URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 18 APRILIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oraşul este asaltat de constructori. Până de curând, ne uitam cu invidie la Cluj, unde dezvoltatorul te ducea în câmp, îţi arăta unde va fi locuinţa ta, după care trebuia să scoţi banii. Acum şi în Oradea se cumpără locuinţe cu mult înainte de a fi finalizate, în multe cazuri chiar când demarează lucrările...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu, titlul nu e o glumă! Dacă Sandu Lungu, carismaticul luptător care a pus Bihorul pe hartă cu pumnul său necruţător şi dimensiunile sale respectabile, s-a pus în fruntea unei "armate" de protestatari cu care a bătut străzile Oradiei, dacă a pus mâna pe megafon pentru a se adresa mulţimii, asemenea unui lider politic, nu e de glumă...
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut pe vremea asta, când străzile erau pustii şi cămările pline cu drojdie cât pentru două vieţi, prin oraşele noastre apăreau panouri ale căror mesaje nu le-am crezut nicio clipă, gen "Totul va fi bine" ori "Mulţumim, doamna doctor".
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Era o duminică liniştită, leneveam în pat în jurul prânzului, după o noapte pierdută, şi mă amuzam urmărind Cartoon Network. La un moment dat, pe ecran au început să curgă nişte cuvinte repetitive pe o bandă animată: "Comutaţi pe un canal de ştiri pentru o informaţie importantă!".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre protestele anti-măști și anti-restricții organizate în Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nicio persoană nu va putea fi încarcerată până la motivarea hotărârii definitive de condamnare, indiferent dacă vorbim de o decizie în ultim grad de jurisdicţie sau de o sentinţă de primă instanţă neatacată. Ca atare, în viitorul imediat apropiat, nicio sentinţă penală nu va putea fi pronunţată înainte de a fi motivată...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Campania de vaccinare gratuită a fetiţelor din clasa a IV-a reprezintă o şansă reală de prevenţie a cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa. Din păcate, politizarea şi informarea defectuoasă privind beneficiile acestei campanii, care s-a dorit a fi onestă şi benefică pentru sănătate, a determinat refuzarea vaccinării de către mulţi, mult prea mulţi părinţi, în necunoştinţă de cauză...
30 Aprilie 2011, 12:05

Udrea acuză "tabăra" lui Blaga că face blaturi cu opoziţia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tensiuni din ce în ce mai mari la vârful PDL. Susţinătorii celor doi candidaţi, Emil Boc şi Vasile Blaga, la preşedinţia partidului se atacă reciproc prin declaraţii. În timp ce Elena Udrea spune că tabăra lui Blaga face blaturi cu opoziţia, Cezar Preda se întreabă retoric de ce aceasta nu a luptat cu atâta înverşunare şi pentru Traian Băsescu în perioada 2000-2004.

"Democrat-liberalii au nevoie de o persoană ca Emil Emil Boc la şefia partidului, ca să câştige alegerile în 2012", a afirmat Elena Udrea. În opinia sa, Boc este un om care bate cu pumnul în masă în PDL şi nu ar trăda niciodată partidul. Boc este de apreciat şi pentru că deşi este mereu huiduit în public, îşi asumă guvernarea, consideră preşedintele PDL Bucureşti.

"Un om politic care îşi asumă să fie huiduit în astfel de vremuri este un om curajos. Nu-i susţin pe cei care stau ascunşi în astfel de moment. Cred că un adevărat lider este cel care duce bătălii politice, îşi asumă să fie şi huduit, şi nu cei care fac blaturi cu opoziţia şi cu teleopoziţia", a declarat ministrul Turismului, referindu-se la susţinătorii "taberei" lui Blaga.

Deranjat de acuzaţiile lui Udrea, vicepreşedintele PDL Cezar Preda, spune că aceasta îi atacă de fapt, pe cei care au fost alături de Traian Băsescu în lupta pe viaţă şi pe moarte cu PSD. Preda este unul dintre cei mai activi susţintori ai lui Vasile Blaga.

"Le consider o mare jignire, pentru toată echipa lui Blaga şi în numele meu. Suntem oameni care în 2000 şi 2004 au luptat pentru că PSD vroia să destructureze PDL-ul (...) Şi noi împreună cu Traian Băsescu am făcut tot ca acest partid să nu intre în istorie. Unde erau aceşti oameni care ne jignesc acum beneficiile puterii, lupta pt ce însemnă viitorul PDL şi nu trebuie duse cu asemenea jigniri".

Cezar Preda îi transmite Elenei Udrea că va riposta şi mai dur, dacă ea va continua să-i jignească pe susţinătorii lui Vasile Blaga.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Blaga este un....
Chiar ma ingrozeste faptul ca V. Blaga ar putea ajunge la sefia PDL. Acuma, nu ca ar avea nu stiu ce sanse, dar stiti cum se zice " mielu` bland care SUGE la 2 oi...." creste mare si ....poate deveni chiar lup !!! - asta este pericolul . Intr-adevar pe plan local V. Blaga - este la mare "perpulis" cu mai toti politicienii locali, iar cu cei de la centru se pupa in bot non-stop. Pe mine asta ma cam inGROZESTE ! De aceea, eu Floricita inGROZITA, nu sustin candidatura lui Blaga.
Postat 02 Mai 2011, 07:24 de Floricita Ingrozita
diplomatie politica
Blaga este un diplomat iar pdl are nevoie de colaborare si la nivelul opozitiei. Din provincie este foarte usor sa lansezi flegme si comentarii sub anonimat, dar in teritoriu lupta este adevarat K1. udrea & boc probabil numai asa vor invinge, prin defaimare-troc politic-mita bani grei. Bucurestiul este alaturi de Blaga iar credibilitatea lui va ramane nestirbita.
Postat 01 Mai 2011, 20:55 de hytroman
ELEEEENA
pacat ca lui elen nu puteti sa ii faceti nimica.....pina amu vo luato ea...dar deacum o luati voi...si pa fata si pa dos.....prostilor vo trebuitp...a amu s...i
Postat 30 Aprilie 2011, 17:00 de pip
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1111 RON
  • 1 EUR = 4.9245 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON