Peste 200 de persoane, "înarmaţi" cu steaguri tricolore, au protestat, sâmbătă, la Sebeş, în parcarea din faţa fabricii Kronospan, pentru a "condamna tăierile abuzive din timpul stării de urgenţă". Printre participanţi s-au numărat şi bihoreni.
Potrivit site-ului Alba24.ro, protestatarii s-au strâns "pentru a ne apăra dreptul la aer curat şi a avea păduri din România", pentru a fi protejată atura, "moştenirea noastră cea mai de preţ".
"Vrem să apărăm pădurile patriei. Guvernanţii au făcut în aşa fel încât să poată fi tăiate pădurile fără autorizaţii. Vrem să tragem un semnal de alarmă", a spus un participant, conform sursei citate.
Între altele, manifestanții au afișat un banner pe care scria mesajul: „Suntem frații codrului, cine sunteți voi?”
Unul dintre participanţi a spus că este vorba despre un protest-maraton, ce ar urma să fie continuat şi la Braşov, Covasna, dar şi Hunedoara, Deva, Rădăuţi, Maramureş sau alte locuridin țară. "Aici au găsit păduri ieftine şi guvernanţi ieftini", a spus acesta.
La eveniment au fost prezenţi oameni din mai multe judeţe din ţară, între care şi Bihor.
Grupul care a iniţiat manifestarea susţine că a primit "numeroase informaţii şi semnale de la cetăţeni din toate regiunile României cu privire la tăierile şi transporturile de buşteni disproporţionat de mari comparativ cu perioada anterioară. Până acum, ministrul Mediului şi premierul României au bagatelizat problema şi au încercat să evite dezbaterea publică, ducând subiectul în derizoriu. Dacă starea de alertă cu privire la Sars-Cov-2 este temporară, starea de alertă civică faţă de hoţie, ilegalităţi, nedreptăţi şi exploatarea sălbatică a pădurilor României trebuie să fie permanentă", mai scrie Alba24.
Vezi mai jos care a fost atmosfera la eveniment!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.