URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 09 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iulie 2021, 19:46

Șeful IŞJ Bihor, Virgil Blage: O minciună grosolană stă la baza acordării titlului de colegiu naţional către "Onisifor Ghibu". Ce urmează?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectorul şcolar general, Virgil Blage, a vorbit, luni, public despre situaţia Colegiului Naţional "Onisifor Ghibu" din Oradea, susţinând că unitatea de învăţământ a primit pe nedrept, mai precis pe "o minciună grosolană", titlulatura de colegiu.

Întrebat dacă va propune retragerea acesteia, Blage a spus că Inspectoratul Şcolar va face demersurile legale, însă propunerea propriu zisă va trebui votată în Consiliul de Administraţie al IŞJ Bihor, unde "voi fi ultimul care îşi va spune punctul de vedere". 

Chestionat, luni, la finalul conferinţei de presă pe tema rezultatelor la Bacalaureat, despre scandalul privind titulatura Colegiului Naţional "Onisifor Ghibu", dezvăluit de BIHOREANUL, Virgil Blage a explicat că Ministerul Educaţiei a comunicat, printr-o adresă, că IŞJ Bihor are "obligaţia de a verifica exactitatea îndeplinirii condiţiilor de acordare a titlului". 

Astfel, IŞJ Bihor a descoperit că "Ghibu" nu avea în 2019 şi nu are nici acum vechimea necesară ca liceu teoretic pentru a putea cere să devină colegiu. Una dintre condiţiile obligatorii în acest sens este ca unitatea de învăţământ să aibă o perioadă "de peste 75 de ani de activitate, cu statut de liceu teoretic". "În 2019, când s-a acordat acest titlu, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu avea venerabila vârstă de 26 de ani. Deci este o minciună grosolană care stă la baza acordării acestui titlu de colegiu naţional. Un titlu care conferă prestigiu unei unităţi de învăţământ trebuie primit pe merit", a afirmat Virgil Blage. 

Inspectorul şef a continuat apoi şi a citit din adresa Ministerului Educaţiei care instruieşte IŞJ în privinţa paşilor de urmat, de aici înainte, în acest caz. "Rezultatul verificării se va analiza în Consiliul de Administraţie al IŞJ Bihor, care va decide măsurile care se impun. În situaţia de constatare a neîndeplinirii unui criteriu minimal, IŞJ Bihor va solicita retragerea titlului de colegiu naţional", a citit Blage din respectivul document. 

Inspectorul general a spus că şedinţa de CA nu a avut loc încă şi că "nu este nicio grabă".

Totuşi, IŞJ Bihor va continua demersurile legale după terminarea examenelor şi concursurilor de titularizare şi definitivat. "Nu este nicio grabă. Avem examene în perioada aceasta. Apoi ne vom întruni în CA, vom constata şi vom decide în consecinţă", a explicat acesta. 

Întrebat dacă le va propune membrilor CA o soluţie în acest caz, Blage a spus că îi va lăsa pe ceilalţi să-şi spună întâi punctele de vedere.

"Nu fac nicio declaraţia publică în legătură cu propunerea pe care o fac. Eu voi fi ultimul membru al CA care o să-mi spun punctul de vedere. Fiecare membru îşi va spune - şi va fi consemnat în procesul verbal - punctul de vedere", a spus şeful IŞJ Bihor. 

El a mai afirmat că toţi cei care în 2019 au semnat nota de fundamentare către Ministerul Educaţiei - adică o comisie formată atunci în cadrul IŞJ Bihor - "vor răspunde pentru neglijenţă în serviciu". Dintre cei cinci inspectori - Adelina Iacob, Cristina Marian, Adriana Oniţa Avram, Gabriela Nan şi Ismet Omer - doar unul singur (cel din urmă) mai lucrează în instituţie. 

În fine, el a făcut un comentariu sarcastic, în legătură cu faptul că directorul Colegiului "Ghibu", Iulius Timar, l-a caracterizat drept "analfabet funcţional", fiindcă n-ar fi interpretat corect cerinţele legale privind acordarea titlului de colegiu. "Având în vedere că am fost făcut analfabet, vreau să dau testul PISA, poate voi reuşi...", a comentat Blage.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Inspectorul lui pește
Se vede de la distanta ca este o problema de orgoliu între inspector si dir. de la Ghibu si Gojdu. Omul vrea sa si puna oamenii lui ca ar mânca si el o pâine caldă de pe urma funcției de inspector. În loc să lase orgoliile pt ca Ghibu scoate elevi peste Gojdu si alte colegii ( vezi notele de 10 din bac ) si sa se ocupe el de toalete școlilor turcesti, sa citeze școlile la standard UE, sa performeze la un capitol si dl inspector nu doar la cel de Gică contra.
Postat 13 Iulie 2021, 23:47 de Adrian_Preda
Reforma adevarata pe cand?
Interesanta treaba: in scolile din Oradea copiii sunt inghesutiti cate 25 - 30 intr-o clasa (sau chiar mai multi) se aduna "semilegal" de la parinti, fondul clasei, al scolii, cadouri pentru dascali, bani pentru mobilier, imprimante, calculatoare, videoproiectoare, pana si hartia si sapunul de la buda. Toate astea nu le vede domn inspector, in schimb are niste fixatii bizare. E bine cu capul oare???
Postat 13 Iulie 2021, 09:27 de oradeanbihor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6285 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON