URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Decembrie 2017, 19:25

Preşedintele Iohannis, despre modificările Legilor Justiţiei: Există un risc evident ca UE să sancţioneze România, cum a făcut cu Polonia!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că România ar putea fi sancţionată de Uniunea Europeană din cauza schimbărilor care se petrec în domeniul justiţiei, aşa cum a făcut-o în cazul Poloniei.

România, ca Polonia

"Există un risc evident de activare a articolului 7 în cazul Romaniei, ca în cazul Poloniei, dacă legile Justiţiei vor fi adoptate cu modificarile de acum (…) Dacă cineva îşi imaginează că nu vor exista urmări (după adoptarea legilor justiţiei - nr.) e pur şi simplu căzut din lună", a spus preşedintele la o întâlnire cu ziariştii, la Palatul Cotroceni, conform HotNews.ro.

Comisia Europeană a activat miercuri, după luni de avertismente, Articolul 7, o procedură fără precedent împotriva Guvernului polonez, care a rămas surd la cererile acesteia vizând modificarea reformelor ei judiciare controversate. Pentru moment, prima măsură după activarea Articolului 7 se rezumă la un avertisment prin care se cere revizuirea în termen de trei luni a modificărilor legislative care au afectat statul de drept. 

Digi24.ro notează că această procedură, care nu a mai fost utilizată vreodată până în prezent, este catalogată drept o "armă nucleară" între sancţiunile posibile ale UE, deoarece ea poate conduce, la finalul unei proceduri complexe, la o suspendare a drepturilor de vot în cadrul Consiliului Uniunii, instanţa din care fac parte cele 28 de state membre.

Asul din mânecă

Pe de altă parte, în cadrul întâlnirii cu ziariştii, preşedintele a adăugat că "nu există iminenţa intrării României în Schengen". Întrebat dacă referendumul e ultimul as din mânecă, Iohannis a răspuns: "Nu e ultimul as pe care il am".

Preşedintele i-a reproşat şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, că nu s-a consultat cu el înainte de a anunţa public modificările la legile justitiei. "Tudorel Toader mă evită". "Nu vi s-ar fi părut normal, înainte să declanşeze tot circul ăsta, să se anunţe la mine, ca simplu preşedinte ce sunt?", a spus Iohannis.

Întrebat cum răspunde criticilor că nu a fost foarte vocal in aceasta perioada, Klaus Iohannis a declarat, conform HotNews, că, din punctul său de vedere, a spus ce trebuia spus şi că nu şi-a schimbat opinia.

Întrebat, de asemenea, cum comentează faptul că în societate există sentimentul că preşedintele a abandonat, din moment ce nu iese public pentru a apăra Justiţia alături de magistraţi, Iohannis a răspuns: "Nu am simţit că există acest sentiment în societate. Dimpotivă, la întâlnirile pe care le-am avut, mi-au spus că sunt singurul care le apără interesele şi chiar aşa mă simt", mai spune Iohannis.

Preşedintele a vorbit şi despre bugetul propus de guvern pentru 2018, spunând că a discutat cu premierul Mihai Tudose: "Sunt câteva zone foarte discutabile. Acest buget nu rezolvă problema devierii de la ţinta de deficit".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
@TDS
Dar adulatii tai comunisti cati au omorat? Printre crimilai, cei mai multi sunt azi in pesedeu, aia de trimiteau oamenii :la canal". Dar pesedeu mamii voastre cu mineriada ce au facut? Cati raniti si morti? iliescu e membru de onoare al partidului tau adorat, stiai asta? Cauta pe youtube sa vezi multumirea catre mineri, desi nu o recunoaste nici cu filmarea in fata. Scopul pesedeului este sa fim scosi din UE ca atunci sa isi poata face de cap, ori asta cu Voia Celui de Sus nu se va intampla. Tara fierbe, mai bine schimbi macazul, si catre a fi apolitic, acum.
Postat 21 Decembrie 2017, 15:24 de poiu
Sehr geehrter Herr Präsident Johannis,
tacerea d-voastra a ajuns un defect! Fiind Presedintele Romaniei, defectul afecteaza milioane de romani. Ca garant al Constitutiei aveti datoria, impreuna cu adevaratele elite ale acestui popor, sa va opuneti unei adunaturi de puscariasi/puscariabili, votata de niste untermenschen! A sesiza UE, OSCE, Comisia de la Venetia, etc, este o indatorire de serviciu pt. d-voastra, o aveti in fisa postului.
Postat 21 Decembrie 2017, 12:55 de pinonel
astazi dusmanii cei mai periculosi sunt Cozile de Topor
Avem in functia cea mai reprezentativa, ales direct de peste 4 milioane de cetateni romani (de toate nationalitatile), un presedinte care face cinste oriunde in Lumea asta oricarui cetatean roman cu bun-simt. A castigat clar la diferenta de peste 1 mil de voturi in fata unui adversar grobian reprezentand mizeria national-socialista a societatii romane de ieri si de azi. A castigat un cetatean roman de nationalitate germana cu arbore genealogic dovedit in arhivele Bisericii Reformate Luterane din Sibiu pana in urma cu 500 de ani, a pierdut un cetatean roman de pripas prin Romania de dupa Marea Unire cu bunic albanez musulman, respectiv cu bunic italian ateu. Mai avem un Grup Infractional Organizat sub forma de retele politice, economice, media la care se alatura biete cazaturi ale societatii pauperizate de catre acestia. Si mai avem postari pe forumul acesta ale unor agramati, educati dupa "istoria lui Roller", ale unor lacatus-jurist sau activist-jurnalist sau somer-specialist sau asistat social-ong-ist care posteaza aici mai mult decat au citit in toata "cariera educationala" cu lectiile de informare-politica cu tot! Vine Craciunul, Vine Santa Klaus, Mama voastra de Comunisti...
Postat 21 Decembrie 2017, 12:36 de decalog
@Mahomed
Ai avut ocazia sa taci inteligent, in legatura cu ce au facut nemtii in WW2, dar n-ai profitat de ea!
Postat 21 Decembrie 2017, 11:18 de User anonimizat
HITLER
daca executa pesdeii si tesedeii nu aveam ce comenta aici. era liniste in lume(romanika):)))))))))))))))))))))))
Postat 21 Decembrie 2017, 09:05 de User anonimizat
Tds ești în eroare
Fals Tds. Citește istoria adevărată. Da , nazismul a fost foarte nociv , o mare catastrofă pentru omenire, dar cel mai mare număr de morți tot bolșevici l-au făcut. In ofensiva nazistă in Rusia în medie o rusoaică era violată de 8-10 nemți. Când armata roșie înainta pe teritoriul Germaniei, 15-20 ruși violau o nemțoaică. 25 milioane de ruși au murit în al doilea război mondial. 60 %au fost ruși !
Postat 21 Decembrie 2017, 00:10 de suporter_oradean
!!!!
@Mahomed: " Sa execute poloneza si pe polonezi"! ( Costică Caratase / " Actorul și sălbaticîi "/ regizor Manole Marcus! )! În rest....el aparține etniei care a făcut cel mai mare rău planetei!
Postat 20 Decembrie 2017, 23:54 de TDS
Tds
De ce ai fi tu fericit daca am ajunge in cazul Poloniei??
Postat 20 Decembrie 2017, 23:18 de Sandu1201
@TDS
Nemţii au executat doar jidanii, ţiganii, homosexualii, trădătorii, nebunii şi bolşevicii. Aşa spun documentele, clasificate după WW2 şi declasificate în prezent. Toţi au fost oameni, dar parafrazându-l pe fostul preşedinte Băsescu, unii erau de mâna a doua. Comuniştii şi neocomuniştii au executat, respectiv prigonit, intelectualii şi elitele societăţii. Nostalgic mai eşti, măi!De ce nu emigrezi în Coreea de Nord? Acolo, partidul este în tot şi în toate...
Postat 20 Decembrie 2017, 22:57 de User anonimizat
LA GAR ( E)! CU ALTE CUVINTE...TACI!
Iaca si W.! Nemții i-au executat pe polonezi! Atunci a fost bine?
Postat 20 Decembrie 2017, 20:30 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON