URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Iulie 2020, 15:36

Spitalul Municipal din Oradea a fost atacat de hackeri!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Spitalul Municipal din Oradea a fost atacat de hackeri! Informaţia a fost făcută publică miercuri, chiar de conducerea unităţii, printr-un comunicat transmis prin Biroul de presă al Primăriei Oradea.

"În cursul zilei de sâmbătă, 4 iulie 2020, Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea a fost ţinta unui atac cibernetic de tip ransomware, în urma căruia a fost criptată şi blocată întreaga bază de date, respectiv toate informaţiile şi fişierele existente în serverele unităţii sanitare", anunţă documentul.

Baza de date, reconstituită

Potrivit informării, în aceeaşi zi au fost sesizate toate instituţiile competente cu privire la acest incident de securitate, precum şi instituţiile în relaţia cu care acest incident ar fi putut avea repercusiuni directe.

"S-au făcut eforturi imediate şi susţinute pentru recuperarea datelor criptate, astfel încât activitatea medicală să nu fie perturbată", arată comunicatul.

"Mulţumim tuturor instituţiilor care s-au implicat şi ne-au sprijinit, toată baza de date a Spitalului Municipal fiind în prezent reconstruită", a declarat Maria Silaghi, managerul Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea.

Atacurile cibernetice de tip ransomware au devenit tot mai răspândite în ultimii ani, afectând inclusiv instituţii sau companii de renume, cele mai recente cazuri vehiculate fiind cele ale grupului Enel, BBC sau Honda. În asemenea situaţii, un virus ajunge să infecteze un calculator (fie prin port-uri deschise ale rooterelor, fie prin e-mail iar cineva dă click, sau chiar prin suporturi diverse de tip USB), iar dispozitivul infectat "trimite" virusul către celelalte conectate prin reţea.

Acest tip de atac codifică local fişierele, astfel încât ele nu mai pot fi accesate, iar pentru a le debloca, hackerii cer sume de bani păgubiţilor. În unele cazuri, însă, accesul la bazele de date nu este refăcut nici măcar după ce acele sume de bani sunt plătite.

Datele pacienților nu au fost compromise

Contactată de BIHOREANUL, managerul Maria Silaghi a declarat că în acest caz nu a fost plătită nicio sumă de bani şi că "remedierea s-a făcut de către informaticienii spitalului şi ai Primăriei".

De asemenea, aceasta a mai adăugat că "datele pacienţilor sunt criptate, nu au fost compromise".

Pe de altă parte, managerul afirmă că au fost sesizate organele de cercetare penală, "pentru că nu este primul atac de acest fel, iar pe viitor e clar că trebuie să facem investiţii foarte serioase în sistemele informatice, chiar dacă vor fi costisitoare".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
rheparashu
Iohannis are laboratoare la Sibiu, poate că face bani cu Corona, ne ia temperatura și o vinde la Austrieci
Postat 08 Iulie 2020, 23:21 de Sandu2100
covidul ii inventia lu iohannis
coronavirusul ii o inventie. viorel catrama are dreptate cand spune ca virusul nu exista. am batut toata Europa si nicaieri nu is asemenea masuri ca pe la noi.
Postat 08 Iulie 2020, 21:28 de rheparashu
Terminați cu prostiile, că e vorba de o "intervenție autorizată" a STS !?!
555 de coronavirusați pe zi nu poți scoate din raportările DSP transmise pe fax. Trebuia o abordare sistemică, concertată și concentrată pe spitale Covid. Cu evidențe ce nu mai pot fi contrazise după ce dispar de pe serverele spitalelor ... rezultatul fiind prelungirea alertei sau revenirea la urgență, ca să se amâne cât mai "e-liberarea" până când se prescrie prostia " guvernului meu" !?!
Postat 08 Iulie 2020, 20:20 de CrisDumi
Colonelu_Nelu
Că sa moară EXCALIBUR de ciudă
Postat 08 Iulie 2020, 19:57 de Sandu2100
Oradea 20-20!
In acest articol intrebarea "pentru ce incaseaza Nelu Rosie ("creierul" cyber al Oradiei) 15.000 lei lunar, 180.000 lei per an?" nici nu isi mai are rostul...
Postat 08 Iulie 2020, 19:06 de User anonimizat
Fara Cur
Mama ei de repercuRsiune
Postat 08 Iulie 2020, 15:51 de minotauro
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON