URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 23 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
04 Ianuarie 2010, 09:30

O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc (FOTO)

O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc (FOTO) O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc
O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc (FOTO) O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc
O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc (FOTO) O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc
O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc (FOTO) O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc
O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc (FOTO) O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc
O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc (FOTO) O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc
O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc (FOTO) O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc
O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc (FOTO) O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Incendiul a izbucnit duminică seară, într-o casă de pe strada Henric Ibsen din municipiu. "În casă se aflau două persoane, un bărbat în vârstă de 73 de ani, cu arsuri de gradul 1 şi 2 pe faţă şi pe mâini, şi o femeie de 60 de ani care, la sosirea echipajului de la Ambulanţă, era deja în stop cardio-respirator, cu căile respiratorii arse şi arsuri grave de gradul 3 şi 4 pe faţă, mâini şi torace", a declarat pentru BIHOREANUL dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor.

Potrivit medicului, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean, pentru îngrijiri medicale, iar starea sa este bună. În schimb, femeia nu a supravieţuit.

"Medicii au resuscitat-o imediat ce a fost scoasă din casă, dar şi la spital, timp de aproape o oră, însă nu au mai putut face nimic", a mai spus Boţcău.

Martorii povestesc că cei doi bătrâni nu aveau sobă şi foloseau o instalaţie improvizată, încălzindu-se cu cauciucuri arse. Femeia, care era bolnavă de mai multă vreme, era imobilizată la pat şi nu a putut să se salveze din calea flăcărilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4307 RON
  • 1 EUR = 4.7834 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON