URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Iulie 2022, 11:55

Prima zi cu preţuri compensate la benzină şi motorină. Cât costă carburanţii la benzinăriile din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vineri este prima zi în care se pune în aplicare compensarea în cuantum de 0,50 de bani / litru de benzină şi motorină în România. Benzinăriile din Oradea afişează la pompă preţurile obişnuite, dar informează şoferii că aplică reducerea la casă.

Prima zi

"Preţurile la carburanţi au scăzut, este o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării. În perioada următoare, este obligatoriu ca ANPC, ANAF şi Consiliul Concurenţei să urmărească situaţia din teren şi să ia măsuri imediate. Instituţiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenţia: ordonanţa de urgenţă în ceea ce priveşte compensarea şi ordonanţa anti-speculă (...) Avem unul dintre cele mai scăzute preţuri la carburant din Europa şi trebuie să rămână aşa", a transmis, vineri, premierul României, Nicolae Ciucă.

Acesta spune că, prin măsura de compensare, a fost evitată penuria şi raţionalizarea carburanţilor.

Compensarea, la casă

Benzinăriile din Oradea pun în practică măsura de compensare cu 0,50 bani / litru. Pe totemurile din dreptul staţiilor de alimentare din lanţurile MOL, OMV şi Petrom apar preţurile reduse, pentru ca şoferii să ştie cât îi costă de astăzi benzina sau motorina.

La pompă, în schimb, apare preţul întreg al combustibililor cu menţiunea că preţurile vor fi compensate la casă, aşa cum prevede Ordonanţa de Urgenţă adoptată pentru aplicarea compensărilor.

"Preţurile afişate pe display-ul electronic al pompei NU conţin reducerea de 0,50 lei / litru aprobată prin OUG. Reducerea se va aplica la casa de marcat în suma totală de plată", se precizează pe mai multe afişe la Petrom pe strada Mihail Kogălniceanu.  

La Petrom, un litru de benzină standard se vinde cu 8,13 lei / litru, faţă de 8,63 lei / litru cât era joi. Tot la Petrom, un litru de motorină standard costă 8,69 lei, faţă de 9,19 lei cât era cu o zi înainte.

Vineri, în prima zi de aplicare a acestor compensări, la benzinăria Petrom de pe Kogălniceanu s-au format mici cozi în jurul orei 11.

Preţurile la MOL şi OMV

La benzinăria MOL regulile sunt similare, compensarea aplicându-se în momentul în care şoferul face plata. La MOL, un litru de benzină standard costă 8,19 lei (faţă de 8,69 lei), iar un litru de motorină standard 8,75 lei (faţă de 9,25 lei).  

Şi OMV aplică noile preţuri. La staţia OMV din Oradea, de pe Bulevardul Decebal, un litru de benzină standard costă 8,19 lei faţă de 8,69 înainte de intrarea în vigoare a compensărilor, iar un litru de motorină standard costă 8,75 lei faţă de 9,25 lei.

Noile reguli

Ordonanţa adoptată de Guvern şi publicată în Monitorul Oficial al României prevede că în perioada 01 iulie - 30 septembrie "operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali – persoane fizice şi juridice care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu, şi care acordă o reducere de preţ de 0.5 lei/ litru, inclusiv TVA, la preţul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0.25 Lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate. Pentru fracţiuni dintr-un litru reducerea de preţ şi respectiv compensarea se vor acorda proporţional".

(Inquam Photos / Octav Ganea)

Textul Ordonanţei prevede şi faptul că benzinarii "vor afişa pe totem preţul care include această reducere de preţ, iar în sistemul de gestiune şi la pompă va fi înscris preţul de vânzare fără reducerea comercială", iar reducerea trebuie evidenţiată distinct pe bonurile fiscale şi / sau facturi. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Și eu ca prostu credeam că vor pune reducerea pe bon
În Spania au dat o reducere de 0.2€ / l față de prețul afișat și reducerea o vezi pe bon. Nu știu de ce mă așteptam la ceva la fel și la noi...
Postat 02 Iulie 2022, 09:52 de Vio_427
ajutor de tot rasul... dar asta e tara asta...
sper, ca cei care au stat la rand sa faca protest ca se alimenteaza numai pentru 1 leu si acuma au stat la rand sa alimenteze plin si sa "castige" 20-25 lei stand in coada cu motorul si AC pornit... nu de alta, in ultimii 6 luni s-a duplat pretul, iar vin cu un "ajutor" de 50 bani si sunt multi care e multumita si sta la rand... si sa ziceti ca nu meritam soarta (facepalm)
Postat 01 Iulie 2022, 14:13 de cititor_
Măgărie.
Dacă lumea se mulțumește cu atât, însemână că spălarea pe creier a funcționat. Este inadmisibil un astfel de preț, raportat la nivelul de trai din țara noastră.
Postat 01 Iulie 2022, 12:44 de cgi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON