poate rezolva prin a omora si a distruge. Mentailtatea aceasta nociva ne-a adus in punctul unde suntem azi. Cine dracu iti da tie dreptu sa omori un animal? Cu ce esti tu mai presus ca el, ca stai in doau picioare si esti in stare sa te stergi la cur? Interesant cum in tara asta, si vad ca si in Oradea, ne ocupam mai mult de problema cainiilor comunitari, care ar putea fi rezolvata foarte simplu, in loc sa ne ocupam de probleme reale, cum ar fi: poluarea aerului, vandalismul, tiganii care ne invadeaza in fiecare zi orasul (ora 11, mergeti la gara sa vedeti cum vin cu trenul), curatenia din oras, coruptia la nivel inalt, etc. . Nu domnule, niste biete animale sunt problema noastra esentiala, nu ca nu avem sosele, autostrazi, sistem sanitar competent. Nu vedeti padurea din cauza barnei dintre ochi.
Postat 23 Aprilie 2011, 15:06 de nume
Imbecililor
Cât de imbecili trebuie să fiți încât atrunci când un om afirmă că a fost mușcat de câini în Oradea să-l ridiculizați și să afirmați că minte? Pac - cum ceva nu se conformează cauzei voastre efectiv cretine de a salva jigodiile de la măcel, cum afirmați că oamenii mint. Întâmplător, cunosc două persoane din Oradea care au fost mușcate de câini comunitari. Fără să provoace, fără să o caute cu lumânarea. Desigur, astea pentru voi sunt povești, pentru că mai importantă e o jivină a nimănui decât gamba unei fete de 15 ani. ****!
Postat 23 Aprilie 2011, 12:25 de Dorin
nici eu nu as vrea sa fie omorat vre-un caine
nici eu nu vreau sa fie omorat vre-un caine, v-am relatat exact ce am patit nu doresc nimic in plus.
Postat 23 Aprilie 2011, 11:15 de Cristian
titlu
@cristian: Hai ma fi serios! Cum poti sa scrii asemenea baliverne? In primul rand, stau langa parcul Olosig, si ma plimb zilnic pe acolo. Eu cred ca sunt doar povesti menite sa agite spiritele si mai tare impotriva unor animale nevinovate.
Postat 23 Aprilie 2011, 10:44 de nume
@cristian
mai cristiane....ti-a sarit cainele la gat???? ce ai fumat inainte de asta??? lasa-te de prostii si nici nu te mai uita la filme noaptea tarziu....
Postat 23 Aprilie 2011, 10:24 de MIRCEA
criminali
nu va lasati, BOC si Traian ar trebui eutanasiati pentru modul haotic cum ne conduc, nu se ocupa nimeni sa i eutanasiem legal?
Postat 23 Aprilie 2011, 09:53 de radu
@Cristian
Ai dreptate ! In locul tau, putea sa fie o femeie gravida, un copil sau o persoana in varsta. Nu are decat sa ia si sa duca acasa toti cainii vagabonzi si agresivi, femeia asta care a organizat protestul. Acelasi lucru sa-l faca si ceilalti participanti. Cei care decid ce vor face cu acesti caini, trebuie sa puna pe primul plan, siguranta oamenilor !!!!!!!!!!
Postat 23 Aprilie 2011, 00:21 de oradean
O schimbare
vreau sa fiu inteles corect, iubesc cainii, am avut si am si acum caini. Dar am patit o intamplare care m-a pus pa ganduri, Treceam prin parcul olosig si am fost atacat de 5 caini, am avut mare noroc ca eram cu spatele la biserica si m-am putut apara, unul a sarit sa ma muste de gat (am 1,82 m inaltime), am avut mare noroc ca am scpat, dar m-am dus la pelican cu 5 muscaturi. dupa ce au aparut in preajma 2 femei care m-au scapat de ei, pt ca ii hraneau de multa vreme si ii cunosteau, dar mi-au spus ca si la ele au fost muscate de 2 dintre ei. Va jur ca nu i-am atacat pe caini inainte sau nu am alergat, din senin. Vreau sa va intreb ce se intampla daca in locul meu, baiat tanar de 20 de ani era o femeie bolnava ?
Postat 22 Aprilie 2011, 21:51 de Cristian
superb
VA SUSTIN !!!!!!!! SPUNETI-MI DACA SE POATE SEMNA VREO PETITIE !!!!! BRAVO BRAVO BRAVO !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 22 Aprilie 2011, 21:25 de tanti
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON