FC Bihor a încasat-o rău de tot de la Dacia Mioveni în ultimul joc oficial din 2009, pe teren propriu, scor 2-4. Orădenii au reuşit să marcheze încă din minutul 4, dar în propria poartă, prin Adam Achim, la o acţiune a lui Enache. Un penalti provocat de acelaşi Achim a făcut ca tabela să indice 0-2 după ce ex-orădeanul Ayza a transformat fără probleme.
După ceva mai mult de o jumătate de oră de joc era deja 0-3 Miulescu reuşind să reia cu capul după o lovitură de colţ. Scorul a luat proporţii după pauză când Enache a lobat mingea peste Paul. Legiunea tânără a Bihorului a mai redus din umilinţă graţie dublei reuşite de Florin Pop, ambele reuşite fiind exrem de frumoase şi se contabilizează la "impresia artistică". FC Bihor ajunge la -10 în clasamentul adevărului iar situaţia devine de-a dreptul disperată.
FC Bihor - Dacia Mioveni 2-4 (0-3)
Stadion: "Iuliu Bodola"; timp: înourat; gazon: bun; spectatori: câţiva
Au marcat: Fl. Pop 59, 82 / A. Achim 4 - ag, Ayza 12 (p), Miulescu 32, Enache 52
FC Bihor: Paul - Ţârcă, Letan, Tânc, A. Achim - Fl. Pop, Filip, Novak (76 C. Dianu), Andor- Lukacs (33 Balla 54 S. Ban), Lobonţ. Antrenor: Ovidiu Lazăr.
Dacia Mioveni: Ilie - Miulescu (84 Huzuneanu), Olteanu, Năuiu, Vladu - Lircă (90 Nila), Săndulescu (62 Stoica), Nistor, Coşereanu - Ayza, Enache. Antrenor: Nicolae Bratu.
Arbitri: Cristian Balaj (Baia Mare) - Szekely Zoltan (Baia Mare), Adrian Vidan (Bucureşti). Arbitru de rezervă: Eugen Gheorghioiu (Timişoara); observatori: Nicolae Grigorescu şi Petre Mehedinţu (ambii din Timişoara).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.